În perioada 22 – 27 ianuarie 2019 a avut loc, în Panama, cea de-a XXXIV-a Zi Mondială a Tineretului (ZMT). Tema întâlnirii din acest an a fost „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), ultima din „trilogia mariană” propusă de Papa Francisc după încheierea Zilei Mondiale a Tineretului de la Cracovia, din anul 2016. Au fost prezenți peste 700.000 de tineri pelerini din întreaga lume, însoțiți de mii de episcopi și preoți. Din România a participat un grup de 44 de persoane, compus din tineri, preoți și PS László Böcskei, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Oradea. Printre aceștia se numără și trei voluntari, care s-au pus în slujba evenimentului și au contribuit la buna sa desfășurare, acolo unde au fost trimiși.
Din Dieceza de Iași au fost prezenți 14 tineri și doi preoți.
Participarea pelerinilor români la ZMT Panama a fost organizată de Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului.
Întâlnirile ZMT au loc o dată la trei ani și sunt foarte așteptate și dorite de tinerii catolici din toată lumea. Sunt ocazia potrivită de manifestare a credinței într-o manieră festivă, de cunoaștere a diferitelor culturi ale lumii, de aprofundare a spiritualității și de experimentare a fraternității și a unității. Ele sunt precedate de Zilele în Dieceze, o perioadă specială dedicată cunoașterii țării gazdă prin activități desfășurate în comunitățile parohiale din întreaga Biserica locală. În Panama, acestea s-au desfășurat în perioada 16 – 20 ianuarie, iar comunitățile și-au deschis porțile nu doar în țara gazdă ZMT, ci și în Costa Rica.
Zilele în Dieceze
Pelerinii români au fost primiți în Prelatura Bocas del Toro, din nord-estul țării, aproape de țărmul Mării Caraibe. Aici, în Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din El Empalme, Changuinola, păstorește părintele Bartolomeu Blaj, misionar român din Dieceza de Iași. Împreună cu întreaga comunitate, el a primit cu mult entuziasm grupul din România, asigurându-l de toată ospitalitatea și disponibilitatea sa. Timp de câteva zile, tinerii din România au locuit la familiile panameze, au făcut cunoștință cu cultura și obiceiurile locale, s-au rugat într-o manieră „energică” și s-au bucurat alături de localnici de oportunitatea acestei împărtășiri pe care o oferă ZMT. Vizitele pe plantațiile de cacao, de banane, pe insulele din apropierea localității au rămas în topul preferințelor activităților desfășurate acolo. Dintre toate, însă, cea mai semnificativă a fost Calea Luminii, un pelerinaj pe jos spre locul întâlnirii cu tinerii din întreaga lume care au ales să sărbătorească Zilele în Dieceze în Bocas del Toro. Aici, atât la sfânta Liturghie, cât și la Festivalul Tinerilor, pelerinii au simțit din plin spiritul ZMT.
Ziua Mondială a Tineretului din capitala Panama
După încheierea Zilelor în Dieceze, inima ZMT a început să bată în capitala Panama, unde s-au adunat pelerinii din toată lumea. Aici, comunitățile parohiale i-au primit în bisericile și în casele lor. România a fost găzduită de Parohia „San Pedro Apostol”, loc unde s-au desfășurat și toate celebrările în limba română. La fel ca în prima parte a pelerinajului lor, și aici au fost primiți cu mult entuzism și cu multă bucurie de către credincioșii care au avut în fiecare zi surprize pentru oapeții atât de dragi lor.
Celebrările în limba română
Diminețile zilelor de 23, 24 și 25 ianuarie au fost dedicate catehezelor și celebrărilor în diferite limbi. În biserica din Parohia „San Pedro Apostol”, Preasfințitul László Böcskei a ținut catehezele în limba română, dar și în limba maghiară pentru pelerinii din Ungaria. Totodată, a prezidat și Sfintele Liturghii din aceste zile.
Tema primei cateheze a fost „Iată-mă!”. Pornind de la exemplul Sfintei Fecioare Maria și de la chemarea lui Samuel, episcopul catehet a reamintit tinerilor că fiecare persoană este prețioasă și că este chemată de Dumnezeu să experimenteze iubirea sa infinită. Marile întrebări ale fiecărui tânăr pot conduce la întâlnirea cu Dumnezeu.
„Sunt slujitoarea Domnului!” a fost tema celei de-a doua cateheze. Dorința de a ajuta pe alții îi caracterizează pe tineri. Este o modalitatea de a descoperi că propria viață poate deveni un dar pentru ceilalți. Angajamentul concret de a sluji poate schimba lumea.
A treia zi dedicată catehezelor a fost inspirată de cuvintele „Fie mie după cuvântul tău”. Preasfințitul László nu a ținut o cateheză propriu-zisă, ci a lăsat spațiu ca tinerii să stea în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu în fața Sfântului Sacrament și să simtă milostivirea lui Dumnezeu în Sacramentul Spovezii. Un gest special a fost acela în care, în fața lui Cristos din Sfânta Euharistie, tinerii au invocat darul reconcilierii, al păcii și al bunei înțelegeri între poporul român și cel maghiar.
Textele și cântările de la toate Sfintele Liturghii din aceste zile au fost proclamate atât în limba română, cât și în maghiară și în spaniolă.
Festivalul Tineretului și Târgul Vocațional
După celebrările din parohiile gazdă, tinerii erau invitați, în fiecare zi, să participe la evenimentele din cadrul Festivalului Tineretului. Adorațiile euharistice, workshop-urile, conferințele, concertele, vizitele culturale și inițiativele sportive sunt câteva dintre oportunitățile oferite pelerinilor. O experiență deosebită pentru grupul din România în cadrul Festivalului Tineretului a fost în Parcul Cristonaut@s. Aici, cu ajutorul tehnologiei, ei au participat la o Lectio Divina „altfel”, prin lentila ochelarilor pentru realitatea virtuală. Tot în acest context a fost oferită ocazia de a vedea în avanpremieră fragmente din primul film realizat pentru realitatea virtuală despre viața lui Isus, ce urmează să fie lansat în viitorul apropiat.
Târgul Vocațional nu a lipsit nici de această dată de la ZMT, fiind constituit din sute de standuri de prezentare ale asociațiilor, mișcărilor religioase și inițiativelor catolice din întreaga lume. Câțiva tineri din România au contribuit chiar la a face cunoscute două dintre multele provocări lansate acolo. Membri ai Acțiunii Catolice din România, prin Forumul Internațional al Acțiunii Catolice, au vorbit tuturor celor interesați despre cum este o experiență în această asociație și cum poate ea să-ți ofere un stil de viață după inima lui Cristos, în slujire, iar Raluca Cocuț a povestit celor curioși despre inițiativa Tweeting cu Dumnezeu, care în acest an vine cu un nou proiect: Online with Saints, la care și ea lucrează, alături de alți tineri din lume.
Evenimentele centrale
În cadrul ZMT, majoritatea după-amiezilor sunt dedicate evenimentelor centrale: celebrări la care sunt invitați să participe toți tinerii, episcopii, preoții și persoanele consacrate. ZMT s-a deschis în Panama în ziua de 22 ianuarie, cu celebrarea sfintei Liturghii prezidată de ÎPS José Domingo Ulloa Mendieta, arhiepiscop de Panama. La predică, acesta s-a adresat sutelor de mii de pelerini: „Dragi tineri, chemarea noastră continuă să fie validă, constantă, plină de pasiune, de afecțiune, ceea ce îl face cunoscut pe Cristos celorlalți”.
Al doilea mare eveniment a fost primirea Papei Francisc din data de 24 ianuarie. Deși Papa a ajuns în Panama în ziua de 23, s-a întâlnit cu tinerii abia a doua zi, într-o sărbătoare impresionantă. A fost așteptat cu multă nerăbdare și primit cu multă emoție și bucurie. Și Papa a sperat la această întâlnire. El a vorbit astfel celor prezenți în campusul Sfânta Maria de Antigua: „A intra în cultura întâlnirii este o chemare şi o invitaţie de a avea curajul de a menţine viu şi împreună un vis comun. Un vis mare şi un vis capabil de a-i implica pe toţi”. Două tinere din România au fost protagoniste ale ceremoniei de primire a Papei, urcând pe aceeași scenă. Denisa Roca, din Arhidieceza de București, a înălțat steagul țării, iar Sabina Balint, din Dieceza de Iași, a purtat în fața Papei Francisc icoana Salus Populi Romani, simbol al ZMT.
Următoarea mare celebrare împreună cu Papa a fost Calea Sfintei Cruci. Această rugăciune a pătruns în sufletele tuturor celor care au participat la ZMT Panama: un mod simplu, umil, dar plin de profunzime și duh. Crucea ZMT a fost purtată pe brațele a zeci de tineri din lumea întreagă între stațiuni, iar drumul lor a fost însoțit atât de arta muzicii și a dansului, cât mai ales de cuvintele celor aflați în suferință, dar încrezători că aceasta nu este zadarnică. Într-o atmosferă de rugăciune și de tăcere, Sfântul Părinte a vorbit astfel: „Şi noi, Tată, dorim să fim o Biserică ce susţine şi însoţeşte, care ştie să spună: sunt aici!, în viaţa şi în crucile atâtor cristoşi care merg alături de noi”.
Ultima noapte la ZMT s-a petrecut împreună, sub cerul liber. În campusul Sfântul Ioan Paul al II-lea, în timpul veghii de rugăciune, tinerii l-au adorat pe Cristos în Sfânta Euharistie și s-au rugat Mamei Cerești rugăciunea Rozariului în timpul procesiunii Statuii Sfintei Fecioare Maria de la Fatima. Aici, Papa Francisc i-a provocat pe pelerini: „Pe voi, tinerilor, vă întreb: vreţi să fiţi influenceri în stilul Mariei? Ea a avut curajul să spună «fie mie». Numai iubirea ne face mai umani, mai deplini, toate celelalte sunt placebo bune dar zadarnice”. Cu acest îndemn, tinerii au petrecut noaptea împreună, cântând, rugându-se, bucurându-se unii de alții și, apoi, bineînțeles, dormind sub cerul liber.
ZMT s-a încheiat duminică dimineața, 27 ianuarie, cu celebrarea sfintei Liturghii de către Sfântul Părinte, în prezența a sute de episcopi și cardinali și mii de preoți din întreaga lume. Soarele nu i-a împiedicat pe tineri să rămână ancorați, să simtă prezența lui Cristos în mijlocul lor. Grupul din România a avut cu adevărat o șansă deosebită: cu toții au fost invitați să se apropie de altar și să fie în prima linie, în fața Papei Francisc. Ce mod mai frumos de a încheia un pelerinaj atât de plin de speranță? De acolo, de aproape, au răsunat în inimile lor cuvintele Sfântului Părinte: „Voi, dragi tineri, nu sunteţi viitorul. Ne place să spunem: «Voi sunteţi viitorul…». Nu, sunteţi prezentul! Nu sunteţi viitorul lui Dumnezeu: voi tinerii sunteţi acum-ul lui Dumnezeu! El vă convoacă, vă cheamă în comunităţile voastre, vă cheamă în oraşele voastre să mergeţi în căutarea bunicilor, a adulţilor; să vă ridicaţi în picioare şi împreună cu ei să luaţi cuvântul şi să realizaţi visul cu care Domnul v-a visat”.
Aceasta să fie misiunea fiecărui tânăr din România și din întreaga lume, în drum spre Lisabona, Portugalia, unde va avea loc următoarea Zi Mondială în Tineretului, în anul 2022!
Fotografii cu grupul din România se găsesc aici.
Fotografii generale ale întregului eveniment pot fi vizualizate aici.