Papa în România

Papa Francisc la Iași: Mărturia tânărului Eduard

Dragă papa Francisc,

Numele meu este Eduard, sunt student la informatică, lucrez în acelaşi domeniu şi sunt din Iaşi.

Sunt un tânăr ca mulţi alţii din ţara noastră care încearcă să îşi trăiască credinţa în mijlocul numeroaselor provocări. Orice tânăr caută siguranţă, caută sprijin. De multe ori ne-aţi cerut să nu ezităm să îi întâlnim pe cei mai în vârstă şi să învăţăm de la ei. De aceea, în seara aceasta am dorit să fim împreună cu părinţii şi bunicii noştri convinşi fiind că, aşa cum spune profetul Ioel, bătrânii vor avea visuri şi tinerii vor avea viziuni. Personal, nu pot să uit cât de mult m-a marcat un pelerinaj făcut împreună cu părinţii mei în Ţara Sfântă, în urmă cu câţiva ani! Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul părinţilor şi bunicilor noştri, care ne-au transmis credinţa şi dragostea de viaţă!

Îmi doresc să mă pot realiza în ţara mea fără să îmi caut împlinirea în alte colţuri ale lumii. Aţi dorit un Sinod al tinerilor pentru a arăta încrederea Bisericii în noi. Ne-aţi spus la Ziua Mondială a Tineretului din Panama că suntem „acum” al lui Dumnezeu, că suntem prezentul. Însă, noi nu întâlnim mereu aceeaşi atitudine. În multe contexte suntem daţi la o parte. Acest lucru ne descurajează şi nu rareori ne face să ne închidem în noi înşine, deşi ne cereţi să nu privim viaţa de la balcon şi să nu considerăm fericirea ca o canapea.

Copilăria mea a fost marcată de apartenenţa la o asociaţie bisericească. Acest lucru m-a făcut să cresc enorm! Ca tânăr încerc să mă implic mai mult. Tinerii înfloresc atunci când sunt iubiţi cu adevărat! În mediul universitar şi la locul de muncă fac efortul să nu îmi fie ruşine şi nici teamă să îmi mărturisesc credinţa.

Totuşi, noi, tinerii, uneori ne lăsăm amăgiţi de alte voci. Ni se spune despre credinţă că nu ajută la nimic, că nu merită să te dăruieşti altora. Alte voci spun că te poţi realiza doar gândindu-te numai la tine. Ştim că Isus Cristos răspunde celor mai profunde aspiraţii ale noastre şi vrem să ne trăim viaţa în prietenie cu El! Vrem să spunem tuturor că este bine să îl urmăm, este bine să fim mesagerii săi, este bine să ne căutăm fericirea în El!

Sfinte Părinte, vă mulţumim că ne reamintiţi mereu să îl punem pe Isus Cristos în centrul vieţii noastre şi să nu ne temem să îi slujim pe fraţii noştri!

Vă mulţumesc!

Eduard Gherghelucă

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top