Papa Francisc a recunoscut un miracol atribuit mijlocirii Fericitului Carlo Acutis, deschizând astfel calea pentru ca acesta să devină primul sfânt milenial (milenialii sau generația Y sunt cei născuți între 1981 și 1996). Adolescentul italian pasionat de calculatoare și care a murit de cancer în 2006 este cunoscut pentru marea sa devoțiune față de Prezența reală a lui Isus în Euharistie. Recunoașterea celui de-al doilea miracol atribuit mijlocirii lui Acutis face posibil ca acesta să fie canonizat în timpul Anului Jubiliar 2025 al Bisericii Catolice.
Într-un decret din 23 mai, Papa Francisc a aprobat vindecarea miraculoasă a unei tinere de 21 de ani din Costa Rica, pe nume Valeria Valverde, care a fost la un pas de moarte după ce s-a rănit grav la cap într-un accident de bicicletă în timp ce studia la Florența în 2022. După ce fata a fost supusă unei craniotomii de urgență pentru a reduce presiunea intracraniană, familiei i s-a spus că situația ei este foarte critică și că ar putea muri în orice moment, aflăm dintr-o notă a Dicasterului vatican pentru Cauzele Sfinților. La șase zile după accident, mama Valeriei a mers în pelerinaj la Assisi pentru a se ruga pentru vindecarea fiicei ei la mormântul Fericitului Carlo Acutis, lăsând acolo un bilet scris.
În aceeași zi, Valeria a început să respire singură, iar în ziua următoare și-a recăpătat folosirea membrelor superioare și și-a recăpătat parțial vorbirea. Valeria a fost externată din unitatea de terapie intensivă la 10 zile după pelerinajul mamei sale și a fost supusă unor teste suplimentare care au arătat că contuzia hemoragică corticală temporală dreaptă din creierul ei a dispărut complet. Contrar previziunilor medicale, Valeria a petrecut doar o săptămână la fizioterapie, iar pe 2 septembrie 2022, la două luni de la accident, a mers în pelerinaj la mormântul lui Carlo Acutis din Assisi împreună cu mama sa pentru a sărbători vindecarea ei completă.
Născut în 1991, Acutis este primul milenial care a fost beatificat de Biserica Catolică. La scurt timp după Prima sa Împărtășanie, la vârsta de șapte ani, Carlo i-a spus mamei sale: „Să fiu mereu unit cu Isus: acesta este planul meu de viață”. Pentru a realiza acest lucru, Carlo a căutat să participe la Liturghia zilnică atât cât de des putea, la biserica parohială de peste drum de școala sa primară din Milano. Carlo a numit Euharistia „autostrada mea spre cer” și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a face cunoscută această Prezență. Mărturia sa i-a inspirat pe proprii săi părinți să revină la practicarea credinței catolice, iar pe prietenul său hindus să se convertească și să se boteze. Carlo era un copil priceput la tehnologie, care iubea computerele, animalele și jocurile video. Îndrumătorul său spiritual și-a amintit despre Carlo că era convins că dovezile miracolelor euharistice ar putea fi convingătoare pentru a-i ajuta pe oameni să conștientizeze că Isus este prezent la fiecare Liturghie.
Pe parcursul a doi ani și jumătate, Carlo a lucrat împreună cu familia sa pentru a pune la punct o expoziție despre miracolele euharistice, care a fost lansată în 2005, în timpul Anului Euharistic proclamat de Papa Ioan Paul al II-lea, iar de atunci a continuat să fie expusă în mii de parohii de pe cinci continente. Mulți dintre colegii de clasă, prietenii și membrii familiei lui Carlo au mărturisit cum acesta i-a adus mai aproape de Dumnezeu. Carlo era o persoană foarte deschisă și nu se sfia să vorbească cu colegii săi de clasă și cu oricine întâlnea despre lucrurile pe care le iubea: Sfânta Liturghie, prezența lui Isus în Euharistie și cerul. Este amintit pentru că spunea: „Oamenii care se pun în fața soarelui se bronzează; oamenii care se pun în fața Euharistiei devin sfinți”. Carlo a murit la vârsta de 15 ani, în 2006, la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu leucemie. Înainte de a muri, Carlo i-a spus mamei sale: „Îi ofer Domnului toată suferința mea, pentru Papa și pentru Biserică, pentru a nu ajunge în Purgatoriu, ci pentru a merge direct în Rai.”
Mii de oameni au vizitat mormântul lui Carlo în Assisi, după beatificarea sa în Bazilica Sfântul Francisc din Assisi, la 10 octombrie 2020. Arhiepiscopul Domenico Sorrentino din Assisi, care se află în prezent la Roma pentru o reuniune a Conferinței Episcopale Italiene, a salutat vestea că Acutis va fi canonizat. „Biserica din Assisi este în sărbătoare”, a spus el. „Intenționez să ajung la Assisi în această seară pentru a-i mulțumi Domnului în cadrul unei celebrări euharistice. Dar de acum mă alătur credincioșilor care se află în sanctuar pentru o rugăciune de laudă. Fie ca Domnul să își continue lucrarea prin mărturia Fericitului Carlo. Fie ca el să ne obțină de la Domnul harul de a-l iubi așa cum l-a iubit el, mai ales în Preasfânta Euharistie.”
Sursa: Catholica.ro