Sinodul tinerilor

„NOI PENTRU – unici, solidari, creativi”

În luna martie a acestui an Papa Francisc a întâlnit peste 300 de tineri în cadrul Reuniunii pre-sinodale. A fost o întâlnire rodnică și plină de spirit tineresc la care au fost prezenți și reprezentanți ai tinerilor din România.

În timpul Sinodului Episcopilor cu tema „Tinerii, credința și discernământul vocațional”, ce va avea loc în perioada 3-28 octombrie a.c., Sfântul Părinte dorește să îi întâlnească din nou pe tineri pentru a-i asculta și pentru a le vorbi.

Astfel, în ziua de 6 octombrie, începând cu ora 17.00, în Aula „Paul al VI-lea” din Cetatea Vaticanului, va avea loc întâlnirea denumită „NOI PENTRU – Unici, solidari, creativi” organizată de Congregația pentru Educația Catolică. Evenimentul va fi caracterizat de mărturii ale tinerilor și de momente muzicale și artistice referitoare la trei teme specifice tinerilor: căutarea identității, relațiile și viața ca slujire și dăruire.

Papa Francisc va fi prezent pe toată perioada evenimentului.

Accesul la eveniment se face pe baza biletelor gratuite care pot fi solicitate de la organizatori (Piazza Pio XII n. 3, tel. 0669884167 – mail llanes@ge.va).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top