Papa în România

De vorbă cu Papa. Eduard și curajul inimii

Eduard Gherghelucă este tânărul care, la Iași, s-a adresat Papei Francisc în numele tuturor tinerilor din România. El a vorbit în fața Sfântului Părinte despre oportunitățile, dar și despre dificultățile pe care tinerii le au în țara lor, despre bucuriile, dar și despre descurajările care lovesc uneori. După această emoționantă experiență, am stat și noi de vorbă cu el.

Dragă Eduard, ai avut onoarea să vorbești în fața Sfântului Părinte în numele tuturor tinerilor din România. Care a fost prima ta reacție atunci când ți s-a propus acest lucru?

Am primit vestea de la părintele Felix Roca, într-o zi obișnuită din viața mea. Am ieșit de la ore, mă îndreptam spre serviciu, când mă sună părintele. Prin stilu-i jovial caracteristic, mi-a spus „să trecem la lucruri serioase”, iar atunci, și el cumva emoționat, mi-a propus să am un dialog cu Sfântul Părinte. Am fost surprins, nicio secundă nu m-am putut gândi că așa îmi voi aminti această zi. Am fost cuprins de o emoție puternică, iar primele mele gânduri au fost: „De ce tocmai eu? Voi face față tuturor emoțiilor și importanței evenimentului?”. În cele din urmă, m-am „îmbărbătat” și m-am gândit că e o ocazie unică în viață oportunitatea de a-i vorbi Sfântului Părinte din postura de reprezentant al tinerilor, așa că am acceptat acest privilegiu.

Ce ai simțit atunci când sute de mii de oameni, în piață sau la televizor, au ascultat ceea ce ai vrut să-i transmiți Sfântului Părinte, din partea tinerilor României?

Cu cât se apropia ziua venirii Sfântului Părinte, deveneam din ce în ce mai nerăbdător să transmit Sanctității sale, tuturor oamenilor și mai ales tinerilor de pretutindeni gândurile și trăirile mele, despre care credeam că le aveam în comun cu majoritatea dintre ei. Am fost cuprins de o bucurie imensă, dar trebuie să recunosc și faptul că emoțiile erau pe măsură, însă acestea m-au motivat și s-au transformat într-o dorință arzătoare de a le expune tuturor viziunea mea asupra trăirii credinței în țara noastră, mai ales că eram ascultat de cel care iubește și prețuiește cel mai mult tinerii: Papa Francisc. Privirea lui plină de interes și atitudinea lui încurajatoare m-au făcut să pot imprima în cuvinte acea pasiune și dăruire ce i-au făcut pe oameni să fie captați de mesajul meu. La sfârșitul evenimentului, mi-am dat seama că mesajul meu a ajuns la inimile lor și le-au trezit semne de întrebare, pentru că toți cei care mă cunosc (și nu numai!), chiar persoane care m-au contactat în mediul online, m-au felicitat și mi-au dăruit vorbe pline de căldură și încredere.

Ai spus atunci, pe scenă, că din copilărie faci parte dintr-o asociație bisericească. Ai vrea să ne povestești mai multe?

Încă din copilărie fac parte din Acțiunea Catolică. Chiar și înainte să devin membru în această asociație, eram destul de implicat în activitățile Bisericii, dar faptul că am aderat la această mare familie m-a făcut să îmi doresc să mă implic mai mult, să îi ajut mai mult pe cei din jur, să îmi doresc să fiu capabil să îndeplinesc cât mai multe responsabilități. Și astfel am devenit responsabil parohial la sectorul copii, iar peste câțiva ani, am fost ales responsabil zonal la sectorul tineri. În această asociație, pe lângă formarea ce o primește fiecare membru al consiliului, încercăm să îi formăm prin învățăturile lui Cristos atât pe copii, cât și pe tineri și adulți, prin activități menite să ne facă să devenim o oază de bucurie, încredere și responsabilitate în parohiile noastre, dar și în viața de zi cu zi. Acțiunea Catolică m-a ajutat să mă cunosc mai bine pe mine însumi, să îmi descopăr calitățile și defectele, limitele și dorințele. M-a ajutat să devin mai responsabil, să îmi pot iubi mai mult aproapele, să îmi pese mai mult de cei din jur și, mai ales, m-a ajutat să îl cunosc mai mult pe Cristos. Sunt recunoscător Acțiunii Catolice pentru că mi-a oferit privilegiul de a face parte dintr-o familie atât de iubitoare și deschisă spre cei din jur!

L-ai cunoscut pe Papa! Simți că această experiență a schimbat ceva în viața ta?

Trebuie să recunosc că sunt o persoană care nu plânge foarte des, nici nu îmi amintesc când a fost ultima oară. Când eram pe scenă și l-am văzut pe Papa cum se apropie, mergând prin mulțime, salutând și binecuvântând, am simțit cum inima creștea în interiorul meu, cum sufletul mi se umplea de bucurie, chiar până la lacrimi. Prezența lui în mijlocul nostru, pentru mine, a fost ceva minunat, ce cu greu pot exprima în cuvinte. Privirea și atitudinea lui ne cuprindea pe toți cei prezenți cu iubire, ca un tată care își mângâie copilul, care se preocupă să devină un om minunat. În urma discursului Sanctității Sale, plin de învățătură și cuvinte menite să schimbe inimi, mi-au rămas în minte multe fragmente, dar cel mai mult mi-au plăcut acestea:

„Lumea se va sfârși atunci când nu va mai fi iubire.”
„Un om este fericit atunci când îi face pe cei din jurul lui fericiți.”
„Tinerii înfloresc atunci când sunt iubiți”.

Cuvintele Papei m-au făcut să îmi deschid mai mult ochii asupra celor din jur, să îi iubesc și să îi prețuiesc mai mult pe cei ce mă înconjoară și să am mereu disponibilitatea de a oferi timp, o vorbă bună sau orice fel de gest care contează pentru aproapele. Dar mai ales să îl port pe Cristos în sufletul meu în orice clipă a vieții mele. Doar stând alături de El putem atinge adevărata fericire a existenței noastre și putem duce la bun sfârșit tot ce ne propunem.

Îți mulțumim, Eduard, pentru curajul tău și pentru că ne arăți că a rămâne aproape de Cristos și de Biserică nu poate decât să ne întărească, să ne împlinească și, în final, să ne spună câte ceva despre adevărata fericire, care se găsește numai în Domnul! Prezența ta să ne inspire și pe noi să-L lăsăm să lucreze în viața noastră și să gustăm din plin roadele credinței.

Mărturia tânărului Eduard
Discursul Papei Francisc la Iași

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top