Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

1. Contrar a ceea ce mulți au fost învățați să creadă, iertarea nu înseamnă uitare.

„Iartă și uită”, ni s-a spus de-a lungul anilor. Este o vorbă drăguță, dar foarte înșelătoare. De ce?

În primul rând, Dumnezeu nu uită, în ciuda a ceea ce credem că spune profetul Ieremia: „Căci eu le voi ierta nelegiuirile şi de păcatele lor nu-mi voi mai aduce aminte” (Ier 31, 34). Acest limbaj al profetului este o metaforă, o imagine a cuvântului, concepută pentru a sublinia hotărârea plină de har a lui Dumnezeu de a nu ne lega de păcatul nostru. El ne uită datoria și nu ne cere niciodată plata. Dacă Dumnezeu ar putea „uita” literal, ar submina adevărul atotștiinței sale. Dumnezeu a știut întotdeauna și va ști întotdeauna toate lucrurile, dar a promis că nu ne va folosi niciodată păcatul împotriva noastră.

În al doilea rând, „iartă și uită”, pur și simplu, este imposibil din punct de vedere psihologic. De îndată ce ne hotărâm să uităm ceva, putem fi siguri că, în majoritatea cazurilor, acesta este singurul lucru care va rămâne în fruntea gândirii noastre conștiente. Cu toții uităm lucruri, dar le facem neintenționat, de-a lungul timpului. Viața, experiența și bătrânețea acționează pentru a ne șterge anumite lucruri din memorie, dar acest lucru se întâmplă rar cu păcatele comise împotriva noastră și cu rănile pe care le-am suferit.

2. Iertarea cuiva nu înseamnă că nu mai simți durerea provocată de acesta.

În majoritatea cazurilor, singurul mod în care poți opri durerea este să nu mai simți, iar singurul mod în care poți să nu mai simți este să mori emoțional. Dar roboții fără pasiune nu pot să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu sau pe alții. Acesta poate fi principalul motiv pentru care oamenii sunt reticenți să ierte. Știu că nu pot înceta să simtă înțepătura păcatului împotriva lor și nu vor să fie nesinceri spunând că iartă, când adânc în interiorul lor știu că nu.

3. Iertarea cuiva care a păcătuit împotriva ta nu înseamnă că încetezi să-ți mai dorești dreptatea.

Fii sigur de acest lucru: căutarea dreptății nu este un lucru rău! Dacă ar fi fost, Dumnezeu însuși ar avea necazuri, pentru că ne spune Paul „Nu vă faceţi singuri dreptate, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei [lui Dumnezeu], căci este scris: «A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti, spune Domnul».” (Romani 12,19). A tânji după dreptate este în totalitate legitim, dar să ți-o faci singur nu este. Lasă-l pe Dumnezeu să se ocupe de infractor în felul său, la momentul potrivit. El este mult mai bun la asta decât noi.

Iertarea nu înseamnă că trebuie să ignori faptul că s-a săvârșit o greșeală sau să negi că a fost comis un păcat. Iertarea nu înseamnă să închizi ochii la atrocitatea morală și să te prefaci că nu te-a durut, sau că nu contează dacă persoana care a comis-o este sau nu chemată să dea socoteală pentru păcatul său. Iertarea înseamnă, pur și simplu, că hotărăști în inima ta să-l lași pe Dumnezeu să facă dreptate. El este judecătorul, nu tu.

Adesea refuzăm să-i iertăm pe ceilalți pentru că ne gândim, în mod eronat, că a face acest lucru înseamnă a le minimiza păcatul. „Și asta nu este corect! M-a rănit cu adevărat. Dacă iert, cine o să aibă grijă de mine și o să-mi vindece rănile?” Dumnezeu va face asta. Nu trebuie să ne lăsăm cumpărați niciodată de minciuna că a ierta înseamnă că păcatul este șters sau ignorat, sau că făptuitorul nu este tras la răspundere pentru acțiunile sale. Înseamnă pur și simplu că alegem în mod conștient să-l lăsăm pe Dumnezeu să fie cel care determină cursul adecvat al acțiunilor atunci când se ocupă în mod corect de cel vinovat.

4. Iertarea nu înseamnă că trebuie să-i ușurezi celuilalt modul în care să te rănească din nou.

S-ar putea să te rănească din nou. Este o decizie care îi aparține. Dar trebuie să stabilești limite pentru relația voastră. Faptul că stabilești niște reguli care te ajută să definești cum și în ce măsură interacționezi cu această persoană în viitor nu înseamnă că nu ai reușit să o ierți cu adevărat. Adevărata iubire nu ajută și nu susține niciodată păcatul altuia. Iertarea nu înseamnă că devii neputincios și pasiv în fața păcatului lor continuu.

5. Iertarea este rareori un singur moment.

Cel mai adesea este un proces pentru toată viața. Cu toate acestea, iertarea trebuie să înceapă undeva. Va exista, fără îndoială, un moment în care alegi hotărât să ierți. Poate fi extrem de emoțional și intens din punct de vedere spiritual și poate aduce o ușurare imediată – un sentiment de libertate. Dar asta nu înseamnă neapărat că nu va mai fi nevoie să o faci din nou. Este posibil să ai nevoie în fiecare zi să-ți reafirmi iertarea față de celălalt. De fiecare dată când vezi persoana respectivă, s-ar putea să fie nevoie să spui în sinea ta: „Amintește-ți că ai iertat!”.