Peste 130 de tineri din Dieceza de Iaşi vor participa la Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia. Dorim să vă prezentăm câteva dintre gândurile de care ei sunt animaţi în trăirea acestui deosebit eveniment al Bisericii.
„Doresc să particip la ZMT Cracovia 2016 pentru a mă dezvolta și a crește în credință. Știu că este o experiență unică, ce mă va schimba și mă va ajuta să Îl descopăr pe Dumnezeu, să mă descopăr pe mine însămi și totodată să-i descopăr pe cei de lângă mine. Știu că prin această participare voi reuși să pășesc cu mai multă încredere pe drumul vieții și voi avea curajul, ca cercetaș, să las lumea un pic mai bună decât am găsit-o, cu mult mai multă voință, putere și disponibiltate. Astfel, îmi doresc să particip pentru a cunoaște cu adevărat milostivirea lui Dumnezeu și pentru a învăța să o practic în viața mea.” – Andreea Mîrţ
„La ZMT Cracovia îmi doresc să mă întâlnesc cu tinerii din întreaga lume pentru ca, împreună, să îl putem preamări pe Domnul nostru și să simțim minunata lui prezență mult mai intens în inimile noastre.” – Marius-Lucian Balint
„Particip la ZMT Cracovia deoarece în astfel de momente simt că Dumnezeu este mult mai aproape. Iar tinerii prezenți din diferite țări știu să-și manifeste împreună credința, într-un mod plăcut și tineresc.” – Andreea Gheţ
„Cea mai mare dorință a mea este să particip la o Sfântă Liturghie celebrată de Sfântul Părinte. Abia aștept să ne vedem cu toții! Să ne întâmpinăm cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze!” – Ana-Maria Dascălu
„Simt că Isus mă cheamă acolo, mă așteaptă, are atâtea lucruri să îmi spună și vrea să experimentez milostivirea Sa. Consider că este o ocazie deosebită prin care tinerii din întreaga lume pot contempla milostivirea Domnului împreună, pot da mărturie despre credința lor și se pot bucura împreună în El, Divina Milostivire. Aștept cu inima deschisă și plină de entuziasm aceste zile!” – Cristina Creţu