Bucuria copiilor, bucuria familiilor şi a Bisericii
(1-3 iunie 2017)
Dragi copii, prieteni ai lui Isus
S-a încheiat luna mai, luna florilor, când privirea noastră a trecut de la frumuseţea florilor naturale la cea mai aleasă şi frumoasă floare a Bisericii: sfânta şi preacurata Fecioara Maria, mamă a lui Isus şi mamă a noastră.
Suntem la începutul lunii iunie, când în faţa noastră, a tuturor, apare iubirea dumnezeiască a lui Isus, care se revarsă peste toţi, mai ales asupra voastră, dragi copii, care aveţi bucuria de a fi voi înşivă „florile minunate ale familiei şi ale societăţii”, florile frumoase ale Bisericii noastre, cum a binevoit să vă numească sfântul papă Ioan Paul al II-lea.
Voi sunteţi aşadar darul iubirii lui Dumnezeu şi rodul iubirii părinţilor voştri, chemaţi şi aleşi să îmbucuraţi inimile şi ochii tuturor.
Nu trebuie să uitaţi, dragi copii, cuvintele lui Isus, prietenul vostru, pe care le-a adresat ucenicilor: „Lăsaţi copiii să vină la mine, căci a lor este împărăţia cerurilor”, dându-vă de exemplu tuturor: „De nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (cf. Mt 18,3; Mt 19,14).
Nu trebuie să uitaţi că tot el îi lua în braţe pe copii, îi mângâia şi-i binecuvânta pe toţi cei care veneau la el!
Aşa cum a făcut şi făcea Isus când era pe pământ, tot aşa a continuat să facă Biserica dintotdeauna, iar ultimii mari papi – sfântul Ioan Paul al II-lea, marele păstor şi teolog Benedict al XVI-lea şi, desigur, papa Francisc, papa copiilor, prietenul vostru – asemenea lui Isus, nu au încetat să vă arate bucuria lor şi să vă împărtăşească binecuvântarea lor.
Urmând exemplul de iubire al lui Isus şi al marilor noştri Sfinţi Părinţi, papi, vă exprimăm şi noi bucuria şi preţuirea noastră, după cea a părinţilor voştri şi vă numim flori fericite şi preţuite declarându-vă prietenii lui Isus şi prietenii noştri.
Aşteptându-vă la Barticeşti de ziua voastră la nivel diecezan, în ziua de sâmbătă, 3 iunie, vă asigur de iubirea şi binecuvântarea noastră şi, împreună cu Preasfinţitul Aurel, cu asistenţii voştri spirituali, coordonaţi de pr. Felix, vă doresc să aveţi multe bucurii, clipe frumoase şi să duceţi acasă la părinţi bucuria voastră şi îmbrăţişarea noastră prietenească şi părintească! Să îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru viaţa voastră şi să duceţi tuturor mesajul plin de recunoştinţă: „Viaţa mea e o minune!”
Să nu uitaţi să rămâneţi flori frumoase, pe care toţi le iubesc şi le aşteaptă, iar prin voi, Isus prietenul vostru, doreşte să intre în casele voastre, în şcolile pe care le urmaţi, precum şi în societatea în care trăiţi!
La mulţi ani, dragi copii!
Multă bucurie în ziua voastră care se va celebra la Barticeşti, unde toţi vă aşteaptă ca pe nişte flori frumoase şi preţuite de Isus, prietenul vostru!
Petru,
episcopul şi prietenul vostru