Credinţa creştină, dar al lui Dumnezeu, se naşte din ascultarea şi primirea mesajului evanghelic, adică din ascultarea şi punerea în practică a cuvintelor lui Cristos. Sfântul Paul, în scrisoarea sa către creştinii din Roma, spune: „Credinţa vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos”. Despre primii creştini Faptele Apostolilor notează că „erau stăruitori în învăţătura apostolilor”, care „dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus”.
Această credinţă care vine din predicarea, ascultarea şi punerea în practică a cuvântului lui Cristos are nevoie să fie hrănită, să fie susţinută. Ea este ca o plantă care are nevoie de îngrijire, are nevoie să fie udată, să fie curăţată pentru ca să crească şi să dea roade. Aceasta este „stăruinţa” de care vorbeşte cartea Faptele Apostolilor. Credinţa, chiar dacă ar fi doar un „pachet” de teorii, ar avea nevoie să fie aprofundată pentru a ajunge la o înţelegere mai bună. Însă, fiind mai mult decât o adeziune la diferite adevăruri, fiind o relaţie personală cu Cristos, deci un mod de viaţă, aceasta are nevoie să fie susţinută. Hrana cea mai consistentă pentru credinţă este ascultarea şi punerea în practică a cuvântului lui Dumnezeu. Sunt multe moduri prin care acest cuvânt ne vorbeşte.
Într-un mod privilegiat Dumnezeu ne vorbeşte la sfânta Liturghie prin lecturile ce sunt proclamate. Acestea sunt cuvântul viu şi actual al lui Dumnezeu, care vorbeşte fiecărei persoane în intimitatea inimii şi într-un cadru de atentă ascultare şi meditare. Chiar şi atunci când aceste lecturi par să facă referinţă la momente istorice îndepărtate şi par să nu aibă nicio legătură cu viaţa noastră, acestea au să ne transmită o hrană pentru credinţa noastră. Cuvântul lui Dumnezeu devine hrană şi atunci când în rugăciunea noastră medităm singuri un fragment din sfânta Scriptură sau când împreună cu alţii facem lectio divina. Viaţa noastră de credinţă nu se poate lipsi de cuvântul lui Dumnezeu!
Ascultarea şi punerea în practică a cuvântului lui Dumnezeu „modelează” viaţa noastră după voinţa lui Dumnezeu, astfel încât credinţa devine, cu adevărat, un mod de viaţă, inspirat de îndemnurile lui Cristos. La acest mod de viaţă făcea referinţă papa Francisc la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio: „«pune credinţă» şi viaţa va avea un gust nou, viaţa va avea o busolă care indică direcţia; «pune speranţă» şi fiecare zi a ta va fi luminată şi orizontul tău nu va mai fi întunecat, ci luminos; «pune iubire» şi existenţa ta va fi ca o casă construită pe stâncă, drumul tău va fi bucuros, pentru că vei întâlni atâţia prieteni care merg cu tine”.
În al treilea rând credinţa este alimentată de primirea sacramentelor, mai ales a sfintei Împărtăşanii şi a Spovezii. Sfânta Euharistie este hrana cea mai consistentă pentru credinţa noastră pentru că este unire cu însuşi Cristos. El ni l-a descoperit pe Dumnezeu ca fiind Tată milostiv şi, de aceea, nu trebuie să ne fie teamă să apelăm, în sacramentul Spovezii, la iertarea sa care ne transformă viaţa. Rănile făcute de păcat sunt vindecate de balsamul milostivirii lui Dumnezeu, iar credinţa noastră poate ieşi mai întărită din lupta împotriva răului.
„Hrăniţi credinţa voastră şi dubiile vor muri de foame” spunea Adolfo L’Arco. Dacă, într-adevăr, credinţa este importantă pentru noi, mai mult, dacă este aspectul cel mai semnificativ al vieţii noastre, atunci trebuie să avem atenţia de a o susţine mereu, pentru a fi ceea ce spunea papa Francisc la Rio: „Dragi prieteni, nu uitaţi: voi sunteţi câmpul credinţei. Voi sunteţi atleţii lui Cristos. Voi sunteţi constructorii unei Biserici mai frumoase şi ai unei lumi mai bune”.
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
