Care este finalitatea Zilei Tineretului?
Ziua Tineretului este un semn al grijii Bisericii locale faţă de tineri. Acestora le este dedicată o zi, la nivel diecezan, în spiritul Zilelor Mondiale ale Tineretului. Este o ocazie deosebită în care tinerii din întreaga dieceză să se întâlnească şi să dea mărturie de credinţa lor. Anul acesta Ziua Tineretului are o valenţă deosebită dată de contextul celebrării Jubileului Extraordinar al Milostivirii.
Care este programul Zilei Tineretului?
După modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului întâlnirea diecezană a tinerilor îmbină celebrarea (sfânta Liturghie, diferite momente de rugăciune etc.), formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activităţi), sărbătoarea (Festivalul tinerilor) şi comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experienţă, entuziasm, sărbătoare etc.).
Ziua Tineretului de la Buruieneşti se va desfăşura după următorul program:
Vineri, 6 mai 2016
18.00 – Sfânta Liturghie cu voluntarii
20.00 – Oră de veghe
Sâmbătă, 7 mai 2016
09.00 – Program de animare
09.30 – Program cultural-religios
10.30 – Pregătirea cântărilor pentru sfânta Liturghie
11.00 – Sfânta Liturghie
13.30 – Festivalul tinerilor
15.30 – Încheiere
În perioada 30 aprilie – 6 mai în biserica din Buruieneşti vor avea loc misiuni pentru tineri după următorul program:
17.00 – Prezentarea grupului care animă sfânta Liturghie
17.15 – Recitarea rugăciunii rozariului
18.00 – Sfânta Liturghie cu predică pentru tineri
19.00 – Adoraţie euharistică
19.20 – Moment de sărbătoare
Sunt invitaţii să participe tinerii din comunitatea din Buruieneşti şi din comunităţile apropiate.
Din ziua de 30 aprilie şi până în ziua de 7 mai este oferită posibilitatea dobândirii indulgenţei plenare: „Ştiind că este Anul Jubiliar al Milostivirii, în sintonie cu gândul Sfântului Părinte papa Francisc, care ne îndeamnă să beneficiem de marea favoare a indulgenţei jubiliare, vreau să anunţ şi să fac cunoscută următoarea precizare şi hotărâre episcopală prin care, începând cu ziua de 1 mai şi până la încheierea sărbătorii şi a întâlnirii tineretului, toţi cei care vor participa la pregătire şi la celebrare şi vor intra în biserica parohială, pentru a ajunge la locul celebrării, ca pe o poartă specială a milostivirii, vor putea beneficia de obţinerea indulgenţei plenare jubiliare, o dată pe zi, îndeplinind pentru aceasta prescrierile obişnuite: sfânta Spovadă, Împărtăşania, participarea la celebrarea sfintei Liturghii, recitarea Crezului, a rugăciunii Tatăl nostru şi a unei rugăciuni mariane (Regina caeli sau Adu-ţi aminte) după intenţia Sfântului Părinte. (Mesajul episcopului Petru Gherghel pentru Ziua Tineretului 2016).
Ce trebuie avut în vedere pentru buna desfăşurarea a Ziua Tineretului de la Buruieneşti?
- Tinerii din parohie să fie pregătiţi din timp pentru această zi. Nu este oportun să fie cooptaţi în ultimele zile lipsind astfel o motivaţie consistentă.
- Se cuvine ca pregătirea tinerilor să fie în primul rând spirituală: cateheze pe tema Mesajului Sfântului Părinte, momente de rugăciune, explicarea semnificaţiei Zilei Tineretului, etc.
- Stabilirea unor reguli clare care vor contribui la buna dispoziţie a grupului parohial şi la adecvata desfăşurare a întregii întâlniri. În aceste reguli este oportun să fie specificat să se evite orice comportament care nu este în conformitate cu natura evenimentului
- Grupul de tineri va avea un responsabil (un preot sau un tânăr) ale căror date de contact vor fi lăsate la centrul de primire.
- În momentul înscrierii grupului la centrul de primire se vor prelua materialele pentru fiecare participant.
- Adresăm propunerea şi rugămintea ca fiecare participant să facă o ofertă de minim 2 lei pentru susţinerea unei părţi din cheltuielile de organizare şi de promovare a evenimentului precum şi a altor evenimente destinate tinerilor.
- Tânărul/tânăra care va reprezenta parohia în faţa altarului se va prezenta la ora 10 la punctul de pornire a procesiunii pentru sfânta Liturghie amenajat în curtea şcolii
- Tinerii să fie îndemnaţi să participe la întregul program iar plecarea să fie luată în considerare după încheierea programului. Situaţiile contrare alterează frumuseţea evenimentului.
- Preoţii care vor concelebra la sfânta Liturghie sunt rugaţi să aducă stolă de culoare albă.
Trăită ca un pelerinaj (nu doar ca o zi alternativă, de excursie, de distracţie) Ziua Tineretului poate fi o ocazie de a deveni cu adevărat misionari ai lui Cristos, semne vii ale prezenţei sale milostive în istoria tinerilor şi în lumea de azi!
Fiecare tânăr din Dieceza de Iaşi este aşteptat la această sărbătoare a credinţei pentru a deveni un misionar al milostivirii!