Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Ceva la care să te gândești

Precum magii, suntem la capătul unei călătorii, drumul Adventului. Am ajuns la destinație. Ce se așteptau cu adevărat magii să găsească după ce au urmat steaua? Cum ar trebui să arate miracolele? Credeți că ar fi putut fi dezamăgiți când au ajuns în fața copilului culcat în iesle? Oare despre asta a fost acea stea? Despre o tânără, un soț tâmplar, un simplu copil, despre sărăcia din viața lor?
Pentru mulți oameni, călătoria prin Advent spre Crăciun sfârșește prin a se simți cam așa. Crăciunul este despre așteptare: aranjarea decorațiunilor, așteptarea cu nerăbdare a zilelor libere sau a vacanțelor, speranța de a primi cadouri, a fi împreună cu familia. Dar când ajungem acolo, există un sentiment gol: asta e tot? Poate că ceea ce sperai nu s-a concretizat sau poate că simplul efortul de a cumpăra și de a împacheta cadouri, de a găti pentru cei dragi, te-a golit.

Sfântul Matei nu ne spune în mod special ce au gândit sau au simțit magii, ci că, după ce l-au găsit pe pruncul Isus, i s-au închinat. El vrea să înțelegem că atunci când l-au găsit, când l-au întâlnit pe Isus față în față, știau că sunt în prezența lui Dumnezeu. Și asta duce momentul Crăciunului la un nivel cu totul nou; acesta este momentul în care oamenii caută și uneori eșuează. Întâlnirea cu copilul Cristos este cea care transfigurează Crăciunul, care îi dă un sens. Aici duce timpul Adventului, spre ceva extrem de uimitor: întâlnirea cu Dumnezeu nu într-un context îndepărtat, ceresc, ci chiar acum, chiar aici, în propria noastră lume. Aceasta este chiar în centrul vocației creștine – nu cuvinte interminabile despre Isus, ci moduri de a-l întâlni, în realitate, aici, printre noi, acum.

Călătorind prin Sfânta Scriptură

Matei 2, 11-12
Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Iród, au plecat pe alt drum în ţara lor.

Acesta este sfârșitul călătoriei. O călătorie pe jos, călare, o plimbare. Dar la sfârșitul călătoriei lor, magii se opresc în fața Pruncului și i se înclină. În numeroase tablouri, vedem magii îngenuncheați în paie și în murdăria grajdului.

Te-ai gândit vreodată la îngenunchiere? Îngenunchierea în timpul adorației este tradițională în unele biserici, dar în altele, oamenii preferă să stea așezați sau în picioare. Uneori, nu este practic atunci când ești înghesuit într-o mulțime de alte persoane cu paltoane și genți și încerci să ții în brațe și cărțile de la școală. Poate fi deranjant dacă te dor genunchii sau spatele și trebuie să te chinui să te ridici. Nu e ceva ce facem atât de des în viața de zi cu zi, cu excepția, poate, a unor treburi casnice sau grădinărit. De ce ar trebui cineva să îngenuncheze în adorație? Cu toate acestea, magii sunt deseori descriși ca niște oameni mari și puternici, care se înclină sau îngenunchează în fața copilului mic. Ce este atât de semnificativ în ceea ce privește actul de a îngenunchea?

Dacă îngenunchezi, renunți la puterea ta. La fel ca atunci când îți pleci capul și devii mai scund, în genunchi nu poți fugi. A îngenunchea înseamnă a deveni vulnerabil, a te supune voinței altuia, a arăta, fizic, prin corpul tău, că renunți la forța și autonomia ta. Așadar, îngenuncherea este semn al ascultării (nu voia mea, ci a ta) și, de asemenea, al smereniei – cerând compasiune și milă. Este, de asemenea, un semn de recunoaștere, iar venerația și toate aceste lucruri pot fi combinate în acțiunea de a îngenunca în timpul adorației. Îngenuncherea presupune prezența unui Altcineva, care este considerat mai mare. Astfel, atunci când îngenunchem în adorație, dăm mărturie că Dumnezeu, prin pruncul Isus, este printre noi. Nu toată lumea poate, sau vrea, să îngenuncheze în adorație. Există, însă, ceva aparte la acele persoane care se smeresc, punându-și deoparte coroanele, ceea ce ne amintește că ne închinăm lui Dumnezeu cu întreaga noastră ființă: cu trupul, precum și cu mintea și sufletul. A-l întâlni pe pruncul Isus, a ne oferi lui, înseamnă a îngenunchea în fața lui pentru a-l întâlni față în față. Și pe măsură ce îngenunchem în fața lui, Cristos ne ridică. La înălțarea lor, magii descoperă un adevăr nou, adevărul despre Irod, și își încep călătoria spre casă întorcând spatele răului său, căci l-au cunoscut pe Dumnezeu și au văzut adevărul lui.

Ceva de citit

Christus vivit, 252
Pentru că „viața pe care Isus ne-o dăruiește este o istorie de iubire, o istorie de viață care dorește să se amestece cu a noastră și să-și înfigă rădăcinile în pământul fiecăruia. Acea viață nu este o mântuire agățată «în nori», așteptând să fie descărcată, nici o nouă «aplicație» de descoperit sau un exercițiu mintal, rod al tehnicilor de dezvoltare personală. Viața pe care ne-o oferă Dumnezeu nu este nici un tutorial cu ajutorul căruia să învățăm ultima noutate. Mântuirea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește este o invitație de a face parte dintr-o istorie de iubire care se împletește cu istoriile noastre; care trăiește și vrea să se nască printre noi pentru ca să putem da rod acolo unde suntem, cum suntem și cu cine suntem. Acolo vine Domnul să planteze și să se planteze”.

Ceva de făcut

Imaginează-ți o „colecție de fotografii” din călătoria magilor. Ce le-ar spune prietenilor și familiei când s-ar întoarce? Ce le-ar spune oamenilor despre călătoria lor, despre întâlnirea și apoi evitarea lui Irod și despre găsirea lui Isus? Cum putem noi semăna mai mult cu magii, spunându-le oamenilor pentru prima dată despre Isus?

Ceva pentru care să te rogi

Doamne,
Când magii au venit la tine,
în locul în care te-ai născut,
ei știau că sunt la sfârșitul călătoriei.
Acest Crăciun,
după călătoria prin Advent,
fă-mă să vin și eu înaintea ta
cu uimire și minunat de nașterea ta,
și să fiu plin de har, mulțumire și laudă.
Amin.

Mic exercițiu spiritual

Oferă puțin timp în acest Crăciun pentru a privi înapoi călătoria pe care am făcut-o alături de magi. Rămâi alături de ei până la Epifanie și decide-te asupra câtorva rezoluții spirituale de Anul Nou pentru a transpune povestea lor despre întâlnirea cu Isus în propria viață și mărturie. Unele dintre aceste rezoluții ar putea include:
• Găsește-ți o stea călăuzitoare care îți va întări credința. Ar putea fi o persoană, o carte, o activitate sau un timp petrecut în rugăciune.
• Fii mai bine pregătit pentru călătoria ta spirituală. Ce va ajuta credința ta să crească în acest an?
• Cu cine te vei întâlni și vorbi pe cale? Ai putea să devii prieten cu cineva nou la biserică, la școală sau la serviciu?
• Cum vei împărtăși Evanghelia și altora? Cui vei povesti despre povestea și călătoria ta?

Citește și: Stelele; Călătoriile; Darurile