Papa Francisc către tineri

„Școala, pământ fertil”

Inevitabil, luna septembrie este asociată cu începerea școlii. În fiecare an după vacanța mare, care este mereu prea scurtă, plină de frenezia căutărilor de experiențe dintre cele mai variate și eliberată de coșmarul trezirii de dimineață, se revine la ritmul obișnuit al vieții, din care face parte și orarul de școală. Însă anul acesta totul este diferit! A fost o „vacanță” lungă ce a devenit insuportabilă chiar și pentru elevi. Majoritatea dintre ei dorește să se întoarcă în sălile de clasă, în ciuda tuturor incertitudinilor și a îngrijorărilor. Elevilor le place să meargă la școală, spunea cineva în glumă, le place să vină de la școală, însă nu tuturor le place ceea ce se întâmplă între aceste două activități. Toți suntem convinși de valoarea educației, toți îi recunoaștem importanța, însă, poate, nu toți punem umărul pentru a construi un mediu educativ în jurul nostru, pentru a susține orice operă educativă. În ciuda schimbărilor intervenite din cauza crizei sanitare, rămân valabile câteva adevăruri despre imensa valoare a educației.

În luna iunie a anului 2013, aproximativ opt mii de elevi au fost primiţi în audienţă de către papa Francisc. Elevii proveneau din şcoli conduse de iezuiţi în Italia şi Albania, fiind însoţiţi de profesori şi de membri ai familiilor lor. Sfântul Părinte a venit pregătit cu un discurs, „puţin cam lung”, în opinia sa. A ales atunci să facă un rezumat al textului, după care a invitat la o discuţie liberă: elevii i-au pus întrebări, iar el le-a răspuns. În discursul pregătit, papa Francisc a insistat asupra faptului că școala ar trebui să fie mediul în care elevul învață să fie mărinimos: „Şcoala este unul dintre mediile educaţionale în care omul creşte învăţând cum să trăiască, cum să devină adult, matur. […] Mergând după învăţătura Sf. Ignaţiu, principalul element în şcoală este să înveţi să fii mărinimos. […] Adică să ai o inimă mare, să ai un suflet mare. Înseamnă a avea idealuri mari, dorinţa de a realiza lucruri mari, ca răspuns la ceea ce Dumnezeu cere de la noi, tocmai din acest motiv, făcând bine totul, toate acţiunile de zi cu zi, toate angajamentele şi întâlnirile pe care le avem cu oamenii. Înseamnă a face lucrurile mici cotidiene cu o inimă mare, deschisă spre Dumnezeu şi spre ceilalţi.”

În opinia papei Francisc, școala are misiunea să educe tinerele generații la trăirea a două valori: libertatea și slujirea. „Libertatea – spunea Sfântul Părinte în același context – înseamnă să ştim să reflectăm la ce facem, să ştim să evaluăm […] care sunt comportamentele ce ne fac să creştem. Înseamnă a alege mereu binele. […] A fi liber să alegem mereu binele este provocator, dar veţi deveni persoane cu coloană vertebrală, care ştiu cum să facă faţă vieţii, persoane curajoase şi răbdătoare.” Educația la slujire nu ar trebui să fie absentă din școală, fie ea publică sau religioasă, deoarece este modalitatea prin care elevii învață să fie responsabili și de viața altora pentru a construi o lume mai bună: „În şcolile voastre, participaţi la diferite activităţi care vă pregătesc nu să vă închideţi în voi înşivă sau în lumea voastră mică, ci să vă deschideţi spre ceilalţi, în special spre cei săraci şi nevoiaşi, să lucraţi pentru a face mai bună lumea în care trăiţi.”

În timpul pandemiei, papa Francisc a amintit de mai multe ori de perioada dificilă pentru elevi, studenți și profesori. În ziua de 24 aprilie 2020, înainte de a începe sfânta Liturghie în capela din Casa „Sfânta Marta”, Sfântul Părinte și-a manifestat apropierea de profesori, studenți și elevi: „Să ne rugăm pentru profesorii care trebuie să lucreze mult pentru a ține lecțiile prin intermediul internetului și prin alte mijloace media. Să ne rugăm și pentru studenții care trebuie să susțină examenele într-un mod în care nu sunt obișnuiți.” În aceeași direcție a îndemnat la sfânta Liturghie din ziua de 13 mai 2020: „Să ne rugăm astăzi pentru studenți, pentru copiii și adolescenții care studiază și pentru profesorii care trebuie să găsească modalități noi pentru a merge înainte în procesul de învățare. Domnul să îi ajute în acest drum, să le dea curaj și un frumos succes.”

În anul 2015, în luna iulie, în cadrul călătoriei apostolice în Ecuator, papa Francisc s-a întâlnit cu elevi, studenți și profesori. Cu această ocazie a vorbit și despre responsabilitatea profesorilor: „Mă întreb împreună cu educatorii voştri: vegheaţi asupra studenţilor voştri ajutându-i să dezvolte un spirit critic, un spirit liber, în măsură să se îngrijească de lumea de astăzi? Un spirit care să fie în măsură să găsească noi răspunsuri la multele provocări pe care societatea le pune astăzi omenirii? Sunteţi în măsură să-i încurajaţi să nu ignore realitatea care îi înconjoară? Să nu ignore ceea ce se întâmplă în jur?” În același context, i-a încurajat pe elevi și studenți: „Şcolile noastre sunt o pepinieră, o posibilitate, pământ fertil pentru a îngriji, a stimula şi a proteja. Pământ fertil însetat de viaţă.”

Aceasta este și urarea noastră la început de an școlar: faceți ca pământul fertil al școlii să dea roade multe, în ciuda acestor timpuri complicate!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top