Advent

Darurile

Ceva la care să te gândești

Ospitalitatea din Orientul Mijlociu a impus ca vizitele și călătoriile să fie marcate de oferirea sau schimbul de cadouri. Monarhii, oamenii de stat și conducătorii religioși mai aduc și primesc cadouri atunci când întâlnesc lideri din alte țări. Dacă ești invitat la o petrecere sau la casa unui prieten, este un obicei să aduci un cadou și poate să primești unul. Dar dacă trebuie să-i însoțim pe magi în călătoria lor către Isus, trebuie să ne oprim și să ne întrebăm: ce implică dăruirea de cadouri cu adevărat?

Cadourile sunt cuvinte și emoții în formă concretă. Ele întruchipează ideea că te-ai gândit la cealaltă persoană, iar prietenia, dragostea, stima sau recunoștința pentru ei se reflectă sub forma cadoului pe care îl oferi. Ai putea oferi ceva ce ai gătit pentru un vecin nou, pentru a arăta că îți dai seama că are nevoie de ceva în timp până își pune în funcțiune bucătăria; s-ar putea să duci flori și vin la o cină pentru a mulțumi gazdelor pentru efortul pe care l-au depus pentru a te hrăni; s-ar putea să cumperi reviste, săpun sau fructe pentru o persoană bolnavă, pentru a-ți arăta grija și totodată speranța că se va face bine.

Majoritatea oamenilor care vizitează astăzi o rudă cu un nou copil vor aduce în dar haine, scutece, lenjerie pentru pătuț sau jucării. Cu toate acestea, ne spune sfântul Matei, magii vin cu aur, smirnă și tămâie. Acestea sunt cadouri scumpe, dar pe lângă costul lor, au și semnificație spirituală. Așa cum s-ar putea să-i dați unui finuț o cruce, o Biblie sau un alt obiect religios, la fel și smirna oferă ideea de sacrificiu și închinare plăcută lui Dumnezeu, iar tămâia – ideea de purificare. De asemenea, merită să ne întrebăm dacă sfântul Matei ar dori să ne gândim la ce s-ar fi putut întâmpla cu aceste daruri. Isus a crescut amintindu-și de ei, i s-a spus oare despre străinii exotici care i-au adus comori simbolice? Ce i-ar fi putut spune părinții săi despre oamenii care au călătorit atât de mult pentru a-l găsi?

Călătorind prin Sfânta Scriptură

Malahía 3, 1-4
Iată, îl trimit pe mesagerul meu! El va îndrepta calea înaintea mea. Va intra dintr-odată în templul său Domnul pe care voi îl căutați, mesagerul alianței pe care voi îl doriți. Iată vine, zice Domnul Sabaót! Cine va putea suporta ziua venirii lui? Cine va putea sta când se va arăta el? Căci el va fi ca focul celui care topește și ca leșia celui care spală. Va ședea precum cel care topește și îi curăță pe fiii lui Lévi și-i va rafina ca pe aur și pe argint. Ei îi vor aduce Domnului ofrandă după dreptate. Îi va plăcea Domnului ofranda lui Iúda și a Ierusalímului ca în zilele de odinioară, ca în anii de mai înainte.

Ce legătură are vocația creștină cu darurile? Dacă călătorim cu magii pentru a-l întâlni pe Isus, ce aducem cu noi să-i oferim? Ce este în aceste zile pe plac Domnului?

Atunci când un nou vicar a fost numit în parohia sa, Andrei s-a uitat atent la toți oamenii care au venit să-l salute (sau poate doar să-l  privească) pe cel care pleca. S-a gândit că este trist să-și ia rămas bun de la toți oamenii din vechea parohie, dar a fost și un sentiment ciudat că acești mulți străini vor deveni curând familiari cu noul preot și că vor apărea noi prietenii. De fiecare dată când întâlnim o persoană nouă, la biserică, la magazin, la muncă, la școală sau universitate, există posibilitatea de a-L întâlni pe Isus în ei, indiferent dacă sunt creștini sau nu. La fel ca magii, uneori nu știm detaliile călătoriei lor; uneori, acei oameni se întorc în locuri improbabile sau neașteptate. Cu toate acestea, în orice întâlnire, oricare ar fi, există un schimb de cadouri: conversație, învățarea lucrurilor noi, descoperirea a ceva despre sine și despre ceilalți. Călătoriile creează povești și poveștile sunt cadouri ale imaginației și experienței pe care ni le oferim reciproc.

Ceva de citit

Christus vivit, 142
Cum se trăiește tinerețea când ne lăsăm luminați și transformați de marea veste a evangheliei? Este important să ne punem această întrebare, pentru că tinerețea, mai mult decât o laudă, este un dar al lui Dumnezeu: „A fi tineri este un har, un noroc”. Este un dar pe care-l putem irosi în mod inutil, sau putem să-l primim cu recunoștință și să-l trăim în plinătate.

Ceva de făcut

Ai început să te gândești la ce ai putea oferi oamenilor de Crăciun? Ai cumpărat cadouri? În aceste zile poate fi dificil să găsești timp și spațiu pentru a depune eforturi în a găsi cadourile potrivite, iar oamenii optează uneori pentru lucruri precum cărțile, când nu se pot gândi la nimic pentru nepoata sau nepotul adolescent „dificil”, pe care nu îl cunosc cu adevărat atât de bine. Data viitoare când te gândești la un cadou pentru cineva, vezi dacă poți pune mai mult din tine în acel dar. Poate este ceva ce ai putea face; ai putea veni cu un mesaj special; l-ai putea împacheta într-un mod mai deosebit? Dar despre modul în care îl oferi? Există vreo modalitate care să surprindă relația ta cu destinatarul? Ce ai putea face, pentru a cheltui mai puțin, pentru a iubi mai mult?

Ceva pentru care să te rogi

Doamne,
Îți mulțumesc pentru toate darurile pe care mi le-ai oferit;
Toate cadourile pe care le-am primit de la ceilalți.
Ajută-mă să fiu un bun ucenic cu tot ce mi-ai încredințat
Pentru a deveni eu însumi dar de dragoste și speranță
Pentru toți cei care au nevoie de mine.
Amin.

Mic exercițiu spiritual

Cu ce fel de daruri a binecuvântat Dumnezeu viața ta? Petrece un timp reflectând și mulțumindu-i pentru aceste binecuvântări.

Citește și: Stelele; Călătoriile

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top