Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Tinerii, credinţa şi sacramentul Spovezii

În faţa noilor generaţii există o „responsabilitate enormă” care apasă asupra lumii adulţilor şi îndeosebi asupra comunităţii ecleziale: este aceea de a da un răspuns credibil şi eficace „inimii tinerilor” care „cere, strigă să fie educată să întâlnească binele, adevăratul şi frumosul, să înveţe să le recunoască şi să le urmeze”. Este avertismentul lansat de monseniorul Krzysztof Nykiel, regent al Penitenţiariei Apostolice, la încheierea întâlnirii ţinute la 26 şi 27 aprilie 2018 la Palatul Cancelariei despre tema „Spovada tinerilor, credinţa, discernământul vocaţional”.

Convertire şi reconciliere sunt cuvintele-cheie utilizate de prelat pentru a ajunge să dea un răspuns complet la neliniştile şi la fragilităţile tinerilor. De fapt, în aceste cuvinte se exprimă rolul pe care ar trebui să-l aibă Biserica în contextul contemporan. O Biserică aptă să vestească Evanghelia în manieră aşa de incisivă încât să-l invite la convertire pe cel care ascultă, care „simţindu-se străpuns la inimă, ca discipolii de la Emaus, se deschide prin puterea Duhului la ascultarea credinţei”; o Biserică aptă şi să-şi lărgească braţele şi să fie semn şi instrument de reconciliere, făcându-se „martoră a iubirii lui Cristos”.

Încercând să încheie lucrările întâlnirii, monseniorul Nykiel a amintit diferitele intervenţii care, în funcţie de diferitele aspecte (sociologic, antropologic, artistic, pastoral, teologic, sacramental), au tratat urgenţa care reiese din lumea tineretului: de fapt, „dacă tinerii cer fraternitate şi comunitate, relaţii autentice şi sănătoase, societatea stimulează tot mai mult spre afirmarea individualismului şi a singurătăţii, complice fiind şi succesul răspândit şi necontrolat al noilor social media care îi pune într-o realitate virtuală iluzorie”. Şi, amintind ceea ce au exprimat tinerii înşişi în documentul final al recentei reuniuni pre-sinodale, a subliniat cum ei „nu reuşesc mereu să lege viaţa cu simţul transcendentului”.

Urmând linia intervenţiilor, regentul Penitenţiariei Apostolice a intrat în detaliul temei reconcilierii. O reconciliere, a spus el amintind de Ioan Paul al II-lea, care trebuie să aibă trei pilaştri: mărturia, Scriptura şi sacramentele.

Înainte de toate, a amintit el, trebuie să fim conştienţi că „tinerii cer martori autentici: bărbaţi şi femei în măsură să exprime cu pasiune credinţa lor şi relaţia lor cu Isus”. Alături de credibilitate, a adăugat el, este apoi importanţa limbajului folosit: „în contextul actual de criză de modele şi de procese tradiţionale de transmitere a credinţei, diferitele exprimări artistice, împreună cu galaxia limbajului multimedial folosit corect, pot să se reveleze locuri pentru a răspunde la întrebările de sens”. Însă mărturia principală care trebuie dată tinerilor este „cea a iubirii”: trebuie însuşită „pedagogia întoarcerii” prin care Domnul „nu încetează niciodată să dorească să ne întoarcem la El”. Apoi trebuie mărturisită iubirea lui Cristos care „mângâie, ridică din nou, corectează şi sprijină, care dăruieşte speranţă pentru viitor pentru că este certitudine că nu suntem singuri”.

Cunoaşterea acelui Cristos a cărui întâlnire se propune trebuie să fie susţinută, după aceea, de o întoarcere la Scriptură. De fapt, este mereu actuală întrebarea tânărului bogat din Evanghelie: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să dobândesc viaţa veşnică?”. Şi „mereu şi numai Cristos e cel care oferă răspunsul deplin şi rezolutiv”.

O cale „privilegiată de evanghelizare”, a subliniat monseniorul Nykiel, este sacramentul spovezii. Acolo tânărul are în sfârşit „oportunitatea de a fi ascultat”. Acolo, mai ales, tânărul poate parcurge un adevărat drum de discernământ vocaţional: „o spovadă umilă, sinceră şi frecventă ne ajută să ne înţelegem pe noi înşine şi să înţelegem cine suntem realmente, cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de intens doreşte fericirea noastră, respectând libertatea noastră şi aşteptând da-ul nostru spus voinţei sale”.

Iată aşadar invitaţia finală de a valoriza sacramentul reconcilierii de a face din el un instrument privilegiat de dialog cu tinerii. De fapt, numai „o experienţă adevărată de reconciliere întăreşte inima în ceea vrea cu adevărat”, şi un tânăr se va simţi valorizat „numai ştiind că va putea mereu să se ridice din nou şi să ridice din nou”.

(După L’Osservatore Romano, 29 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu