Video

Fericitul Pier Giorgio Frassati

Fericitul Pier Giorgio Frassati este un tânăr din zilele noastre care nu s-a temut să caute sfințenia și să îi îndemne și pe ceilalți să își trăiască credința.  S-a născut în Italia, la Torino, într-o familie burgheză, pe 6 aprilie 1901, chiar în Sâmbăta Mare. Tatăl său, Alfredo Frassati, în 1895 a fondat cotidianul „La Stampa”, a intrat în politică şi este ales senator. Devine chiar ambasador al Italiei la Berlin. A crezut în forța asociațiilor de laici fiind membru al multora din timpul respectiv, în special dedicându-se Acțiunii Catolice.

Pier Giorgio era tânărul care nu avea puncte obscure, nu manifesta sfâşieri sau diviziuni, era puternic în faţa greutăţilor vieţii, se agita, dar nu se clătina în suferinţă, observa că suferinţa era necesară, nu renunţa la nimic caracteristic umanităţii sale, ci se bucura de ea în mod plenar şi în deplină castitate. Mergea la munte, făcea sport, conducea maşina, folosea telefonul, admira tablourile, iubea muzica, studia cu sârguință, călătorea în Italia şi în străinătate. Un tânăr cu preocupări tinerești, dar mereu cu spirit de credință și cu dorința de „mai sus” pe drumul sfințeniei.

Mai multe despre viața sa se poate citi aici.

A fost beatificat în ziua de 20 mai 1990, ocazie cu care Papa Ioan Paul al II-lea a spus la predică: „Într-adevăr, la prima vedere, stilul Pier Giorgio Frassati, un tânăr modern, plin de viaţă, nu prezintă semne extraordinare. Dar tocmai aceasta este originalitatea virtuţii sale, care ne invită să reflectăm şi să îl imităm. La el credinţa şi evenimentele cotidiene se împleteau armonios, mai ales că dragostea pentru Evanghelie se reflectă în dăruirea generoasă către cei săraci şi nevoiaşi, într-un parcurs continuu, chiar şi în ultimele sale zile de boală. Gustul pentru frumos şi pentru artă, pasiunea pentru sport şi pentru munte, atenţia faţă de problemele societăţii nu i-au împiedicat raportul constant cu Absolutul.”

Memoria liturgică a Fericitului Pier Giorgio Frassati este în ziua de 4 iulie.

În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2016, Papa Francisc spunea despre Fericitul Pier Giorgio: „Îmi vine în minte episodul fericitului Pier Giorgio Frassati. El spunea: «Isus mă vizitează în fiecare dimineață în Împărtășanie, eu îi restitui vizita în modul mizerabil în care pot, vizitându-i pe săraci». Piergiorgio era un tânăr care a înțeles ce anume însemna a avea o inimă milostivă, sensibilă față de cei mai nevoiași. Lor le dădea mult mai mult decât lucruri materiale; se dădea pe sine însuși, oferea timp, cuvinte, capacitate de ascultare. Îi slujea pe săraci cu mare discreție, nearătându-se niciodată. Trăia realmente Evanghelia care spune: «Tu, însă, când dai de pomană, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta pentru ca pomana ta să fie în ascuns și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti» (Mt 6,3-4). Gândiți-vă că el cu o zi înainte de moartea sa, grav bolnav, dădea dispoziții despre modul în care trebuiau ajutați prietenii săi lipsiți. La înmormântarea sa, rudele și prietenii au rămas uluiți datorită prezenței atâtor săraci necunoscuți de ei, care au fost urmați și ajutați de tânărul Piergiorgio.”

În drumul spre Sinodul tinerilor Fericitul Pier Giorgio Frassati este un minunat exemplu pentru toți tinerii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top