Anca Frona este mamă, învățător și președinte al Federației Acțiunea Catolică din România. Împreună cu familia, a participat la întâlnirea cu Sfântul Părinte de la Iași, pe care a simțit-o cu toată inima și despre care ne-a vorbit cu multă emoție.
Dragă Anca, săptămâna trecută am văzut cu toții cum întreaga țară (și nu numai!) a vibrat la vizita Papei Francisc pe meleagurile românești. Cum ați simțit și cum ați trăit tu și familia ta acest eveniment istoric?
Așa este, am trăit cu toții zile de har. Ne-am bucurat de binecuvântarea pe care Dumnezeu, din nemărginita sa bunătate, a binevoit să o acorde întregii Românii, prin vizita Sfântului Părinte pe meleagurile țării noastre. A fost ca o sărbătoare pentru noi toți… a fost ca atunci când aștepți să-ți intre în casă un prieten drag, te pregătești intens, ești atent la detalii, vrei ca totul să fie bine… apoi vine ziua cea mare, cu bucuria și entuziasmul întâlnirii și… mai ales cu trăirile ei, care, de cele mai multe ori, sunt greu de descris în cuvinte! Căci sunt convinsă, că întâlnirea cu papa Francisc a lăsat în sufletul fiecărui creștin, mai ales catolic, o trăire aparte.
Dar tu l-ai mai întâlnit pe Sfântul Părinte…
Da, este adevărat. Participând la activitățile Acțiunii Catolice, la nivel internațional, am avut privilegiul să îl întâlnesc pe Sfântul Părinte Papa Francisc de două ori până acum, în anul 2016 și, respectiv, 2017, când mi-a binecuvântat familia și copiii. Am văzut atunci umanitatea Papei Francisc, bucuria, atenția și iubirea pe care o are pentru fiecare persoană în parte. Este impresionant! Nu încetez să îi aduc laudă și mulțumire Domnului pentru acest mare dar pe care l-a făcut omenirii prin Papa Francisc!
Știm că Papa iubește Acțiunea Catolică. Tu ești președintele Federației Acțiunea Catolică din România (ACRO). Ce a însemnat pentru ACRO, romano-catolici și greco-catolici deopotrivă, vizita Suveranului Pontif în România?
Papa Francisc cunoaște foarte bine și iubește Acțiunea Catolică, pentru că el însuși a fost membru al acestei asociații de laici. În Argentina, în copilăria și tinerețea sa, a activat în parohia sa de origine, slujindu-l pe Isus și aproapele sub semnul Acțiunii Catolice. Aceasta este o mare onoare pentru noi, dar și o provocare! Iar vizita Sanctității Sale în țara noastră a fost pentru fiecare membru AC o lecție de viață a ceea ce înseamnă „a merge împreună”! De multe ori noi experimentăm la nivel național, în cadrul Acțiunii Catolice din România, provocările lui acest „a merge împreună”. Faptul că venim din zone/locuri diferite, cu ritmuri diferite de viață, cu tradiții și concepte proprii, suntem de rituri diferite (romano-catolici și greco-catolici), suntem chemați totuși să mergem împreună, pe același drum, al iubirii lui Cristos, slujind Biserica și societatea! E provocator, dar și frumos!
Care este cea mai de preț învățătură pe care membrii Acțiunii Catolice din România au primit-o în aceste zile de la Papa Francisc?
E greu să fac un „clasament” al mesajelor pe care ni le-a transmis Sfântul Părinte în vizita sa în România. Fiecare intervenție a sa este bogată în învățăminte și semnificații. Îmi vine totuși acum în minte acel îndemn de a construi punți, relații, legături, cu cel de lângă noi, pentru că „nu suntem ființe goale și nici superficiale. Există o rețea spirituală foarte puternică care ne unește, ne «conectează», ne susține și care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conștiința că aparținem unii altora, că viața fiecăruia este ancorată în viața celorlalți”. Iar la Blaj, Sfântul Părinte ne-a îndemnat să ne împotrivim ideologiilor vremii, asemenea Episcopilor martiri. „Acum este rândul nostru să luptăm, așa cum a fost rândul lor în acele timpuri. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să aibă întâietate fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, punând accent pe fraternitatea de sânge care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați de-a lungul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari”.
Eduard, tânărul care a dat mărturie în fața Papei la Iași, este membru al Acțiunii Catolice „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iași, încă de când era copil, iar acum face parte chiar din Consiliul Diecezan. Ce înseamnă pentru asociație faptul că un tânăr care a crescut în Acțiunea Catolică a reprezentat tinerii din întreaga țară și a vorbit în numele tuturor?
Acțiunea Catolică a fost prezentă în toate locațiile pe care Papa le-a vizitat în România și a fost implicată în prima linie, în organizarea întâlnirilor, fiecare în dieceza/eparhia sa. Au fost multe familii și tineri voluntari prezenți la Iași, Blaj și București, pentru că a fi în slujba Bisericii, pentru binele lumii, face parte din însăși carisma Acțiunii Catolice. Mare mi-a fost bucuria să ascult mărturia lui Eduard, care face parte din structura de conducere a Acțiunii Catolice Iași. Este o mare onoare pentru noi ca un tânăr din asociația noastră să fie portavocea tuturor tinerilor, în dialog cu Sfântul Părinte. Iar mărturia sa a fost înălțătoare, pentru că mulți tineri și-au regăsit trăirile proprii în mesajul lui Eduard.
Acum, după ce Sfântul Părinte ne-a dăruit atât de multe prin vizita sa în România, ce ne rămâne nouă de făcut? Care trebuie să fie atitudinea și acțiunea noastră în continuare?
Acum e timpul să punem în practică cele transmise de Papa Francisc. Să facem ca în viața noastră de fiecare zi să se reflecte iubirea despre care Papa ne-a vorbit în aceste zile. Să fim mai buni, mai iertători, mai solidari… Să mergem împreună!
Îți mulțumim din toată inima pentru exemplul tău de dăruire și de implicare! Îți mulțumim și pentru că ai împărtășit bucuria și experiența ta cu noi! Domnul să te binecuvânteze și să te însoțească în misiunea ta!