Spiritualitate

Înălţarea Domnului – drumul credinţei îndreptat spre veşnicie

Mă întreb ce au gândit şi au simţit apostolii după ce au înţeles, cu greu, că Isus a înviat. În bucuria pe care au trăit-o şi în entuziasmul degajat de un astfel de eveniment probabil au fost încercaţi şi de un fel de… siguranţă: de acum Domnul este cu noi, ne va spune mereu ce să facem, apelăm la el când nu va merge ceva, va mai face vreo minune atunci când situaţiile sunt chiar ieşite din comun, poate chiar ne învaţă şi pe noi cum să ne „mişcăm” atât de repede ţinând cont că după înviere acum este într-un loc iar peste un minut este la zeci de kilometri distanţă şi chiar intră la noi fără să fie necesar să îi deschidem uşa…

Probabil apostolii şi-ar fi dorit să continue astfel lucrurile dar, Cristos, încă o dată avea alte planuri care deschideau un orizont mult mai larg… spre veşnicie.

Asistenţa specială din cer

Cristos le spune foarte clar apostolilor: mă duc să vă pregătesc un loc; acest lucru este în folosul vostru pentru că deşi locul meu este la dreapta Tatălui nu voi uita de voi, ci îl voi trimite pe Duhul Sfânt, pe Apărătorul, care vă va da tot ceea ce aveţi nevoie; de aceea nu trebuie să vă întristaţi ci, dimpotrivă.

Ar fi dorit apostolii să îl aibă mereu aproape pe Cristos, le-ar fi dat mai multă siguranţă, mai multă încredere în El, dar poate şi mai puţină încredere în ei, deoarece în orice situaţie ar fi apelat la el. Cristos alege să nu rămână în mod vizibil cu ei, la stânga sau la dreapta lor, ci să îi însoţească din cer pe drumul credinţei lor.

Dacă ar fi să visăm puţin, de câte ori nu am dori şi noi să îl vedem pe Cristos, să ne apară şi să îi vorbim, să confirme credinţa şi să întărească speranţa noastră? El nu face asta deoarece doreşte să ne dea ocazia să hrănim credinţa noastră cu convingerea că deşi este la dreapta Tatălui El este cu noi până la sfârşitul veacurilor şi că pregăteşte pentru fiecare dintre noi „ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi la inima omului nu ajuns”.

Cu ochii spre cer şi cu mânecile suflecate pe pământ

În timp ce Isus se înălţa apostolii priveau la cer poate încă odată simţind că sunt părăsiţi, că, de data aceasta, chiar s-a încheiat aventura. Tocmai de aceea cei doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb îi scutură puţin: de ce staţi şi priviţi la cer? Isus s-a înălţat acum dar se va întoarce! Dar până atunci aveţi foarte mult de treabă. Trebui să vă suflecaţi mânecile şi să faceţi ce v-a spus El: Mergeţi în lumea întreagă şi predicaţi Evanghelia. El este cu voi, dar şi voi trebuie să rămâneţi cu El. Voi sunteţi, de acum, mesagerii săi pe străzile lumii. Voi sunteţi martorii şi mărturisitorii Lui! La treabă!

Ni se întâmplă şi nouă să rămânem cu privirea îndreptată spre cer şi să uităm că avem o misiune aici pe pământ. Cristos cel Înviat şi cel Înălţat ne reaminteşte că suntem continuatorii operei sale, că trebuie să avem privirea îndreptată spre veşnicie în tot ceea ce facem pe acest pământ. Astfel în tot ceea ce realizăm conform voinţei sale ne înălţăm spre cer, spre patria noastră veşnică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top