Solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos, Regele universului ne oferă ocazia să ne întrebăm dacă, într-adevăr, Cristos este pe primul loc în viaţa noastră, dacă El este cel care domneşte, dacă pe El îl urmăm.
La sfârşit se spun lucrurile cele mai importante. Evanghelia din această solemnitate redă ultimul discurs al lui Cristos, înainte să înceapă pătimirea sa. Este vorba despre „protocolul cu care vom fi judecaţi”, după cum spune papa Francisc. La sfârşit, când saluţi o persoană pe care o iubeşti ştiind că, poate, nu o vei mai vedea niciodată; când închei o cuvântare ştiind că nu vei mai avea o altă posibilitate să explici ceea ce doreşti; când se apropie sfârşitul drumului pământesc şi trebuie să decizi cum să trăieşti ultima respiraţie… atunci se descoperă esenţialul, ceea ce contează cu adevărat.
Pelerini sau vagabonzi. Isus vorbeşte despre sfârşit, deci despre ceea ce este esenţial. Descoperim că lucrurile cele mai importante sunt şi cele mai simple, cele zilnice: a mânca, a bea, a îmbrăca, a vizita etc. Ceea ce face diferenţa este pentru cine le facem şi cu ce spirit. Aceste cuvinte ale lui Isus ne ajută să trăim cu folos sfârşitul anului liturgic. Este încheierea unui drum început cu prima duminică din Advent, anul trecut. De aceea, această pagină a Evangheliei ne pune în faţa unor întrebări: ce s-a schimbat în viaţa mea de-a lungul acestui drum? Încotro m-am îndreptat? Am fost un pelerin sau un vagabond?
Paradoxul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte ale lui Cristos ne îndreaptă şi spre viitor, spre momentul în care „se va aşeza pe tronul gloriei sale”. Atunci vom vedea cu adevărat dacă El a fost regele vieţii noastre. Paradoxal, Isus, cu toată măreţia sa, este prezent în cei mai mici, în cei mai neajutoraţi, în cei care au nevoie de mâncare, de apă, de atenţie, de haine, de vizite etc. Astfel, se nasc alte întrebări: cine, în jurul meu, este „cel mai mic”? Reuşesc să îl întâlnesc pe Cristos în „cei mai mici”?
Toate aceste gânduri ne duc la întrebarea esenţială: Cristos este Regele meu?