Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

De Salvatore Cernuzio

Şomaj şi marginalizare; sexualitate, vicii, dependenţe; dark web şi fake news; scandaluri în Biserică şi scepticism faţă de instituţii, lipsă de formare şcolară şi criza economică şi socială. De asemenea: secularizare, radicalism şi foreign fighters şi chiar fenomenul, propriu asiatic, al hikikomori, adolescenţi care se închid voluntar în casă. În Instrumentum laboris publicat astăzi de Vatican, care va reprezenta urma pentru lucrările părinţilor de la Sinodul din octombrie, se unesc exigenţele şi temerile, criticile şi dezamăgirile, dorinţele şi speranţele tinerilor de astăzi care reprezintă „un sfert din populaţia mondială” (circa 1,8 miliarde luând în considerare partea de vârstă 16-29 de ani).

Tematicile care ritmează Instrumentum laboris au fost semnalate chiar de tineri prin intermediul chestionarului on line trimis în lunile trecute de Secretariatul Sinodului. Toate răspunsurile reprezintă sursele primare ale documentului împreună cu observaţiile Conferinţelor Episcopale din lume, cu rezultatele Seminarului internaţional despre condiţia tineretului desfăşurat la Roma (11-15 septembrie 2017) şi cu materialul adunat în timpul Reuniunii presinodale (19-24 martie 2018), la care au luat parte circa 300 de tineri care provin din cele cinci continente şi 15 mii prin intermediul social.

A recunoaşte, a interpreta, a alege

Rezultatul este un text de peste 70 de pagini, structurat în trei părţi care amintesc în mod explicit procesul de discernământ: „a recunoaşte”, „a interpreta”, „a alege”. Trei părţi care configurează un unic drum menit să găsească propuneri pentru tinerii de astăzi, să ofere orientări şi sugestii pentru misiune „nu pre-confecţionate”. Premisa documentului, semnat de secretarul general al Sinodului, cardinalul Lorenzo Baldisseri, în acest sens este clară: „Nu este vorba de a acumula date şi evidenţe sociologice, ci de a asuma provocările şi oportunităţile care reies în diferitele contexte în lumina credinţei”.

Pericole şi oportunităţi ale lumii digitale

Printre primele provocări indicate este desigur cea a lumii digitale. Tinerii înşişi afirmă „prezenţă pătrunzătoare” şi subliniază că „impactul lui social media asupra vieţii tinerilor nu poate să fie subevaluat”. Desigur nu se neagă că „accesul la instrumente de formare online a deschis oportunităţi educative pentru tinerii care trăiesc în zone îndepărtate şi a făcut accesul la cunoaştere la îndemâna click-ului”. Totuşi, reţeaua reprezintă adesea „un teritoriu de singurătate, manipulare, exploatare şi violenţă, până la cazul extrem al lui dark web” sau „al fake news„, „răspândirea incontrolabilă de ştiri false prin mijloacele de comunicare” care creează confuzie şi dezorientare.

Consecinţele se revarsă asupra raporturilor umane şi sociale: „Maturizarea capacităţii unei senine confruntări şi dialog cu diversităţile este împiedicată şi faţă de tineri asta constituie o adevărată provocare educativă”. După aceea nu trebuie neglijat faptul că „păstorii şi în general adulţii cu greu înţeleg acest nou limbaj şi în mod tendenţial le este frică, simţindu-se în faţa unui «duşman invizibil şi omniprezent» pe care uneori îl demonizează”. Una dintre propunerile Sinodului este aşadar să înţeleagă cum „să-i însoţească pe tineri ca să înfrunte această schimbare culturală care zdruncină culturile tradiţionale, bogate din punctul de vedere al solidarităţii, al legăturilor comunitare şi al spiritualităţii, şi simt că nu au instrumente adecvate”.

Consecinţele „inumane” ale unei vieţi online: cazul lui hikikomori

Tocmai cu privire la „folosirea superficială a media digitale” şi la respectivul „risc de izolare, chiar extremă”, este citat fenomenul cunoscut cu termenul japonez „hikikomori”: aproape necunoscut în Occident, în schimb foarte răspândit în Asia, indică numărul crescând de tineri care decid să se autoexcludă din orice raport social şi din viaţa publică, închizându-se în propria cameră şi ducând o viaţă în spatele unui desktop. Este exemplul maxim şi cel mai dramatic al acelui „refugiu într-o fericire iluzorie şi inconsistentă care generează forme de dependenţă”. „Adesea – se citeşte în text – tinerii tind să separeu comportamentele lor online de cele offline. Este necesar să se ofere formare tinerilor despre modul de a trăi propria viaţă digitală” pentru că, nu trebuie uitat. „relaţiile online pot să devină inumane”.

Inumane în sensul că „îi fac orbi în faţa fragilităţii celuilalt” şi „împiedică introspecţia”. Inumane pentru că provoacă, în perioadă lungă, serioase deficite cognitive ca „pierderea de memorie, cultură şi creativitate în faţa imediateţii accesului la informaţie şi pierdere de concentrare”. Alte efecte sunt impunerea „unei culturi şi a unei dictaturi a aparenţei”, „o realitate paralelă înşelătoare care ignoră demnitatea umană”, răspândirea uşoară de materiale pornografice care „deformează percepţia sexualităţii umane din partea tinerilor”.

Sexualitatea şi corporeitatea

Cu privire la pornografie, Instrumentum laboris o citează în paragraful dedicat corporeităţii în multele sale faţete. Reflecţia este la 360 de grade şi, în afară de sexualitate, variază de la „perspectivele de integrare tot mai îndrăzneaţă între corp şi maşină” care au în „cyborg” icoana lor, la donaţiile de ovule şi maternitatea surogat (ale cărei femei implicate „sunt de preferinţă tinere”), până la „răspândirea fascinaţiei faţă de experienţe extreme”, chiar cu preţul de a risca viaţa, „ca ocazie de recunoaştere socială sau experimentare de emoţii puternice”.

Sunt prezentate apoi fenomene sexuale relativ noi precum „sexualitatea precoce, promiscuitatea sexuală, pornografia digitală, exhibiţia propriului corp online şi turismul sexual” care „riscă să desfigureze frumuseţea şi profunzimea vieţii afective şi sexuale”.

Biserica şi morala sexuală: cine o urmează?

Vor fi teme care, probabil, vom avea spaţiu larg în discuţiile sinodale din octombrie luând în considerare şi apropierea diferită a atâtor tineri catolici de indicaţiile moralei sexuale a Bisericii. Mulţi – explică documentul citând studii sociologice – nu urmează tocmai aceste învăţături, alţii le indică drept „izvor de bucurie” în pofida „impopularităţii lor” şi determină pentru ca să fie tratate „cu mai mare profunzime”. Conferinţele Episcopale, deşi nu oferă în acest sens „soluţii sau reţete”, afirmă „că problema sexualităţii trebuie să fie discutată mai deschis şi fără prejudecăţi”. Pentru că, aşa cum reafirmau tinerii de la pre-sinod, „învăţăturile Bisericii despre problemele controversate, precum contracepţia, homosexualitatea, avortul, convieţuirea, căsătoria sunt izvor de dezbatere între tineri, atât în interiorul Bisericii cât şi în societate”. Şi printre aceste tematici intră şi aceea a lui „gender, despre care tinerii deja discută cu libertate şi fără tabu”.

Familia între dificultăţi, diviziuni şi fragilităţi

Într-un context de schimbări continue, reflecţia se concentrează şi asupra temei familiei, înţeleasă fie ca nucleu originar care „continuă să reprezinte o referinţă privilegiată în procesul de dezvoltare integrală a persoanei”, fie ca una dintre „dorinţele şi proiectele pe care tinerii încearcă să le realizeze”, dar cu trudă din cauza factorilor externi economici şi sociali (in primis lipsa locului de muncă).

În Instrumentum laboris este clar că există „diferenţe semnificative în modul de a considera familia”, între cei care încă sunt legaţi de roluri şi valori ale strămoşilor, cei care asistă la un „declin” al modelelor de familie tradiţională şi cei care trăiesc o profundă „suferinţă” din cauza „dificultăţilor, diviziunilor şi fragilităţilor” familiilor. O aluzie, în această privinţă, şi la problema figurii paterne, „a cărui asistenţă sau evanescenţă în unele contexte, îndeosebi cele occidentale, produce ambiguităţi şi goluri care îmbracă şi exercitarea paternităţii spirituale”, şi la „creşterea numărului de familii monoparentale”.

Tineri şi adulţi, un raport răsturnat

De aici ideea pentru a reflecta asupra raportului dintre adulţi şi tineri, ţinând cont de numeroasele analize sociale care vorbesc despre „o răsturnare” în relaţia dintre generaţii. „Adesea – se citeşte – astăzi adulţii sunt cei care-i iau pe tineri ca referinţă pentru propriul stil de viaţă, în cadrul unei culturi globale dominate de o emfază individualistă asupra propriului eu”.

„Lipsesc adulţi «tout court»: între ei şi tineri „nu există un adevărat conflict generaţional, ci o «înstrăinare reciprocă»: adulţii nu sunt interesaţi să transmită valorile fundamentale ale existenţei tinerelor generaţii, pe care le simt mai mult drept competitori decât ca potenţiali aliaţi”.

„În multe contexte – mai evidenţiază Instrumentum – tranziţia la vârsta adultă a devenit un parcurs lung, complicat, nu liniar, în care se alternează paşi înainte şi înapoi, unde în general căutarea locului de muncă prevalează asupra dimensiunii afective. Acest lucru face mai dificil pentru tineri să facă alegeri definitive”.

A face alegeri pentru viaţă, tot mai dificil…

Tocmai faptul de „a face alegeri definitive” din partea tinerilor variază pe baza factorilor sociali, economici, politici şi culturali, evidenţiază textul sinodal care vorbeşte despre o «cultură a indeciziei», care consideră imposibilă sau chiar nepotrivită o alegere pe viaţă”. Şi constată că este „destul de dificil pentru tineri să concretizeze un proiect matrimonial fără a pune în pericol autosuficienţa economică”. În afară de asta, „mulţi tineri se întreabă cum este posibilă o alegere definitivă într-o lume în care nimic nu pare stabil, nici măcar distincţia dintre adevărat şi fals”.

Educaţie, şcoală şi universitate

Instituţiile educative şi formative desfăşoară un rol de prim plan în acest proces, ca „spaţiu existenţial pe care societatea îl pune la dispoziţia creşterii intelectuale şi umane şi a orientării vocaţionale” a tinerilor. Însă, în multe ţări „sistemul formativ este carent” şi Biserica este cea care cu instituţiile sale educative desfăşoară „un rol fundamental de înlocuire” nelimitându-se „să transmită competenţe tehnice” ci ajutându-i „pe elevi să descopere cum să fructifice propriile capacităţi, făcând abstracţie de care şi câte sunt ele”.

Locul de muncă şi drama şomajului

Cu privire la tema locului de muncă, a cărui lipsă – aşa cum s-a afirmat adesea de papa Francisc – este una dintre cele mai grave plăgi pentru lumea modernă, Instrumentum laboris evidenţiază că pentru tinerii din cele cinci continente „a avea un loc de muncă stabil este fundamental (82,7%), deoarece comportă stabilitate economică şi relaţională şi posibilitate de realizare personală (89,7%)”. Locul de muncă este „mijlocul necesar, deşi nu suficient, pentru a realiza propriul proiect de viaţă, cum ar fi a avea o familie (80,4%) şi copii”. „În contextele cele mai sărace, munca dobândeşte şi o semnificaţie de răscumpărare socială, în timp ce lipsa sa este printre principalele cauze ale emigrării în străinătate”.

Munca la negru, informală şi forţată: o nouă sclavie

De fapt preocupările sunt mai mari unde şomajul este deosebit de ridicat. În unele regiuni ale lumii se ajung la niveluri care nu se exagerează a fi definite „dramatice”. „Consecinţa cea mai gravă nu este de tip economic, pentru că adesea familiile, sistemele de welfare sau instituţiile caritative reuşesc să facă faţă într-un fel necesităţilor materiale ale şomerilor. Adevărata problemă este că tânărul care este fără loc de muncă are utopia anesteziată sau este pe punctul de a o pierde”. Se instaurează deci acel mecanism care duce la „acceptarea unui loc de muncă ce nu respectă demnitatea lor: este cazul muncii la negru şi informale – adesea sinonim cu exploatarea -, al traficului de persoane şi al atâtor forme de muncă forţată şi de sclavie care interesează milioane de persoane în lume”.

Venirea maşinilor

Preocupare egală este exprimată faţă de „un progres tehnologic care ameninţă să se reveleze duşman al muncii şi al muncitorilor: venirea inteligenţei artificiale şi a noilor tehnologii precum robotica şi automatizarea pune în pericol perspectivele ocupaţionale a unor întregi categorii de muncitori. Tehnologia poate să fie nocivă demnităţii umane dacă nu este folosită cu conştiinţă şi prudenţă”.

În „cultura rebutului”

Marginalizare, agresiune, inegalităţi şi discriminări din cauza genului, clasei sociale, apartenenţei religioase, orientării sexuale, poziţiei geografice, dezabilităţii sau etniei sunt după aceea printre temele care apar în Instrumentum laboris care denunţă faptul că adesea tinerii sunt „impregnaţi” de „cultura rebutului” stigmatizată de Bergoglio şi pun în act comportamente care produc „«rebutare» altor persoane sau degradarea mediului ca urmare a unor alegeri de consum iresponsabile”. Fără să neglijeze faptul „că uneori şi unii responsabili ecleziali convieţuiesc cu acest mod de a gândi şi de a acţiona, contribuind la generarea indiferenţei şi excluderii”.

De exemplu să arată cu degetul împotriva „formelor de discriminare care lovesc femeile tinere, şi în cadrul eclezial”. În afară de asta tinerii semnalează „rămânerea discriminărilor pe bază religioasă, îndeosebi faţă de creştini” fie în contextele în care reprezintă o minoritate, expusă la violenţele şi presiunile celor care pretind convertirea lor, fie în situaţii „de secularizare ridicată”.

De aceea, Biserica, şi prin acest Sinod, se simte „chemată să îndrepte o atenţie specifică spre tinerii victime ale nedreptăţii şi exploatării”, prin „deschiderea de spaţii în care să se poată exprima şi mai ales să găsească ascultare” şi să reafirme demnitatea lor personală „împotriva oricărei pretenţii de negare”.

Tinerii migranţi

În categoriile de marginalizare intră şi migranţii, dintre care un procent ridicat este constituit din minori neînsoţiţi şi din cei care ajung într-o ţară străină la vârstă şcolară avansată. „Mulţi riscă să ajungă victime ale traficului de fiinţe umane şi unii dispar literalmente în nimic”, denunţă Instrumentum. La ei trebuie adăugaţi „tinerii din a doua generaţie, care experimentează dificultăţi în termeni de identitate şi de mediere între culturile la care aparţin”. După aceea, mulţi episcopi subliniază că „migraţia tinerilor reprezintă o sărăcire de capital uman, întreprinzător şi curajos, în ţările de origine şi o ameninţare la adresa dezvoltării lor sustenabile”.

Noi credinţe, radicalisme, religiozitate „lichidă”

Varietate şi diferenţă interesează şi contextul religios în care cresc tinerii: există ţări în care catolicii reprezintă majoritatea, în timp ce în altele nu sunt decât „o minoritate slabă”, uneori acceptată din punct de vedere social, alteori discriminată şi persecutată până la martiriu. După aceea există contexte în care creştinismul trebuie să se confrunte cu trecutul, şi cel politic, care îi ameninţă credibilitatea, altele în care „creşte fără măsură influenţa sectelor religioase sau a propunerilor spirituale de alt gen (new age, etc.)”.

Printre efectele acestei „noi paradigme de religiozitate, puţin instituţionalizată şi tot mai «lichidă» sunt scăderea numărului de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti şi golirea bisericilor în unele părţi ale lumii. O lacună care, în multe locuri, se alătură „fascinaţiei pe care propuneri de matrice integralistă sau fundamentalistă le trezesc cel puţin în unele grupări din lumea tineretului: fenomenele lui foreign fighters şi ale radicalizării la diferite niveluri sunt numai exemple”.

Dezinteres şi apatie faţă de Biserică

În orice caz, în Instrumentum laboris se înregistrează un „dezinteres” general şi o „apatie a tinerilor în materie de credinţă (şi al minor appealing al Bisericilor)”, ambele imputabile „dificultăţii marilor instituţii religioase în a se sintoniza cu conştiinţa modernă”, precum şi scandalurilor „sexuale şi economice” ale reprezentanţilor ecleziastici. Acesta este un mare obstacol, aşa încât „tinerii cer Bisericii să întărească politica sa de toleranţă zero împotriva abuzurilor sexuale în cadrul propriilor instituţii” şi să tindă la sobrietate şi la transparenţă financiară.

Tinerii şi Biserica: cine se simte marginalizat şi cine vrea să fie lăsat în pace

La baza acestei viziuni „dicotomice” despre Biserică este şi faptul că „religia nu mai este văzută drept calea de acces privilegiată pentru sensul vieţii şi este însoţită şi uneori înlocuită de ideologii şi alte curente de gândire, sau de succesul personal sau profesional”. Apoi sunt şi păstorii care „nu întotdeauna sunt capabili să intre în sintonie cu specificurile generaţionale ale acestor aşteptări”. Precum şi faptul că tinerii sunt izolaţi la marginile activităţilor Bisericii. Rolul nostru este un „rol pasiv”, afirmă ei. Din fericire există mişcări şi asociaţii care „păstrează un dinamism vital şi rămân un prezidiu important”, dar şi acelea care adesea sunt ţinute la distanţă. „Depăşirea acestei dinamici de separare este pentru unele Conferinţe Episcopale o ţintă sinodală”, afirmă textul.

O altă ţintă ar fi şi înţelegerea de ce „în unele părţi ale lumii, tinerii părăsesc Biserica în număr mare”. „A înţelege motivele acestui fenomen este crucial pentru a putea merge înainte”, spun tinerii. Dincolo de indiferenţă şi de lipsa de ascultare există faptul că „de multe ori Biserica apare ca prea severă şi adesea asociată cu un moralism excesiv”. De aceea nu este considerată „un interlocutor semnificativ” pentru existenţa tinerilor. Ba chiar unii „cer în mod expres să fie lăsaţi în pace”.

O Biserică „mai puţin instituţională şi mai mult relaţională”

Deşi foarte critici, în fond tinerii încă privesc Biserica drept o referinţă şi doresc ca ea să poată fi „o instituţie care să strălucească prin exemplaritate, competenţă, coresponsabilitate şi soliditate culturală”. O Biserică „mai puţin instituţională şi mai mult relaţională”, se citeşte în document, capabilă „să primească fără a judeca în prealabil”. O Biserică „prietenă şi apropiată”, care „îi iubeşte pe toţi, şi pe cei care nu-i urmează pe cei care sunt percepuţi ca standard”. O Biserică aptă să facă o alegere de „radicalitate” în denunţarea răului „nu numai în societatea civilă şi în lume, ci în Biserica însăşi”.

Dezamăgirea instituţională şi noile forme de participare

Una dintre realităţile reieşite cu evidenţă mai mare în chestionarele online este că „numai o minoritate a tinerilor (16,7%) consideră că au posibilitatea să aibă incidenţă asupra vieţii publice din propria ţară”. Numeroşi tineri şi tinere denunţă „lipsa unei leadership credibile, la diferite niveluri şi în cadrul atât civil cât şi eclezial”, precum şi răspândirea corupţiei, „plagă care afectează în fundamente multe societăţi”. Totuşi această „neîncredere” faţă de instituţii „poate să fie salutară dacă se deschide la parcursuri de participare şi la asumarea de responsabilităţi fără a rămâne prizonieri ai scepticismului”.

Boală, suferinţă şi excludere

Episcopi şi tineri nu fac un mister că mulţi tineri trebuie să se confrunte cu evenimente traumatice de diferită natură şi cu boala şi dezabilitatea. Între acestea sunt prezentate şi „forme de îmbolnăvire psihologică, depresie, boală mintală şi dezordini alimentare, legate de trăiri de nefericire profundă sau de incapacitatea de a găsi o situare în cadrul societăţii”. O consecinţă este adesea sinuciderea: în unele ţări este prima cauză de moarte în partea de vârstă cuprinsă între 15 şi 44 de ani.

Muzică, artă şi sport

În documentul sinodal se opresc şi asupra limbajelor tinerilor: înainte de toate muzica ce „activează procese de socializare” (dar al cărei efect poate să aibă şi „un rol depersonalizant”, în special dacă „este amplificat de folosirea de droguri”) sau alte forme de exprimare artistică ce au „un rol fundamental în formarea identităţii personale şi sociale”. Şi sportul este un „mare domeniu de creştere şi de confruntare pentru tineri, în care Biserica investeşte în multe părţi ale lumii”; însă şi el „nu este scutit de forme de manipulare comercială şi speculativă” şi de „practici contrare demnităţii persoanei precum şi valorilor lui fair play„, cum sunt dopingul sau corupţia.

Chemaţi la sfinţenie

Ultima parte a documentului este o invitaţie la sfinţenie. Cea zilnică, formată din gesturi mici, aşa cum este indicat de Bergoglio în exortaţia Gaudete et exsultate. Ea îi interpelează fie pe păstori („înainte de a o propune tinerilor suntem chemaţi toţi s-o trăim ca martori, devenind astfel o comunitate «simpatică»”), fie pe tinerii înşişi, având certitudinea că „un dinamism spiritual autentic şi o pedagogie rodnică a sfinţeniei nu dezamăgesc” aspiraţiile lor profunde: „nevoia lor de viaţă, de iubire, de expansiune, de bucurie, de libertate, de viitor precum şi de milostivire şi reconciliere”.

(După Vatican Insider, 19 iunie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa: Ercis.ro