Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Aspectele asupra cărora ne-am oprit în ultimele articole făceau referinţă la faptul că dificultăţile tinerilor în a-şi trăi credinţa se concentrează în jurul a trei aspecte: formulările doctrinare, celebrările şi normele morale. Aceste trei dificultăţi vin, paradoxal, din „interiorul” practicii religioase. Este rândul să atingem problema normelor morale care „îngreunează” trăirea credinţei deoarece par să fie un obstacol în faţa bucuriei vieţii, atât de căutate şi râvnite de către tineri.

Viaţa de credinţă nu poate să fie ruptă de observarea unei conduite, de respectarea unor legi, de ataşamentul faţă de valori. În Vechiul Testament legea era dată de Decalog, de cele zece porunci. Acestea orientau întregul comportament al evreului practicant. Cristos dă o valoare mai mare acestor legi şi le duce la împlinire propunând Fericirile. Prin acestea Cristos arată care este drumul pe care omul trebuie să îl parcurgă pentru a fi mulţumit, pentru a fi împlinit, pentru a fi… fericit.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2012 Papa Benedict al XVI-lea spunea: „…voinţa lui Dumnezeu este ca noi să fim fericiţi. Pentru aceasta ne-a dat indicaţii concrete pentru drumul nostru: Poruncile. Respectându-le, noi găsim drumul vieţii şi al fericirii. Chiar dacă la prima vedere pot să pară un ansamblu de interdicţii, aproape un obstacol în calea libertăţii, dacă le medităm mai atent, în lumina Mesajului lui Cristos, ele sunt un ansamblu de reguli de viaţă esenţiale şi preţioase care conduc la o existenţă fericită, realizată conform proiectului lui Dumnezeu. În schimb, de câte ori constatăm că a construi ignorându-l pe Dumnezeu şi voinţa sa aduce dezamăgire, tristeţe, sentiment de înfrângere. Experienţa păcatului ca refuz de a-l urma, ca ofensă adusă prieteniei sale, aduce umbră în inima noastră.” Iată de ce respectarea poruncilor este o cale spre fericire! „Fericirea nu este în noi, dar nu este nici în afara noastră; fericirea este numai în Dumnezeu şi atunci când l-am găsit, atunci este peste tot.” spunea Blaise Pascal.

Adevărata fericire a omului stă în comuniunea cu Dumnezeu deoarece acesta îi doreşte binele, vrea ca el să fie fericit. Pentru a obţine această fericire omul trebuie să meargă pe calea indicată de Dumnezeu, să dorească ceea ce Dumnezeu doreşte pentru sine. Astfel poruncile lui Dumnezeu nu sunt constrângeri sau obligaţii ci „indicatoare” care ne ajută să parcurgem drumul spre fericire. În niciun caz nu au menirea de a răpi bucuria vieţii! Dumnezeu ne spune: „fă asta şi vei fi fericit!” sau „dacă vrei să fii fericit, nu fă asta!”.  Ne spune: „vreau să te feresc de ceea ce te poate amăgi, de ceea ce îţi poate răpi bucuria din suflet, de ceea ce te poate îndepărta de adevărata bucurie”.

Trăirea credinţei potrivit poruncilor lui Dumnezeu presupune efort. De fapt, nimic serios nu se construieşte în viaţă fără a depune efort! Papa Francisc le spunea tinerilor prezenţi la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio: „Cu toţii avem adesea ispita de a ne pune în centru, de a crede că suntem axa universului, de a crede că numai noi suntem cei care construim viaţa noastră sau de a crede că ea este făcută fericită de avere, de bani, de putere. Dar cu toţii ştim că nu este aşa! … Tineretul trebuie să fie puternic, să se hrănească din credinţa sa şi nu să se umple cu alte lucruri!”

Creştem în credinţă atunci când mergem pe mâna lui Dumnezeu, când suntem convinşi că ceea ce ne cere El, ceea ce ne propune Biserica este spre binele nostru şi nu ne amăgim cu ceea ce ne spune lumea că este fericirea. Drumul poruncilor lui Dumnezeu este un drum anevoios, dar este un drum spre fericire!