Papa Leon al XIV-lea îl va declara sfânt pe Fericitul Pier Giorgio Frassati în ziua de duminică, 7 septembrie 2025, împreună cu Fericitul Carlo Acutis. Pier Giorgio Frassati ne învață că viața de credință este ca un urcuș pe munte: anevoios, dar răsplătit de frumusețea peisajului și a imensului orizont. Aceste înălțimi sunt imaginea speranței de care este animată viața celui care trăiește cu adevărat prietenia cu Cristos.
A trăi, nu a vegeta
În ziua de 6 aprilie 1901, la Torino, se naște într-o familie burgheză Pier Giorgio Frassati. Tatăl său, un cunoscut jurnalist, a fondat cotidianul „La Stampa”, iar ulterior a ajuns ambasador la Berlin. Mama, Adelaide Ametis, era pictoriță. În această familie, nu prea unită, atentă mai mult la aparențe decât la a fi, la a avea mai mult decât la sentimente, Pier Giorgio a adus „furtuna” prin trăirea credinței sale, deoarece, cum avea să spună mai târziu, sfințenia este întotdeauna „revoluționară”. Crescut în bunăstare și într-o atenție superficială la valorile vieții și la principiile evanghelice, nu se conformeze acestui stereotip al unei existențe sterile.
Pier Giorgio devine tot mai sensibil la realitatea socială dramatică din acele timpuri, mai ales la situația muncitorilor, și se implică tot mai mult la nivel asociativ și politic, cu o dăruire generoasă față de cei săraci și nevoiași. Chiar din timpul liceului a început să frecventeze Operele Sfântul Vincențiu, iar ulterior se implică cu entuziasm în Acțiunea Catolică. Activează în Partidul Popular întemeiat de pr. Luigi Sturzo. Acțiunile sale sunt mereu susținute de primirea frecventă a Sfintei Împărtășanii și de devoțiunea față de Sfânta Fecioară Maria. Spunea că dorea să răsplătească iubirea lui Isus pe care îl primea în Sfânta Împărtășanie vizitându-i și ajutându-i pe săraci. „A trăi fără o credință, fără o moștenire de apărat, fără a susține Adevărul într-o luptă continuă, nu înseamnă a trăi, ci a vegeta”, spunea el.
„Spre înălțimi”
Viața lui Pier Giorgio era marcată de entuziasm, bucurie și speranță. Într-o scrisoare adresată surorii sale spunea: „Mă întrebi dacă sunt vesel. Cum aș putea să nu fiu? Atâta timp cât credința îmi dă putere, voi fi mereu vesel! Fiecare catolic nu poate decât să fie vesel: tristețea trebuie interzisă în sufletele catolice”.
Bucuria de a trăi era manifestată și prin dragostea față de munte și pasiunea pentru alpinism. De fapt, deviza „spre înălțimi” devenise marca drumului său spiritual. Acest drum a fost la fel de anevoios precum urcarea pe munte, mai ales în ceea ce privește descoperirea vocației sale. În ultimul an al vieții sale s-a îndrăgostit de Laura Hidalgo, care rămăsese orfană la o vârstă fragedă, absolvise Facultatea de matematică, însă era considerată de familia Frassati nedemnă din punct de vedere social de renumele familiei. Această experiență l-a marcat puternic pe Pier Giorgio, care înțelege că nu este chemat la viața de căsătorie. Într-o zi, unui prieten care îl întrebase ce vrea să facă după studii, i-a răspuns: „Nu știu: preot nu, pentru că este o misiune prea mare și nu sunt demn de ea; căsătorie, nu. Singura soluție ar fi ca Domnul să mă ia cu el”.
Cea mai frumoasă zi din viață
Pier Giorgio ajunge momentul în care să culeagă ce a semănat. Este doborât de o poliomielită fulgerătoare. La 24 de ani, în șase zile, trupul său atletic și viguros devine de nerecunoscut. Din gura lui nu iese niciun geamăt, nicio rugăminte. „Ziua în care voi muri va fi cea mai frumoasă zi din viața mea”, îi spusese plin de speranță unui prieten. Acea zi a venit în data de 4 iulie 1925. Mii de oameni au participat la înmormântarea sa. În mare parte erau săracii din Torino pe care îi ajutase sau chiar îi mângâiase cu viața sa plină de Dumnezeu. „Nu-mi cunosc fiul!”, a murmurat tatăl impresionat de prezența atâtor oameni.