În ziua de 8 decembrie, anul trecut, Papa Francisc a marcat începutul Jubileului Extraordinar al Milostivirii prin deschiderea porţii sfinte din bazilica „Sf. Petru”. Apoi, în a treia duminică din Advent, în fiecare catedrală catolică din lume precum şi în alte biserici cu semnificaţie specială s-a deschis câte o poartă a milostivirii. De ce acest jubileu? Ce semnificaţie are? Care este motivul insistenţei asupra milostivirii Tatălui? Cum pot trăi tinerii acest an sfânt? În acest articol, la început de an, încercăm să oferim câteva răspunsuri care sperăm să ajute pe fiecare tânăr să trăiască într-un mod autentic acest timp sfânt al jubileului.
Papa Francisc nu s-a trezit dintr-odată să inventeze un jubileu! Tema milostivirii lui Dumnezeu este un laitmotiv al pontificatului său. „Acest cuvânt schimbă totul” spunea Sfântul Părinte, în ziua de 17 martie 2013, chiar la prima rugăciune „Îngerul Domnului” după ce a fost ales papă. „Faţa lui Dumnezeu este aceea a unui tată milostiv, care are mereu răbdare. V-aţi gândit voi la răbdarea lui Dumnezeu, răbdarea pe care El o are cu fiecare dintre noi? Aceea este milostivirea sa… Avem nevoie să înţelegem această milostivire a lui Dumnezeu, pe acest Tată milostiv care are atâta răbdare…” a insistat papa în timpului aceluiaşi discurs al său. Aceste gânduri le-a reluat şi în timpul rugăciunii „Îngerul Domnului” din ziua de 8 septembrie 2013: „A-l urma pe Isus nu înseamnă a participa la un cortegiu triumfal! Înseamnă a împărtăşi iubirea sa milostivă, a intra în marea sa lucrare de milostivire faţă de fiecare om şi faţă de toţi oamenii. Lucrarea lui Isus este tocmai o lucrare de milostivire, de iertare, de iubire! Este atât de milostiv Isus!”. Ulterior, de mai multe ori papa Francisc a insistat asupra importanţei milostivirii lui Dumnezeu. De exemplu, în luna martie din anul 2014, întâlnindu-se cu parohii din Dieceza de Roma le-a vorbit acestora tocmai despre… milostivire: „… noi suntem aici… pentru a asculta vocea Duhului care vorbeşte întregii Biserici în acest timp ce este tocmai timpul milostivirii… Preotul este un om al milostivirii şi al compasiunii, aproape de poporul său şi slujitor al tuturor”.
Într-un fel, nu a fost o prea mare surpriză că papa Francisc a dorit acest Jubileu Extraordinar al Milostivirii. Este numit „extraordinar” deoarece nu marchează, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, o aniversare semnificativă, cum ar fi 25, 50, 75 sau chiar 2000 de ani, cum a fost cazul Marelui Jubileu din anul 2000. În „Misericordiae vultus”, documentul de convocare a acestui an sfânt al milostivirii, Sfântul Părinte motivează alegerea sa: „Avem nevoie mereu să contemplăm misterul milostivirii. Este izvor de bucurie, de seninătate și de pace. Este condiție a mântuirii noastre… Există momente în care în mod și mai puternic suntem chemați să îndreptăm privirea spre milostivire pentru a deveni noi înșine semn eficace al acțiunii Tatălui. Pentru aceasta am convocat un Jubileu Extraordinar al Milostivirii ca timp favorabil pentru Biserică, pentru ca să facă mai puternică și eficace mărturia credincioșilor… Anul Sfânt se va deschide la 8 decembrie 2015, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri… Anul jubiliar se va încheia în solemnitatea liturgică a lui Isus Cristos, Regele Universului, la 20 noiembrie 2016”.
Iată câteva gânduri despre acest timp de har pe care îl trăieşte Biserica. Un tânăr care crede cu adevărat în Dumnezeu nu poate să nu mediteze la milostivirea sa pe care o revarsă în propria viaţă. Nu există credinţă adevărată fără a experimenta în propria inimă dragostea, răbdarea şi iertarea lui Dumnezeu! Eşti dispus să începi această călătorie în redescoperirea milostivirii lui Dumnezeu?