Papa în România

Bucuria verde a întâlnirii cu Papa Francisc

„A trăi vocația de a fi păzitori ai lucrării lui Dumnezeu este parte esențială a unei vieți virtuoase, nu constituie ceva opțional și nici un aspect secundar al experienței creștine”. Așa ne vorbește Papa Francisc în enciclica Laudato si’, una din cele mai mari invitații la atitudini de prețuire și de îngrijire a vieții și a mediului înconjurător. În fiecare zi suntem chemați să contribuim la buna utilizare a resurselor naturale, să ne îngrijim de locurile în care trăim și să construim o lume mai bună pentru cei care vin în urma noastră.

Această atenție față de mediul înconjurător la care ne invită Papa Francisc nu este o problemă a altora, a celor care conduc sau a celor care au în mână puterea. Este problema noastră, a tuturor, iar rezolvarea ei începe chiar din locul în care ne aflăm: acasă, la școală, la muncă, în parc sau în natură. Dacă mă îngrijesc să nu distrug ceea ce se dezvoltă în jurul meu, dacă sunt atent să nu „pierd” obiecte care pot dăuna naturii, dacă îmi iau hotărârea de a păstra creația așa cum Dumnezeu mi-a dăruit-o, prin mine schimbarea deja a început.

În zilele următoare, Papa Francisc, mare iubitor și apărător al creației, vine să ne viziteze. Cu siguranță avem multe să-i spunem și să-i arătăm, dar mai presus de toate, trebuie să dovedim că prețuim învățătura sa, că ne-o asumăm și că împreună construim o viață mai bună și mai curată.

La întâlnirea cu Papa Francisc, fiecare dintre noi va locui, pentru câteva ore, pe aproximativ jumătate de metru pătrat. Poate fi pe iarbă, pe asfalt, sau pe aleile pietonale. Indiferent unde te vei afla, este responsabilitatea ta ca locul în care experimentezi bucuria întâlnirii cu Sfântul Părinte să rămână curat și protejat.

Iată câteva îndemnuri în privința aceasta:

  • Îngrijește-te ca toate hârtiile și ambalajele să ajungă în coșurile de gunoi, iar dacă nu găsești unul pe-aproape, păstrează-le în buzunar sau în bagajul tău până le vei putea depozita într-un loc destinat lor.
  • Atunci când te hidratezi, nu uita că și pământul are nevoie de hrana sa. Nu lăsa sticlele pe jos sau lângă coșurile de gunoi. Asigură-te întotdeauna că deșeurile tale ajung în locul potrivit.
  • Fii atent cu spațiile verzi și amenajate cu flori: ele îți amintesc că Dumnezeu lasă în orice lucru o bucățică din frumusețea bunătății sale.
  • La încheierea întâlnirii cu Papa Francisc, în momentul în care te pregătești să pleci rotește-ți privirea în jurul tău și strânge orice fel de deșeu (sticle de plastic, hârtii, ambalaje etc.). Vrem ca la încheierea evenimentului locul să rămână curat!

Relația noastră cu mediul nu poate fi izolată de relația noastră cu ceilalți și cu Dumnezeu (Laudato si’,nr. 119). Când vei sosi la Iași, vei simți că orașul e bucuros să te primească. Fă în așa fel încât, atunci când vei pleca spre casă, privind la locul care te-a primit, să-ți dorești să te cheme înapoi!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top