Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXXVI-a Zi Mondială a Tineretului
21 noiembrie 2021

„Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16)

Preaiubiţi tineri,

Aş vrea încă o dată să vă iau de mână pentru a continua împreună în pelerinajul spiritual care ne conduce spre Ziua Mondială a Tineretului din Lisabona în 2023.

Anul trecut, cu puţin înainte ca să se răspândească pandemia, semnam mesajul a cărui temă era „Tinere, îţi zic ridică-te!” (cf. Lc 7,14). În providenţa sa, Domnul deja voia să ne pregătească pentru provocarea foarte dură pe care urma să o trăim.

În întreaga lume a trebuit să se înfrunte suferinţa din cauza pierderii atâtor persoane dragi şi din cauza izolării sociale. Urgenţa sanitară v-a împiedicat şi pe voi, tinerii – prin natură proiectaţi spre exterior – să ieşiţi pentru a merge la şcoală, la universitate, la muncă, pentru a vă întâlni… V-aţi aflat în situaţii dificile, pe care nu eraţi obişnuiţi să le gestionaţi. Cei care erau mai puţin pregătiţi şi lipsiţi de sprijin s-au simţit dezorientaţi. Au ieşit la iveală în multe cazuri probleme familiale, precum şi şomaj, depresie, singurătate şi dependenţe. Fără a vorbi de stresul acumulat, de tensiunile şi exploziile de furie, de creşterea violenţei.

Dar, mulţumire fie lui Dumnezeu, aceasta nu este unica parte a medaliei. Dacă încercarea ne-a arătat fragilităţile noastre, a evidenţiat şi virtuţile noastre, între care predispoziţia la solidaritate. În fiecare parte a lumii am văzut multe persoane, între care atâţia tineri, luptând pentru viaţă, semănând speranţă, apărând libertatea şi dreptatea, fiind artizani ai păcii şi constructori de punţi.

Când un tânăr cade, într-un anumit sens cade omenirea. Dar este adevărat şi că atunci când un tânăr se ridică, este ca şi cum s-ar ridica întreaga lume. Dragi tineri, ce mare potenţialitate este în mâinile voastre! Ce forţă purtaţi în inimile voastre!

Astfel astăzi, încă o dată, Dumnezeu spune fiecăruia dintre voi: „Ridică-te!”. Sper cu toată inima ca acest mesaj să ne ajute să ne pregătim pentru timpuri noi, pentru o nouă pagină în istoria omenirii. Dar nu există posibilitate de a reîncepe fără voi, dragi tineri. Pentru a se ridica, lumea are nevoie de forţa voastră, de entuziasmul vostru, de pasiunea voastră. În acest sens, împreună cu voi aş vrea să meditez asupra textului din Faptele Apostolilor în care Isus îi spune lui Paul: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16).

Paul martor în faţa regelui

Versetul din care se inspiră tema Zilei Mondiale a Tineretului 2021 este luat din mărturia lui Paul în faţa regelui Agripa, în timp ce se află deţinut în închisoare. El, odinioară duşman şi persecutor al creştinilor, acum este judecat tocmai pentru credinţa sa în Cristos. La distanţă de circa douăzeci şi cinci de ani, apostolul relatează istoria sa şi episodul fundamental al întâlnirii sale cu Cristos.

Paul mărturiseşte că în trecut i-a persecutat pe creştini, până când într-o zi, în timp ce mergea la Damasc pentru a aresta pe unii dintre ei, o lumină „mai strălucitoare decât soarele” i-a învăluit pe el şi pe însoţitorii săi de călătorie (cf. Fap 26,13), însă numai el a auzit „o voce”: Isus i-a adresat cuvântul şi l-a chemat pe nume.

„Saul, Saul!”

Să aprofundăm împreună acest eveniment. Chemându-l pe nume, Domnul îl face pe Saul să înţeleagă că îl cunoaşte personal. Este ca şi cum i-ar spune: „Ştiu cine eşti, ştiu ce anume pui la cale, dar cu toate acestea mă adresez chiar ţie”. Îl cheamă de două ori, ca semn al unei vocaţii speciale şi foarte importante, aşa cum a făcut cu Moise (cf. Ex 3,4) şi cu Samuel (cf. 1Sam 3,10). Căzând la pământ, Saul recunoaşte că este martor al unei manifestări divine, o puternică revelaţie care îl răscoleşte, dar nu-l nimiceşte, dimpotrivă, îl interpelează pe nume.

De fapt, numai o întâlnire personală, nu anonimă, cu Cristos schimbă viaţa. Isus arată că îl cunoaşte bine pe Saul, că „îl cunoaşte înăuntru”. Chiar dacă Saul este un persecutor, chiar dacă în inima sa există ură faţă de creştini, Isus ştie că acest lucru se datorează ignoranţei şi vrea să demonstreze în el milostivirea sa. Tocmai acest har, această iubire nemeritată şi necondiţionată, va fi lumina care va transforma radical viaţa lui Saul.

„Cine eşti tu, Doamne?”

În faţa acestei prezenţe misterioase care îl cheamă pe nume, Saul întreabă: „Cine eşti tu, Doamne?” (Fap 26,15). Această întrebare este extrem de importantă şi toţi, în viaţă, mai devreme sau mai târziu trebuie să o punem. Nu este suficient că am auzit vorbindu-se despre Cristos de către alţii, este necesar să vorbim cu el personal. Asta, în fond, înseamnă a ne ruga. Este o vorbire directă cu Isus, chiar dacă eventual avem inima încă în dezordine, mintea plină de îndoieli sau chiar de dispreţ faţă de Cristos şi faţă de creştini. Îmi doresc ca fiecare tânăr, din adâncul inimii sale, să ajungă să pună această întrebare: „Cine eşti tu, Doamne?”.

Nu putem considera că toţi îl cunosc pe Isus, chiar şi în era internetului. Întrebarea pe care multe persoane o adresează lui Isus şi Bisericii este tocmai aceasta: „Cine eşti?”. În toată relatarea vocaţiei sfântului Paul este singura dată când el vorbeşte. Şi, la întrebarea sa, Domnul răspunde prompt: „Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuţi” (ibid.).

„Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuţi!”

Prin acest răspuns, Domnul Isus îi revelează lui Saul un mister mare: că el se consideră una cu Biserica, cu creştinii. Până atunci, Saul nu văzuse nimic din Cristos decât pe credincioşii pe care i-a târât în închisoare (cf. Fap 26,10), pentru a căror condamnare la moarte a votat el însuşi (ibid.). Şi a văzut cum creştinii răspundeau la rău cu binele, la ură cu iubirea, acceptând nedreptăţile, violenţele, calomniile şi persecuţiile îndurate pentru numele lui Cristos. Aşadar, în ultimă analiză, Saul într-un fel – fără să ştie – îl întâlnise pe Cristos: îl întâlnise în creştini!

De câte ori am auzit spunându-se: „Isus da, Biserica nu”, ca şi cum unul ar putea să fie alternativ pentru cealaltă. Nu poate fi cunoscut Isus dacă este cunoscută Biserica. Nu poate fi cunoscut Isus decât prin fraţii şi surorile din comunitatea sa. Nu ne putem numi pe deplin creştini dacă nu trăim dimensiunea eclezială a credinţei.

„Greu este pentru tine să dai cu călcâiul în ţepuşă”

Acestea sunt cuvintele pe care Domnul le adresează lui Saul după ce a căzut la pământ. Dar este ca şi cum deja de mult timp îi vorbea în mod misterios, încercând să-l atragă la el, iar Saul opunea rezistenţă. Acelaşi „reproş” dulce Domnul nostru îl adresează fiecărui tânăr care se îndepărtează: „Până când vei fugi de mine? De ce nu auzi că te chem? Aştept întoarcerea ta”. Ca profetul Ieremia, noi spunem uneori: „Nu mă voi mai gândi la el” (Ier 20,9). Dar în inima fiecăruia este parcă un foc arzător: chiar dacă ne străduim să-l potolim, nu reuşim, pentru că este mai puternic decât noi.

Domnul alege pe unul care chiar îl persecută, complet ostil lui şi celor ai săi. Dar nu există persoană care să fie irecuperabilă pentru Dumnezeu. Prin întâlnirea personală cu el este mereu posibil să se reînceapă. Niciun tânăr nu este distant de harul şi de milostivirea lui Dumnezeu. Pentru nimeni nu se poate spune: este prea departe… este prea târziu… Câţi tineri au pasiunea de a se opune şi de a merge împotriva curentului, dar poartă ascunsă în inimă nevoia de a se implica, de a iubi cu toate forţele lor, de a se identifica pe sine cu o misiune! Isus, în tânărul Saul, vede exact asta.

A recunoaşte propria orbire

Ne putem imagina că, înainte de întâlnirea cu Cristos, Saul era într-un anumit sens „plin de sine”, considerându-se „mare” datorită integrităţii sale morale, datorită zelului său, datorită originilor sale, datorită culturii sale. Cu siguranţă era convins că este în ordine. Însă, atunci când i se revelează Domnul, este „doborât la pământ” şi devine orb. Dintr-o dată descoperă că nu este capabil să vadă, nu numai fizic dar şi spiritual. Certitudinile sale se clatină. În sufletul său simte că ceea ce îl anima cu atâta pasiune – zelul de a-i elimina pe creştini – era complet greşit. Îşi dă seama că nu este deţinătorul absolut al adevărului, ba chiar este foarte departe de el. Şi, împreună cu certitudinile sale, cade şi „măreţia” sa. Dintr-o dată se descoperă rătăcit, fragil, „mic”.

Această umilinţă – conştiinţă a propriei limitări – este fundamentală! Cine crede că ştie totul despre sine, despre alţii şi chiar despre adevărurile religioase, cu greu îl va întâlni pe Cristos. Saul, devenit orb, a pierdut punctele sale de referinţă. Rămas singur, în întuneric, singurele lucruri clare pentru el sunt lumina pe care a văzut-o şi vocea pe care a auzit-o. Ce paradox: chiar atunci când unul recunoaşte că este orb, începe să vadă!

După străfulgerarea pe calea Damascului, Saul va prefera să fie numit Paul, care înseamnă „mic”. Nu este vorba de un nickname sau de un „nume de scenă” – astăzi atât de folosit şi printre oamenii obişnuiţi: întâlnirea cu Cristos l-a făcut să simtă cu adevărat astfel, dărâmând zidul care îl împiedica să se cunoască într-adevăr. El afirmă despre sine însuşi: „Eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu” (1Cor 15,9).

Sfintei Tereza de Lisieux, ca altor sfinţi, îi plăcea să repete că umilinţa este adevărul. Astăzi atâtea „istorii” condimentează zilele noastre, în special pe reţelele sociale, adesea construite perfect cu multe set, telecamere, diferite fundaluri. Se caută tot mai mult luminile de scenă, orientate în mod înţelept, pentru a putea arăta „prietenilor” şi followers o imagine despre sine care uneori nu oglindeşte propriul adevăr. Cristos, lumină de la amiază, vine să ne lumineze şi să ne redea autenticitatea, eliberându-ne de orice mască. Ne arată cu claritate ceea ce suntem, pentru că ne iubeşte aşa cum suntem.

A schimba perspectiva

Convertirea lui Paul nu este o întoarcere înapoi, ci deschiderea la o perspectivă total nouă. De fapt, el continuă drumul spre Damasc, dar nu mai este cel de dinainte, este o persoană diferită (cf. Fap 22,10). Ne putem converti şi reînnoi în viaţa obişnuită, făcând lucrurile pe care obişnuim să le facem, dar cu inima transformată şi motivaţii diferite. În acest caz, Isus îi cere în mod expres lui Paul să meargă până la Damasc, unde se îndrepta. Paul ascultă, însă acum finalitatea şi perspectiva călătoriei sale s-au schimbat radical. De acum înainte, va vedea realitatea cu ochi noi. Mai înainte erau cei ai persecutorului justiţiar, de acum înainte vor fi cei ai discipolului martor. La Damasc, Anania îl botează şi îl introduce în comunitatea creştină. În tăcere şi în rugăciune, Paul va aprofunda propria experienţă şi noua identitate dăruită lui de Domnul Isus.

A nu risipi forţa şi pasiunea tinerilor

Atitudinea lui Paul înainte de întâlnirea cu Isus înviat nu ne este atât de străină. Câtă forţă şi câtă pasiune trăiesc şi în inimile voastre, dragi tineri! Dar dacă întunericul din jurul vostru şi înăuntrul vostru vă împiedică să vedeţi corect, riscaţi să vă pierdeţi în bătălii fără sens, chiar să deveniţi violenţi. Şi din păcate primele victime veţi fi voi înşivă şi cei care sunt mai aproape de voi. Există şi pericolul de a lupta pentru cauze care la origine apără valori juste, dar care, duse la exasperare, devin ideologii distructive. Câţi tineri astăzi, probabil determinaţi de propriile convingeri politice sau religioase, ajung să devină instrumente de violenţă şi distrugere în viaţa multora! Unii, digitali nativi, găsesc în ambientul virtual şi în reţelele sociale noul câmp de bătălie, recurgând fără scrupule la arma fake news pentru a împroşca otrăvuri şi a demola pe adversarii lor.

Când Domnul intră năvalnic în viaţa lui Paul, nu anulează personalitatea sa, nu elimină zelul său şi pasiunea sa, ci fructifică aceste calităţi ale sale pentru a face din el marele evanghelizator până la marginile pământului.

Apostol al neamurilor

Paul va fi cunoscut după aceea ca „apostolul neamurilor”: el, care a fost un fariseu împlinitor scrupulos al Legii! Iată un alt paradox: Domnul îşi pune încrederea chiar în cel care îl persecuta. Ca şi Paul, fiecare dintre noi poate auzi în adâncul inimii această voce care îi spune: „Am încredere în tine. Cunosc istoria ta şi o iau în mâinile mele, împreună cu tine. Chiar dacă adesea ai fost împotriva mea, te aleg şi te fac martorul meu”. Logica divină poate să facă din cel mai rău persecutor un mare martor.

Discipolul lui Cristos este chemat să fie „lumină a lumii” (Mt 5,14). Paul trebuie să mărturisească tot ceea ce a văzut, dar acum este orb. Suntem din nou la paradox! Dar tocmai prin această experienţă personală a sa Paul va putea să se întruchipeze în cei la care îl trimite Domnul. De fapt, este constituit martor „ca să le deschidă ochii, să-i întoarcă de la întuneric la lumină” (Fap 26,18).

„Ridică-te şi dă mărturie!”

Îmbrăţişând viaţa nouă care ne este dată la Botez, primim şi o misiune de la Domnul: „Îmi vei fi martor!”. Este o misiune căreia trebuie să ne dedicăm, care schimbă viaţa.

Astăzi invitaţia lui Cristos adresată lui Paul este adresată fiecăruia şi fiecăreia dintre voi, tinerii: Ridică-te! Nu poţi rămâne la pământ pentru „a te plânge”, există o misiune care te aşteaptă! Şi tu poţi să fii martor al lucrărilor pe care Isus a început să le facă în tine. De aceea, în numele lui Cristos, îţi spun:

– Ridică-te şi dă mărturie despre experienţa ta de orb care a întâlnit lumina, a văzut binele şi frumuseţea lui Dumnezeu în tine însuţi, în ceilalţi şi în comuniunea Bisericii care învinge orice singurătate.

– Ridică-te şi dă mărturie despre iubirea şi respectul care este posibil să se instaureze în relaţiile umane, în viaţa familială, în dialogul dintre părinţi şi copii, dintre tineri şi bătrâni.

– Ridică-te şi apără dreptatea socială, adevărul şi corectitudinea, drepturile umane, pe cei persecutaţi, pe săraci şi pe vulnerabili, pe cei care nu au voce în societate, pe imigraţi.

– Ridică-te şi dă mărturie că existenţele eşuate pot să fie reconstruite, că persoanele deja moarte în spirit pot să învie, că persoanele sclave pot să redevină libere, că inimile oprimate de tristeţe pot regăsi speranţa.

– Ridică-te şi dă mărturie cu bucurie că Isus Cristos trăieşte! Răspândeşte mesajul său de iubire şi mântuire printre cei de vârsta ta, la şcoală, la universitate, la locul de muncă, în lumea digitală, pretutindeni.

Domnul, Biserica, papa, au încredere în voi şi vă constituie martori în faţa tuturor celorlalţi tineri pe care îi întâlniţi pe „căile Damascului” din timpul nostru. Nu uitaţi: „dacă unul realmente a avut experienţa iubirii lui Dumnezeu care îl mântuieşte, nu are nevoie de mult timp de pregătire pentru a merge să-l vestească, nu poate aştepta ca să-i fie date multe lecţii sau instruiri lungi. Fiecare creştin este misionar în măsura în care s-a întâlnit cu iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 120).

Ridicaţi-vă şi celebraţi ZMT în Bisericile particulare!

Reînnoiesc pentru voi toţi, tineri din lume, invitaţia de a lua parte la acest pelerinaj spiritual care ne va duce ca să celebrăm Ziua Mondială a Tineretului la Lisabona în 2023. Însă următoarea întâlnire este în Bisericile voastre particulare, în diferitele dieceze şi eparhii din lume, unde, în solemnitatea lui Cristos Regele se va celebra – la nivel local – Ziua Mondială a Tineretului 2021.

Sper ca noi toţi să putem trăi aceste etape ca adevăraţi pelerini şi nu ca „turişti ai credinţei”! Să ne deschidem la surprizele lui Dumnezeu, care vrea să strălucească lumina sa asupra drumului nostru. Să ne deschidem ca să ascultăm glasul său, şi prin fraţii noştri şi surorile noastre. Astfel ne vom ajuta unii pe alţii să ne ridicăm împreună, iar în acest moment istoric dificil vom deveni profeţi ai timpurilor noi, plini de speranţă! Sfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru noi.

Roma, „Sfântul Ioan din Lateran”, 14 septembrie, Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: ercis.ro