Fericirile

10. Sabie şi mănuşi albe

Salem Matti Kourk trăia în Bartalah, un orăşel din provincia Ninive din Irak. Când Bartalah a fost cucerită de către miliţiile jihadiste, în ziua de 8 august 2014, majoritatea creştinilor părăsiseră deja oraşul, adăugându-se sutelor de mii de creştini nevoiţi să fugă din calea persecuţiei. Salem nu a reuşit să fugă deoarece era foarte bolnav şi s-a ascuns în casă. În ziua de 1 septembrie a ieşit din casă pentru a căuta mâncare şi apă, deoarece terminase toate proviziile. A fost, însă, prins de miliţieni, care i-au cerut să se lepede de credinţa creştină şi să se convertească la islamism. Salem a refuzat de fiecare dată şi, de aceea, au început să îl lovească şi să îl tortureze până l-au ucis. Apoi l-au aruncat pe stradă, unde a rămas mai mult timp până când câţiva trecători l-au luat şi l-au înmormântat.

Acesta este un singur exemplu din toată drama pe care o trăiesc sutele de mii de creştini din Irak, Siria, Nigeria, Pakistan, China, Uzbekistan etc. Aceştia au o singură „vină”: sunt creştini! Din anul 2000 şi până astăzi peste 160 de mii de creştini au fost victime ale persecuţiilor în fiecare an. La fiecare cinci minute un creştin a fost ucis din cauza credinţei! În ziua de 29 iunie 2014 Papa Francisc afirma:

„Astăzi sunt mulţi martiri în Biserică, mulţi creştini persecutaţi. Să ne gândim la Orientul Mijlociu, creştini care trebuie să fugă de persecuţii, creştini ucişi de persecutori. Dar şi creştini alungaţi în mod elegant, cu mănuşi albe: şi aceea este o persecuţie. Astăzi sunt mai mulţi mărturisitori, mai mulţi martiri în Biserică decât în primele secole”.

Ultima fericire proclamată de Cristos este

„Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,10).

La aceasta se adaugă şi un comentariu: „Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta și, [mințind], vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea” (Mt 5,11). De-a lungul istoriei persecuţia ucenicilor lui Cristos s-a manifestat şi continuă să se manifeste sub diferite forme. Acestea sunt descrise, în mod paradigmatic şi profetic, în capitolul 13 din Apocalipsă sub imaginea a două fiare: fiara din mare (Ap 13,1-10) şi fiara care se ridică din pământ (Ap 13,11-18). Fiara din mare reprezintă puterea politică ce se pune în locul lui Dumnezeu şi care îi condamnă pe „sfinţi” la închisoare sau să moară de sabie. Începând cu puterea romană, care a declanşat primele persecuţii împotriva creştinilor, şi până la regimurile comuniste şi actualele regimuri islamice din diferite ţări, istoria nu a fost lipsită de multe alte puteri care au crezut că pot şterge de pe faţa pământului religia creştină. A doua fiară, aceea care se ridică din pământ, persecută într-un mod diferit. Nu condamnă la moarte, nu foloseşte violenţa, ci emarginează, izolează, ostracizează, de cele mai multe ori într-un mod elegant, cu „mănuşi albe”, invocând chiar democraţia şi drepturile omului. Ideologiile celei de a doua fiare sunt propagate de mijloacele de comunicare şi chiar de instituţii. În timp ce în ţări precum Irak creştinii sunt ucişi, răpiţi, alungaţi, în alte ţări creştinii sunt condamnaţi pentru că nu renunţă la valori precum căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, apărarea vieţii, educaţia autentică a copiilor, manifestarea publică a cultului etc.

Mărturia creştinilor care suferă din cauza credinţei lor ar trebui să ne scoată din letargia unei credinţe diluate, di toropeala unei spiritualităţi căldicele, din permanenta lamentare şi murmurare în faţa exigenţelor unei relaţii autentice cu Dumnezeu. „Fiarele”, cu sabia sau cu mănuşi albe, vor da mereu târcoale ucenicilor lui Cristos! Răsună însă promisiunea:

„Bucurați-vă și veseliți-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top