Este timpul Paştelui, celebrăm învierea lui Cristos! Este un adevăr fundamental al credinţei creştine. Credem în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care prin jertfa sa pe cruce a învins întunericul, păcatul şi răul, iar prin învierea sa a dat vieţii o nouă strălucire. În Cristos viaţa, binele, lumina şi speranţa îşi găsesc împlinirea într-un mod maiestos şi devin o forţă imensă pentru cei care sunt ucenicii Domnului Vieţii!
Cum alimentează învierea lui Cristos credinţa noastră? Ce înseamnă să fim ucenici ai Celui Înviat? În ce măsură credinţa în înviere orientează întreaga noastră viaţă? Sunt întrebări care au nevoie de răspuns pentru ca sărbătoarea învierii lui Cristos să nu fie colorată doar în exterior, ci să dea culoare întregii noastre vieţi!
Martorii învierii lui Cristos sunt cei care ne ajută să facem trecerea de la moarte la viaţă, de la tristeţe la bucurie, de la întuneric la lumină. Sunt acele persoane care pun umărul lor pentru a înlătura piatra din faţa mormântului… piatra necredinţei, a fricii, a rătăcirii…, pentru ca astfel să putem contempla măreţia lui Cristos cel Înviat! Mulţi dintre cei care îl urmau pe Cristos şi erau fascinaţi de învăţătura sa l-au abandonat în momentul suferinţei sale şi al morţii pe cruce. Dar teama lor a fost învinsă de puterea dătătoare de viaţă (sau de viaţa dătătoare de putere) a lui Cristos! Atunci când au înţeles cu adevărat cine este Cristos s-au lăsat învăluiţi de puterea vieţii care este mai tare ca moartea, a luminii care alungă oroarea întunericului, a bucuriei care vindecă rănile suferinţei!
Maria Magdalena, spre deosebire de majoritatea apostolilor, rămâne la picioarele crucii. Iubirea sa faţă de Cristos o împinge să se îndrepte de dimineaţă spre mormânt pentru o ultimă întâlnire cu eliberatorul ei. Fără îndoială tristeţea şi durerea puseseră stăpânire pe ea aşa cum ne încearcă pe fiecare dintre noi atunci când ne apasă momentele negre ale vieţii. Maria Magdalena îl întâlneşte pe Isus cel Înviat pentru că nu renunţă, nu se lasă doborâtă de ceea ce părea să fie un eşec. Iubirea îi dă forţa de a se îndrepta încă o dată spre Cristos, intuind că moartea nu poate avea ultimul cuvânt. Această credinţă îi oferă bucuria de a-l întâlni pe Cristos înviat, care o chemă pe nume, care îi vorbeşte ca odinioară şi care îi încredinţează misiunea de a duce ucenicilor vestea învierii sale.
Petru şi Ioan aleargă la mormânt atunci când primesc vestea de la Maria Magdalena. Văd toate semnele prezente şi credinţa lor renaşte! Au văzut şi au crezut! A alerga la Cristos chiar şi în dubiile şi neliniştile noastre este ceea ce ne ajută să descoperim semnele prezenţei sale în viaţa noastră. Când am luat decizia că el „a murit” atunci ochii noştri disperaţi nu vor vedea decât semnele triste ale dispariţiei sale din viaţa noastră.
Cei doi ucenici care se îndreaptă spre Emaus sunt trişti şi descurajaţi. Găsesc forţa de a vorbi unul cu celălalt despre ceea ce au trăit, împărtăşesc speranţa năruită şi visul spulberat de desfăşurarea dramatică a evenimentelor. Într-un fel, discuţia lor devine o rugăciune, o implorare pentru ca a lor credinţă să regăsească forţa de a merge înainte. Iar Cristos cel Înviat se apropie le explică Scripturile şi frânge pâinea. Descoperim prezenţa lui Cristos în noi atunci când găsim forţa de a vorbi cu alţii despre el, când împărtăşim cu cei de lângă noi aspiraţiile cele mai intime ale credinţei noastre, atunci când nu ne este teamă să vorbim despre Cristos ca fiind cel mai bun tovarăş de drum.
Fiecare dintre noi putem deveni martori şi mărturisitori ai învierii lui Cristos! Avem datoria de a fi mesageri ai vieţii depline şi ai speranţei! Credinţa noastră trăită cu adevărat poate arăta că în nicio situaţie moartea nu are ultimul cuvânt pentru că Isus a învins-o!
Cristos a înviat! Un Paşte binecuvântat!
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
