Spiritualitate

Povara singurătății

Fiecare dintre noi are căi diferite care îl conduc la Dumnezeu, nu-i așa? La sfârșitul vieții noastre pământești, sperăm că vom putea privi înapoi și să spunem: „Ah, de aceea am trecut prin asta”. Pentru unii, această cale este sentimentul singurătății. Această cruce a fost darul lui Dumnezeu și pentru mine. Este calea mea proprie spre sfințenie, dacă o îmbrățișez cu ajutorul Lui.

Nume de cod: Singurătate

Viața mea era bună, binecuvântată cu multe daruri de la Dumnezeu, și totuși eram copleșită de singurătate, un sentiment că nu aparțin acestei lumi și că timpul trece dureros și încet până când cineva va descoperi cu adevărat cine eram. Mulți nu știu asta despre mine – vreme îndelungată m-am rușinat de ea, nu am spus nimănui. M-am simțit slabă chiar atunci când mi-am recunoscut-o mie însămi. Mi-am pus la îndoială sentimentele:

„Dacă ai fi mai puternică, nu ai fi aici. Nu poți să ieși singură din asta? Nu ești destul de bună – dacă cineva află despre asta, va crede că ești ciudată și nu va dori să fie în preajma ta. Dacă ai avea o viață mai bună de rugăciune și o relație mai strânsă cu Dumnezeu, nu ai simți toate astea”.

Aceste sentimente m-au făcut să rămân în tăcere. M-au făcut să-mi păstrez zâmbetul afară, în timp ce înăuntru tăceam. Abia după ce am avut o conversație cu un preot despre luptele mele, am ajuns la o realizare importantă: Numele meu nu este Singurătate. Dumnezeu este Tatăl meu. Chiar în întuneric, El mă poartă în brațele sale. Nu sunt definită de fragilitatea mea. Și nici tu nu ești.

Unii dintre voi care citesc acest lucru se pot lupta cu sentimente similare. S-ar putea să te simți dărâmat, obosit și trist mai des decât atunci când nu o faci. Poate că tu ești cel care afișează acest zâmbet fals în preajma prietenilor tăi în timp ce lumea ta se prăbușește. Poate că lupți să te privești în oglindă în fiecare zi pentru că te simți fără valoare. Poate că ultima dată când ai încercat să vorbești cu cineva ai simțit că acea persoană încearcă să te închidă sau să te ignore.

Singurătatea este adesea înțeleasă greșit: majoritatea oamenilor cred în mod eronat că nu este nimic altceva decât o tristețe intensă sau prelungită. Din cauza ipotezelor greșite, cei care sunt afectați suferă adesea în tăcere, nerecunoscuți de ceilalți. Dacă cineva este afectat de cancer, această persoană este inundată de simpatie din partea familiei și prietenilor și de sprijin din partea parohiei, poate chiar cu o rugăciune specială la sfânta Liturghie. Dacă cineva suferă de singurătate, această persoană primește, probabil, în cel mai bun caz, câteva încercări bine intenționate dar ineficiente de ajutor din partea familiei sau prietenilor apropiați, dar adesea fără sprijin real.

Mi-aș fi dorit…

Mi-aș fi dorit ca oamenii să știe că o persoană singură este capabilă să râdă fals timp de două ore în mijlocul oamenilor numai pentru a merge mai târziu acasă și a căuta online „cele mai simple moduri de a avea cancer”; că majoritatea celor singuri merită un Oscar pentru cel mai bun actor; că cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru o persoană care se află în suferință este să o crezi. Mi-aș fi dorit ca oamenii să știe că poți fi recunoscător și deprimat în același timp; că uneori, sentimentul de singurătate este declanșat de ceva și, uneori, nu este declanșat de nimic; că uneori este nevoie de un lucru mic pentru a scoate o persoană din întuneric și câteodată nimic nu poate, că uneori singurul lucru pe care îl poți face este să aștepți să dispară durerea.

Deseori, atunci când privești la un om singur (sau chiar la tine), vezi pe cineva care le are pe toate: pe cineva implicat activ în grupul de tineri, pe cineva care se descurcă bine la școală sau la birou și este iubit de prieteni și de familie. Ceea ce nu vezi este o persoană care se așează noaptea scriind pagini întregi despre cât de lipsit de valoare este. Nu vezi pe cineva care se oprește să se privească în oglindă pentru că vede doar eșecul. Nu vezi pe cineva care, în timp ce zâmbește larg, se prăbușește în tăcere.

Da, este posibil să te simți singur într-o cameră plină de oameni.
Da, este posibil să fii văzut, dar nu auzit.
Da, este posibil să mimezi fericirea.

Un gram de speranță

Vreau să știi că nu trebuie să fie așa. Nu trebuie să fii definit de singurătate și nu trebuie să te lupți singur. Dacă te doare, vorbește cu cineva. Viața ta este ceva frumos și valoros – chiar și atunci când nu poți vedea asta. Vorbește cu părinții tăi. Dacă simți că ar putea să te respingă, discută cu un alt adult în care ai încredere. Lasă cuvintele să te elibereze.

Sunt mulți dintre noi care se luptă cu aceste sentimente… și ne luptăm în tăcere. Ne luptăm în tăcere pentru că ne este frică să vorbim cu cineva sau ne temem să fim considerați slabi. Nu vrem ca oamenii să se uite la noi în mod diferit sau să creadă că nu suntem demni. Tăcerea noastră nu rezolvă nimic. Nici tu și nici eu nu suntem nevoiți să suferim în tăcere, trezindu-ne în fiecare dimineață să ne punem masca, ca să ne putem ascunde de oamenii din jurul nostru. Am fost făcuți să avem o viață abundentă cu tot ceea ea ne poate oferi. Dumnezeu te-a creat pentru mai mult. Isus merge cu noi prin toate astea. Chiar și în momentele noastre cele mai întunecate, El este acolo, chemându-ne din tăcere, la viață.

Meriți asta! Nu permite nimănui să-ți spună altfel!

Astăzi, Isus îți spune ceea ce a spus apostolilor la Cina cea de Taină: „Adevăr, adevăr vă spun: voi veţi plânge şi veţi jeli, iar lumea se va bucura; voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră va deveni bucurie.” (In 16,20) și te asigură „V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!” (In 16,33).

Unde se află inima ta?

Care este marea ta povară? Poate, ca și a mea, este un fel de singurătate. Sau ar putea fi durerea unei pierderi sau dependența. Poate că este vorba de probleme financiare sau relații tensionate în familie. Orice ar fi, Isus vrea să te ajute să o porți. Nu vrea să o împingi într-un dulap închis și să o ascunzi, încercând să o ignori. Nu dorește să compari mărimea, greutatea sau forma crucii tale cu alții. El vrea ca, așa cum a făcut Simon din Cirene, să o iei și să o porți pas cu pas, ca o scară spre Cer. Și purtându-ți propria cruce, îi vei ajuta pe alții să o poarte pe a lor.

Să ne comparăm crucea cu alții este nonsens și este un truc al Celui Rău. Dumnezeu vrea să audă despre suferințele noastre; El le poate folosi pentru a ne transforma în cea mai bună versiune a noastră, doar dacă ne deschidem inimile față de El și față de ceilalți. Suferințele noastre pământești nu sunt ușoare, dar nici nu sunt fără rost. Lasă-i pe cei în care ai încredere să te însoțească în suferința ta. Nu încerca să minimalizezi durerea ta sau să o ignori. Va deveni mai apăsătoare și mai greu de purtat. Cristos te iubește profund și nu vrea să suferi singur. El vrea să te ajute și să te folosească pentru a-i ajuta pe alții, pentru ca la sfârșitul vieții tale pământești să te poți uita înapoi, cu un zâmbet pe față, și să spui: „Ah, de aceea am trecut prin asta”.

Atunci când lupta ta revine, amintește-ți că Dumnezeu este cel care are controlul, nu tu, și că El este gata să te ajute de îndată ce îl chemi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top