Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

„Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă” (Lc 1,39)

Preaiubiţi tineri,

Tema ZMT din Panamá era: „Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). După acel eveniment, am reluat drumul spre o nouă ţintă – Lisabona 2023 -, lăsând să răsune în inimile noastre invitaţia insistentă a lui Dumnezeu de a ne ridica. În 2020, am meditat asupra cuvântului lui Isus: „Tinere, îţi zic, scoală-te!” (Lc 7,14). Anul trecut ne-a inspirat figura Sfântului Apostol Paul, căruia Domnul Înviat i-a spus: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16). În parcursul care ne mai lipseşte pentru a ajunge la Lisabona vom merge împreună cu Fecioara de la Nazaret care, imediat după Buna-Vestire, „ridicându-se, s-a dus în grabă” (Lc 1,39) pentru a merge s-o ajute pe verişoara Elisabeta. Verbul comun al celor trei teme este a se ridica, expresie care – este bine de amintit – asumă şi semnificaţia de „a învia”, „a se trezi la viaţă”.

În aceste ultime timpuri aşa de dificile, în care omenirea, deja încercată de trauma pandemiei, este sfâşiată de drama războiului, Maria redeschide pentru toţi, şi îndeosebi pentru voi, tineri ca şi ea, calea proximităţii şi a întâlnirii. Sper şi cred cu putere că experienţa pe care mulţi dintre voi o vor trăi la Lisabona în august anul viitor va reprezenta un nou început pentru voi, tinerii, şi – cu voi – pentru întreaga omenire.

Maria s-a ridicat

Maria, după Buna-Vestire, ar fi putut să se concentreze asupra ei însăşi, asupra preocupărilor şi temerilor datorate noii sale condiţii. În schimb, nu, ea se încrede total în Dumnezeu. Se gândeşte mai degrabă la Elisabeta. Se ridică şi iese la lumina soarelui, unde este viaţă şi mişcare. Cu toate că vestea tulburătoare a îngerului a provocat un „cutremur” în planurile sale, tânăra nu se lasă paralizată, pentru că înăuntrul ei este Isus, putere de înviere. Înăuntrul ei îl poartă deja pe Mielul Jertfit, dar mereu viu. Se ridică şi se pune în mişcare, pentru că este sigură că planurile lui Dumnezeu sunt cel mai bun proiect posibil pentru viaţa sa. Maria devine templu al lui Dumnezeu, imagine a Bisericii pe cale, Biserica aceea care iese şi se pune în slujire, Biserica purtătoare a Veştii Bune!

A experimenta prezenţa lui Cristos înviat în propria viaţă, a-l întâlni „viu” este bucuria spirituală cea mai mare, o explozie de lumină care nu poate „opri” pe nimeni. Pune imediat în mişcare şi determină să se ducă altora această veste, să se mărturisească bucuria acestei întâlniri. Este ceea ce animă graba primilor discipoli în zilele care au urmat după înviere: „Plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui” (Mt 28,8).

Relatările învierii folosesc adesea două verbe: a se trezi şi a se ridica. Cu ele, Domnul ne determină să ieşim spre lumină, să ne lăsăm conduşi de el pentru a trece peste pragul tuturor uşilor noastre închise. „Este o imagine semnificativă pentru Biserică. Şi noi, ca discipoli ai Domnului şi comunitate creştină, suntem chemaţi să ne ridicăm în grabă pentru a intra în dinamismul învierii şi pentru a ne lăsa conduşi de Domnul pe drumurile pe care el vrea să ni le indice” (Omilia în solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, 29 iunie 2022).

Maica Domnului este model al tinerilor în mişcare, nu imobili în faţa oglinzii pentru a contempla propria imagine sau „închişi” în reţele. Ea este proiectată în întregime spre exterior. Este femeia pascală, într-o permanentă stare de exod, de ieşire din ea spre marele Celălalt, care este Dumnezeu, şi spre ceilalţi, fraţii şi surorile, mai ales cei mai nevoiaşi, aşa cum era verişoara Elisabeta.

… s-a dus în grabă

Sfântul Ambroziu din Milano, în comentariul său la Evanghelia lui Luca, scrie că Maria s-a îndreptat în grabă spre munte „pentru că era bucuroasă de promisiune şi doritoare să facă evlavios o slujire, cu elanul care îi venea din bucuria intimă. De altfel, unde, plină de Dumnezeu, putea să se grăbească să meargă dacă nu spre înălţime? Harul Duhului Sfânt nu comportă încetineli”. De aceea, graba Mariei este grija slujirii, a vestirii bucuroase, a răspunsului prompt la harul Duhului Sfânt.

Maria s-a lăsat interpelată de nevoia verişoarei sale bătrâne. Nu s-a dat înapoi, nu a rămas indiferentă. S-a gândit mai mult la alţii decât la ea însăşi. Şi asta a conferit dinamism şi entuziasm vieţii sale. Fiecare dintre voi se poate întreba: Cum reacţionez în faţa necesităţilor pe care le văd în jurul meu? Mă gândesc imediat la o justificare pentru a nu mă angaja sau mă interesez şi mă fac disponibil? Desigur, nu puteţi rezolva toate problemele lumii. Dar eventual puteţi începe de la acelea ale celui care este mai aproape de voi, de la problemele din teritoriul vostru. Odată i-au spus Maicii Tereza: „Ceea ce faceţi dumneavoastră este numai o picătură în ocean”. Şi ea a răspuns: „Dar dacă n-aş face asta, oceanul ar avea o picătură în minus”.

În faţa unei nevoi concrete şi urgente, trebuie acţionat în grabă. Câte persoane în lume aşteaptă o vizită a cuiva care să se îngrijească de ele! Câţi bătrâni, bolnavi, deţinuţi, refugiaţi au nevoie de privirea noastră compătimitoare, de vizita noastră, de un frate sau o soră care să depăşească barierele indiferenţei!

Care „grabă” vă mişcă, dragi tineri? Ce anume vă face să simţiţi urgenţa de a vă mişca, aşa încât să nu reuşiţi să staţi pe loc? Atâţia – loviţi de realităţi precum pandemia, războiul, migraţia forţată, sărăcia, violenţa, calamităţile climatice – îşi pun întrebarea: De ce mi se întâmplă asta? De ce chiar mie? De ce acum? Şi atunci întrebarea centrală a existenţei noastre este: Pentru cine sunt eu? (cf. Exortaţia apostolică postsinodală Christus vivit, 286).

Graba tinerei femei din Nazaret este cea proprie acelora care au primit darurile extraordinare ale Domnului şi nu pot decât să împărtăşească, să facă să prisosească harul imens pe care l-au experimentat. Este graba celui care ştie să pună nevoile celuilalt mai presus de nevoile proprii. Maria este exemplu de tânăr care nu pierde timp pentru a căuta atenţia sau consensul celorlalţi – aşa cum se întâmplă atunci când depindem de acele „îmi place” pe social media -, ci se mişcă pentru a căuta conexiunea mai genuină, aceea care vine din întâlnire, din împărtăşire, din iubire şi din slujire.

Începând de la Buna-Vestire, de când pentru prima dată a plecat pentru a merge s-o viziteze pe verişoara sa, Maria nu încetează să străbată spaţii şi timpuri pentru a-i vizita pe fiii săi care au nevoie de ajutorul său grijuliu. Mersul nostru, dacă este locuit de Dumnezeu, ne duce direct la inima fiecărui frate al nostru şi soră a noastră. Câte mărturii ne vin de la persoane „vizitate” de Maria, Mama lui Isus şi Mama noastră! În câte locuri răspândite pe pământ, de-a lungul secolelor – cu apariţii şi haruri speciale -, Maria a vizitat poporul său! Practic, nu există un loc pe acest pământ care să nu fi fost vizitat de ea. Născătoarea de Dumnezeu merge în mijlocul poporului său, mişcată de o duioşie grijulie, şi ia asupra sa nelinişti şi vicisitudini. Şi oriunde există un sanctuar, o biserică, o capelă dedicată ei, fiii săi merg acolo în număr mare. Câte exprimări de evlavie populară! Pelerinajele, sărbătorile, rugăciunile, primirea imaginilor în case şi atâtea altele sunt exemple concrete ale relaţiei vii între Maica Domnului şi poporul său, care se vizitează reciproc!

Graba bună ne îndreaptă spre înălţime şi spre celălalt

Graba bună ne îndreaptă spre înălţime şi spre celălalt. Există în schimb graba care nu este bună, ca de exemplu aceea care ne face să trăim superficial, să luăm totul cu uşurinţă, fără angajare şi fără atenţie, fără a participa cu adevărat la lucrurile pe care le facem; graba de atunci când trăim, studiem, muncim, îi frecventăm pe alţii fără a ne pune capul şi, cu atât mai puţin, inima. Se poate întâmpla în relaţiile interpersonale: în familie, când nu-i ascultăm niciodată cu adevărat pe ceilalţi şi nu le dedicăm timp; în prietenii, când ne aşteptăm ca un prieten să ne distreze şi să răspundă la exigenţele noastre, dar imediat îl evităm şi mergem la altul dacă vedem că este în criză şi are nevoie de noi; precum şi în relaţiile afective, între logodnici, puţini au răbdarea de a se cunoaşte şi de a se înţelege profund. Tot această atitudine o putem avea la şcoală, la muncă şi în alte domenii ale vieţii zilnice. Ei bine, toate aceste lucruri trăite în grabă vor aduce rod cu greu. Există riscul să rămână sterile. Aşa se citeşte în Cartea Proverbelor: „Gândurile celui harnic sunt sigur spre abundenţă, dar tot cel care se grăbeşte se îndreaptă sigur spre lipsă” (21,5).

Când Maria ajunge în sfârşit la casa lui Zaharia şi a Elisabetei, are loc o întâlnire minunată! Elisabeta a experimentat asupra sa o intervenţie minunată a lui Dumnezeu, care i-a dat un copil la vârsta a treia. Ar avea toate motivele sale pentru a vorbi mai întâi despre ea însăşi, dar nu este plină de sine, ci îndreptată să primească pe tânăra verişoară şi rodul sânului său. Imediat ce aude salutul său, Elisabeta este umplută de Duh Sfânt. Aceste surprize şi intrări năvalnice ale Duhului au loc atunci când trăim o adevărată ospitalitate, când în centru îl punem pe oaspete, nu pe noi înşine. Este ceea ce vedem şi în istoria lui Zaheu. În Lc 19,6 citim: „Când a ajuns în acel loc [unde se afla Zaheu], Isus, ridicându-şi ochii, i-a spus: «Zaheu, coboară în grabă pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta». El a coborât în grabă şi l-a primit cu bucurie”.

Multora dintre noi li s-a întâmplat ca, pe neaşteptate, Isus să le vină în întâmpinare: pentru prima dată, în el am experimentat o apropiere, un respect, o lipsă de prejudecăţi şi de condamnări, o privire de milostivire pe care n-am întâlnit-o vreodată în ceilalţi. Nu numai atât, am simţit şi că lui Isus nu-i era suficient să ne privească de departe, ci voia să stea cu noi, voia să împărtăşească viaţa sa cu noi. Bucuria acestei experienţe a trezit în noi graba de a-l primi, urgenţa de a sta cu el şi de a-l cunoaşte mai bine. Elisabeta şi Zaharia i-au găzduit pe Maria şi pe Isus! Să învăţăm de la aceşti doi bătrâni semnificaţia ospitalităţii! Întrebaţi-i pe părinţii voştri şi pe bunicii voştri, precum şi pe membrii mai bătrâni din comunităţile voastre, ce înseamnă pentru ei a fi ospitalieri faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi. Vă va face bine să ascultaţi experienţa celui care v-a precedat.

Dragi tineri, este timpul de a reporni în grabă spre întâlniri concrete, spre o primire reală a celui care este diferit de noi, aşa cum s-a întâmplat între tânăra Maria şi bătrâna Elisabeta. Numai aşa vom depăşi distanţele – între generaţii, între clase sociale, între etnii, între grupuri şi categorii de orice gen -, precum şi războaiele. Tinerii sunt mereu speranţă a unei unităţi noi pentru omenirea fragmentată şi divizată. Dar numai dacă au amintire, numai dacă ascultă dramele şi visele bătrânilor. „Nu este întâmplător că războiul s-a întors în Europa în momentul în care a dispărut generaţia care l-a trăit în secolul trecut” (Mesaj pentru a II-a Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor). Este nevoie de alianţa între tineri şi bătrâni, pentru a nu uita lecţiile istoriei, pentru a depăşi polarizările şi extremismele din acest timp.

Scriind efesenilor, Sfântul Paul vestea: „Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos. Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul despărţitor, desfiinţând în trupul său ura” (2,13-14). Isus este răspunsul lui Dumnezeu în faţa provocărilor omenirii din orice timp. Şi acest răspuns, Maria îl poartă înăuntrul ei când merge s-o întâlnească pe Elisabeta. Cel mai mare cadou pe care Maria îl dă rudei bătrâne este acela de a i-l duce pe Isus. Cu siguranţă, şi ajutorul concret este foarte preţios. Dar nimic n-ar fi putut umple casa lui Zaharia cu o bucurie atât de mare şi cu un sens aşa de deplin ca prezenţa lui Isus în sânul Fecioarei, devenită tabernacol al Dumnezeului viu. În acea regiune muntoasă, Isus, numai cu prezenţa sa, fără a spune un cuvânt, rosteşte prima sa „predică de pe munte”: proclamă în tăcere fericirea celor mici şi a celor umili care se încredinţează milostivirii lui Dumnezeu.

Mesajul meu pentru voi, tinerii, marele mesaj pe care-l poartă Biserica, este Isus! Da, el însuşi, iubirea sa infinită faţă de fiecare dintre noi, mântuirea sa şi viaţa nouă pe care ne-a dat-o. Şi Maria este modelul cum să primim acest dar imens în viaţa noastră şi să-l comunicăm altora, devenind la rândul nostru purtători ai lui Cristos, purtători ai iubirii sale milostive, ai slujirii sale aduse omenirii care suferă.

Toţi împreună la Lisabona!

Maria era o tânără ca mulţi dintre voi. Era una dintre noi. Aşa scria despre ea episcopul Tonino Bello: „Sfântă Marie, […] ştim bine că ai fost destinată pentru navigaţii în largul mării. Dar dacă te constrângem să navighezi sub coastă, nu este pentru că vrem să te reducem la nivelele micului nostru cabotaj. Este pentru că, văzându-te aşa de aproape de plajele descurajării noastre, ne poate cuprinde conştiinţa că suntem chemaţi şi noi să ne aventurăm, ca şi tine, în oceanele libertăţii” (Maria donna dei nostri giorni [Maria femeie din zilele noastre], San Paolo Cinisello Balsamo 2012, p. 12-13).

Din Portugalia, aşa cum aminteam în primul Mesaj din această trilogie, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea foarte mulţi tineri – între care atâţia misionari – au plecat spre lumi necunoscute, pentru a împărtăşi şi experienţa lor despre Isus cu alte popoare şi naţiuni (cf. Mesaj ZMT 2020). Şi acestei ţări, la începutul secolului al XX-lea, Maria a voit să-i facă o vizită specială, când de la Fatima a lansat tuturor generaţiilor mesajul puternic şi minunat al iubirii lui Dumnezeu care cheamă la convertire, la adevărata libertate. Fiecăruia şi fiecăreia dintre voi îi reînnoiesc invitaţia mea călduroasă de a participa la marele pelerinaj intercontinental al tinerilor care va culmina la ZMT din Lisabona în august anul viitor; şi vă amintesc că la 20 noiembrie, Solemnitatea lui Cristos Rege, vom celebra Ziua Mondială a Tineretului în Bisericile particulare răspândite în toată lumea. În această privinţă, documentul recent al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă – Orientări pastorale pentru celebrarea ZMT în Bisericile particulare – poate fi de mare ajutor pentru toate persoanele care lucrează în pastoraţia tineretului.

Dragi tineri, visez ca la ZMT să puteţi experimenta din nou bucuria întâlnirii cu Dumnezeu şi cu fraţii şi surorile. După lungi perioade de îndepărtare şi izolare, la Lisabona – cu ajutorul lui Dumnezeu – vom regăsi împreună bucuria îmbrăţişării fraterne între popoare şi între generaţii, îmbrăţişarea reconcilierii şi a păcii, îmbrăţişarea unei noi fraternităţi misionare. Fie ca Duhul Sfânt să aprindă în inimile voastre dorinţa de a vă ridica şi bucuria de a merge toţi împreună, în stil sinodal, abandonând frontierele false. Timpul de a ne ridica este acum! Să ne ridicăm în grabă! Şi, ca Maria, să-l purtăm pe Isus înăuntrul nostru pentru a-l comunica tuturor! În această perioadă foarte frumoasă a vieţii voastre, mergeţi înainte, nu amânaţi ceea ce Duhul poate să împlinească în voi! Din inimă binecuvântez visele voastre şi paşii voştri.

Roma, „Sfântul Ioan din Lateran”, 15 august 2022, Solemnitatea Ridicării la cer a Sfintei Fecioare Maria

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu