Portret de voluntar

Copilăria pe covorul roșu

Să îți dai seama că lucrurile mici pe care le faci pot să facă diferențe mari în comunitatea ta este extraordinar! Ajutându-i pe ceilalți, te simți necesar. Implicarea este o mare oportunitate de a deveni un om de calitate și de a contribui semnificativ la viața comunității în care te dezvolți. Voluntariatul spune întotdeauna o poveste frumoasă. Tăinuiește lecții de viață și amintiri prețioase pentru cel care se implică.

Sabina a crescut în Acțiunea Catolică. S-a alăturat grupului de copii din parohie și aproape că nu a lipsit de la nicio activitate de atunci. A investit mult timp în activitatea ei asociativă, dar fiecare moment i-a dăruit amintiri frumoase și a fost ferment pentru creșterea ei spirituală.

16809039_1254817261234553_30087160_nA mă implica în Acțiunea Catolică reprezintă o parte din viața mea de care nu pot să mă desprind, pentru că mă ajută să cresc din ce în ce mai mult cu fiecare lucru pe care îl fac aici. La început nu prea știam despre ce era vorba, eram curioasă și doar voiam să văd ce se întâmplă. Mergând la o activitate, două, trei, ușor-ușor am început să îmi fac prieteni și să îmi placă tot ceea ce făceam acolo, chiar dacă uneori trebuia să stau până târziu și mama era mereu curioasă ce facem așa de mult timp.

După câțiva ani de participare activă în parohie, mai întâi ca membru iar apoi asumându-și diferite responsabilități, implicarea Sabinei s-a extins la nivel zonal și diecezan. Acolo s-au schimbat puțin lucrurile, deoarece acum ea trebuia să fie cea care propune și organizează, împreună cu echipa, activități pentru grupurile de copii din parohii. În timp ce pregătea sau desfășura diferite activități, a legat prietenii strânse cu persoane minunate. Chiar dacă uneori era greu, tot ceea ce făcea alături de acești oameni devenea mult mai simplu.

16804646_1254769811239298_1638272613_o

Voluntariatul îți oferă șansa de a schimba viețile oamenilor, inclusiv pe a ta. Îți dă satisfacția de a juca un rol în viața altcuiva, ajutând oamenii care nu se descurcă singuri. Voluntariatul este o modalitate de a dărui înapoi comunității ceea ce ai primit chiar tu de la ea, în același timp. A te dărui comunității este un gest valoros în sine, iar a-i ajuta pe alții oferă, de asemenea, multe beneficii. De exemplu, te poate îndruma să afli mai multe despre tine și chiar să găsești cărarea potrivită spre Tatăl.

Pe parcursul timpului, am reușit să îmi consolidez relația cu Dumnezeu și să îmi schimb perspectiva în care priveam lucrurile. Cel mai frumos este că totul a venit de la sine: cântecele vesele prin care animam sfânta Liturghie, participarea la adorații, momentele de formare, Lectio Divina, interacțiunea cu persoane noi, jocurile, bansurile – toate acestea m-au făcut să mă apropii mai mult de El și să ofer o mai mare atenție celorlalți.

Ceea ce alegi să faci prin voluntariat ilustrează interesele și caracterul tău. Prin implicarea în Acțiunea Catolică, Sabina a simțit nu numai că aduce speranță și fericire oamenilor, dar, de asemenea, că toată activitatea ei contribuie la propria creștere spirituală și personală. Este o experiență care nu poate fi cumpărată cu nicio sumă de bani.

A face voluntariat te ajută să progresezi foarte mult, îți dă posibilitatea să te simți important, știind că ai ajutat și că ai oferit ceva altora. Iar implicarea mea în Acțiunea Catolică asta a făcut: a scos partea bună din mine și m-a ajutat să o împart cu ceilalți.

16776367_1254769797905966_1277835422_o

Sabina ne dă mărturie că a ieși din zona de confort și a te implica îți poate schimba viața cum nu ți-ai imaginat vreodată. Ceea ce a făcut și continuă să facă în Acțiunea Catolică nu numai că a ajutat-o să crească frumos, înconjurată de oameni grozavi și de modele demne, dar a ținut-o aproape de Biserică și de Isus și i-a dăruit o familie spirituală (și nu numai! 🙂 ) pentru toată viața!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top