Fericirile

9. Curajul păcii

By Felix Roca

Posted on 28 ianuarie 2016

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

În ziua de 8 iunie 2014, Papa Francisc a invitat „în casa sa”, la Vatican, pe preşedinţii israelian şi palestinian, împreună cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, la o întâlnire pentru invocarea păcii, aşa cum a fost denumit evenimentul. Iniţiativa papei a trezit un val de apreciere în rândul multor persoane de diferite culturi, patrii, limbi şi religii, iar întâlnirea propriu-zisă a făcut să crească speranţa unei lumi în care să domnească pacea şi armonia. În discursul său Papa Francisc a amintit că „lumea este o moştenire primită de la strămoşii noştri, dar şi un împrumut al fiilor noştri”. Aceşti fii doresc să trăiască într-o lume în care să nu domnească teroarea violenţelor şi a războaielor: „fii care sunt obosiţi şi epuizaţi de conflicte şi doritori să ajungă la zorii păcii; fii care ne cer să dărâmăm zidurile duşmăniei şi să parcurgem calea dialogului şi a păcii pentru ca iubirea şi prietenia să triumfe”.

„Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu” (Mt 5,9)

este cea de-a şaptea fericire proclamată de Isus. Este singura fericire care nu spune numai cum trebuie să fim (săraci, blânzi, milostivi etc), ci ceea ce trebuie să facem în mod concret. A fi făcători de pace nu înseamnă doar a fi pacifici, adică persoane liniştite şi calme, care evită orice fel de tensiune şi violenţă. Nu este suficient nici să fim pacifişti, adică persoane care se opun războiului. Potrivit îndemnului lui Cristos noi trebuie să fim pacificatori, adică persoane care prin modul lor de a gândi şi de a acţiona contribuie le instaurarea păcii. Pacea nu este o problemă care îi priveşte pe responsabilii naţiunilor, ale guvernelor şi ale organismelor internaţionale, ci, în primul rând, pe fiecare dintre noi. Pacea este o valoare prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna politicienilor! Auzind ştirile dramatice despre războaiele din Ţara Sfântă, Ucraina, Irak, Siria, Libia etc. ne întrebăm inevitabil: ce pot face eu? Iată câteva „căi” pentru a fi făuritori de pace:

Păstrează-ţi inima în pace! Sfântul Ioan Bosco spunea:

„Cine nu este în pace cu Dumnezeu, nu este în pace cu sine, nu este în pace cu alţii”.

Dumnezeu este izvorul păcii şi atâta timp cât rămâi în comuniune cu Dumnezeu vei şti să umbli pe căile păcii în orice situaţie. În Biblie, cuvântul pace, shalom, indică mai multe realităţi. Înseamnă linişte, bunăstare, siguranţă, succes, glorie etc. Toate acestea le poţi dobândi dacă îl laşi pe Principele păcii să domnească în inima ta.

Roagă-te pentru pace! Inima ta, familia ta, comunitatea ta, ţara noastră, lumea întreagă are nevoie de pace. Rugăciunea este aceea care contribuie la instaurarea păcii. La aceeaşi întâlnire pentru invocarea păcii Papa a înălţat ca rugăciune următoarele cuvinte:

„Am încercat de atâtea ori şi timp de atâţia ani să rezolvăm conflictele noastre cu forţele noastre şi chiar cu armele noastre; atâtea momente de ostilitate şi de întuneric; atâta sânge vărsat; atâtea vieţi frânte; atâtea speranţe îngropate… Însă eforturile noastre au fost zadarnice. Acum, Doamne, ajută-ne Tu! Dă-ne Tu pacea, învaţă-ne Tu pacea, condu-ne Tu spre pace!”

Seamănă pacea! Din păcate trăim într-un mediu în care se propagă atât de mult violenţa în limbaj, în gesturi, în atitudini! De multe ori ne lăsăm şi noi angrenaţi în vârtejurile răzbunării, ale reacţiei acide, ale răutăţii. Tocmai aceste situaţii trebuie evitate! Un proverb spune că războiul vine din cuvintele „al meu” şi „al tău”. Luptă împotriva egoismului propriu şi atunci vei sădi mai multă pace.

Pentru toate acestea este nevoie de curaj, precum spune Papa Francisc:

„Pentru a face pacea este nevoie de curaj, mult mai mult decât pentru a face războiul. Este nevoie de curaj pentru a spune da întâlnirii şi nu ciocnirii; da dialogului şi nu violenţei; da negocierii şi nu ostilităţilor; da respectării acordurilor şi nu provocărilor; da sincerităţii şi nu duplicităţii. Pentru toate acestea este nevoie de curaj, mare forţă sufletească”.