Ziua Tineretului

Scrisoarea tinerilor din Dieceza de Iași către Papa Francisc

Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc, cardinalul Pietro Parolin, a fost prezent la Ziua Tineretului la nivel diecezan de la Iași, sâmbătă, 18 mai. Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 10 ani de la ridicarea la cinstea altarelor a episcopului martir Anton Durcovici.

În acest context, tinerii Diecezei de Iași au adresat o scrisoare Papei Francisc, prin intermediul Eminenței Sale Cardinalul Pietro Parolin.


Dragă Papa Francisc,

Noi, tinerii Diecezei de Iași (România) ne-am gândit să nu pierdem ocazia de a te saluta și de a-ți mulțumim. Cardinalul Pietro Parolin a purtat salutul tău la Ziua Tineretului la nivel diecezan, iar noi, pentru că suntem persoane educate, îți răspundem tot prin intermediul lui. Astfel, economisim banii pentru timbru, dar, mai ales suntem convinși că scrisoarea noastră ajunge direct în mâinile tale.

Majoritatea dintre noi am fost în Piața Palatului Culturii în urmă cu cinci ani. A fost o bucurie enormă să te avem în mijlocul nostru, să te vedem și să te ascultăm. Răsună și acum în inimile noastre îndemnurile tale, dar mai ales, ne-a rămas bucuria pe care ne-ai împărtășit-o, seninătatea ta și convingerea cu care ne-ai vorbit.

Îți mulțumim pentru toată grija ce ai arătat-o, încă de la începutul misiunii tale ca păstor al Bisericii întregi, față de noi, tinerele generații. Îndemnurile tale de a nu privi viața de la balcon, de a nu confunda fericirea cu o canapea, de a nu petrece viața doar în fața ecranelor, de a visa lucruri mărețe etc. ne dau mult de treabă! Între noi fie vorba, recunoaștem că uneori gândim că, parcă, este prea mult pentru noi. Dar știm că tu ne cunoști foarte bine și vrei să țintim tot mai sus. Îți mulțumim că ai încredere în noi! Îți mulțumim că ne îndrepți mereu spre Isus!

Îți mulțumim pentru speranța ce ne-o insufli, mai ales în aceste vremuri atât de tulburi. Suntem îngrijorați pentru viitorul nostru, dar nu vrem să ne resemnăm! Aproape de noi frații și surorile noastre trăiesc drama războiului. Și în câte alte locuri din această lume au loc tot felul de grozăvii! Dorim ca în lumea întreagă să domnească pacea! Vrem ca fiecare dintre noi să fim artizani ai păcii! Să nu încetezi să ne amintești lucrul acesta și să ne încurajezi!

Îți mulțumim pentru tot ceea ce faci pentru Biserică și pentru lumea întreagă. Știm că nu îți este ușor! Uneori ne întrebăm unde găsești atâta putere. De fapt, știm că Isus este forța ta! Și de aceea îl rugăm să te întărească și să te susțină. 

Îți suntem aproape și ne rugăm pentru tine așa cum ne îndemni mereu să facem. Să te rogi și tu pentru noi, astfel încât în acest colț de lume să ne trăim cu bucurie prietenia cu Isus, în Biserică, marea familie a lui Dumnezeu. 

Știm că ești o persoană foarte bine educată și, de aceea, suntem convinși că ne vei răspunde la scrisoare, chiar dacă ai foarte multe de făcut. Îi cunoști foarte bine pe episcopi, astfel încât vei ști la ce adresă să trimiți răspunsul pe care îl așteptăm nerăbdători. 

Te îmbrățișăm din toată inima!

¡Esta es la juventud del Papa!

Tinerii Diecezei de Iași (România)

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top