Sfârşitul lunii octombrie este marcat de un eveniment, pe care unii îl definesc ca fiind o sărbătoare, care s-a răspândit tot mai mult sub impulsul substanţial al televiziunii, cinema-ului şi al internetului şi care reuneşte persoanele într-o atmosferă „decorată” de bostani goi, schelete, cranii, corniţe, vampiri, stafii etc. (fiecare după doza de imaginaţie pe care o are!). Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne da seama de aspectul comercial al evenimentului, însă se impune o reflecţie mai amănunţită asupra acestui aspect. Este doar un fel de carnaval? E o joacă „nevinovată”? E un alt mod de distracţie? E ceva „haios”?
Care este istoria acestui fenomen?
Vechii celţi aveau o sărbătoare a sfârşitul verii, a perioadei recoltelor, şi a începutului iernii denumită samhain. Era, de fapt, sărbătoarea Anului Nou. Exista o legendă potrivit căreia spiritele morţilor din timpul anului se întorceau în noaptea de 31 octombrie pentru a căuta un corp pe care să îl posede în anul următor. Pentru a nu fi posedaţi, celţii stingeau focul din sobă pentru a face casa rece şi neprimitoare. Apoi se mascau şi se îmbrăcau respingător pentru a alunga spiritele.
După ce celţii s-au convertit la creştinism au rămas reminiscenţe ale acestei sărbători care, de data aceasta, a ajuns să aibă loc în preajma a două sărbători ale Bisericii Catolice: Solemnitatea Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie) şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi (2 noiembrie).
La începutul secolului al XIX-lea emigranţii irlandezi au adus cu ei sărbătoarea samhain în Statele Unite ale Americii unde a şi primit denumirea de All Hallows Eve (Ajunul tuturor sfinţilor), transformată apoi în halloween.
Cum a ajuns halloween-ul să aibă o aşa amploare?
În SUA s-a răspândit ca o oportunitate nouă de distracţie, ce a fost speculată de mediile comerciale, pentru care a devenit o ocazie de noi profituri, astfel încât campania de susţinere din partea televiziunilor nu a fost tocmai întâmplătoare. Prin „contribuţia” mass-mediei halloween-ul a ajuns din SUA şi în Europa, iar magazinele şi industria divertismentului profită din plin!
Este ceva rău să te distrezi de halloween?
Valenţele care au devenit comune pentru acest eveniment pot fi considerate îngrijorătoare. Dincolo de accentele groteşti şi macabre se remarcă înclinaţia spre esoteric şi malefic. O rapidă căutare pe internet confirmă lucrul acesta! Iar când aceste manifestări îi vizează pe copii, aspectul devine şi mai îngrijorător!
Este problematic şi faptul că hallowen-ul pune cu totul în umbră două sărbători catolice importante. Exemplul sfinţilor care ne transmit prin viaţa lor multe valori umane şi creştine este înlocuit de manifestări „animate” de personaje macabre: spirite, stafii, schelete, vampiri etc. Cultul răposaţilor şi amintirea celor dragi, care au trecut din această lume, sunt acoperite de manifestări de exorcizare a morţii. Probabil nimeni nu ar fi încântat dacă, de exemplu, ziua sa de naştere ar fi pusă în umbră de proprii prieteni cu o distracţie de felul acesta.
Nu este, oare, exagerată împotrivirea faţă de halloween?
Dacă halloween ar fi o simplă petrecere, un alt fel de carnaval, nu ar fi mare problemă! Mai grav este, însă, faptul că fenomenul satanismului nu este străin de halloween. Un studiu al Comunităţii „Ioan al XXIII-lea” din Italia, întemeiată de părintele Oreste Benzi, dovedeşte că 16 % dintre tinerii care participă la întâlniri ale sectelor oculte şi ezoterice, unde au loc chiar sacrificii oferite diavolului şi profanarea Euharistiei, au intrat în contact cu aceste secte tocmai cu ocazia halloween-ului. Un specialist al acestor fenomene, Carlo Climati, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte riscurile propagării unui astfel de fenomen care, la prima vedere, pare inofensiv, ca fiind un alt carnaval, dar care are conotaţii şi consecinţe mult mai dramatice.
Aşadar, este de preferat ca în familie, în şcoli şi în parohii să nu fie „sărbătorit” halloween-ul?
Da! Se poate şi fără! Cei care se ocupă, în mod serios, de educaţia copiilor şi a tinerilor ştiu că au o datorie de a-i îndrepta pe aceştia spre ceea ce este frumos şi are valoare. Simţul binelui şi al frumosului nu trebuie să lipsească din educaţie. Însă, manifestările legate de halloween nu au nimic de-a face cu estetica vieţii! A-i „transporta” pe copii şi tineri într-o lume de vrăjitoare, strigoi şi vampiri este în defavoarea lor, dacă nu chiar periculos. Numai faptul de a-i vedea deghizaţi în diferite personaje, deloc încântătoare, stârneşte îngrijorare.
Cu atât mai mult nu ar trebui să se organizeze vreo sărbătoare de genul acesta în parohii considerând că hallowen are menirea de a pune în umbră Solemnitatea Tuturor Sfinţilor şi cultul creştin faţă de cei răposaţi. Nu cred că în parohii lipseşte imaginaţia pentru a organiza petreceri şi momente de destindere cu adevărat educative!
Ce se poate face pentru a contracara halloween-ul?
Înainte de toate se impune o mai atentă reflecţie din punct de vedere educativ. Tendinţele deviante ale unor tinerilor şi violenţa ce se manifestă în rândul unora dintre ei nu sunt străine de promovarea unor manifestări cum ar fi halloween-ul. Nu întâmplător Ministerul Educaţiei din Rusia interzice, încă din anul 2003, orice astfel ne manifestare în şcoli explicând că acestea sunt „în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor”. În Filipine, şcolile catolice sunt unite în hotărârea de a tutela binele elevilor evitând orice manifestare de genul halloween. Chiar în Statele Unite ale Americii, „patria halloween-ului” acesta a început să fie „exmatriculat” din unele şcoli.
Nici în acest caz nu lipseşte dimensiunea comercială! Multe supermarketuri au standuri speciale în această perioadă. Ar fi potrivit ca părinţii să le explice copiilor că frumuseţea lor nu trebuie să fie umbrită de toate mărfurile care numai frumoase nu sunt şi în niciun caz să nu cumpere produse specifice de halloween. Orice bănuţ cheltuit în această direcţie este o „investiţie” în a face mai urâtă viaţa copiilor şi mai mulţumitoare viaţa comercianţilor!
Dintr-un punct de vedere creştin lucrul cel mai important de făcut ar fi tocmai „recucerirea” valorii Solemnităţii Tuturor Sfinţilor şi a Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi. În multe locuri în ajunul sărbătorii dedicate tuturor sfinţilor au loc adoraţii euharistice, seri de rugăciune, meditaţii despre sfinţi etc. Există şi iniţiative de genul „HOLYween” prin care se promovează vieţile sfinţilor şi se cere credincioşilor să expună imagini ale sfinţilor la ferestre, pe balcoane, la locul de muncă etc.
Aşadar, cine are capul pe umeri îşi dă seama de felul în care trebuie să se raporteze la fenomenul halloween, iar cine se mulţumeşte cu „bostanii goi”… poate anul viitor se va răzgândi!