Sinodul tinerilor

Papa răspunde întrebărilor tinerilor de la întâlnirea pre-sinodală

Cinci întrebări ale tinerilor cu diferite experiențe și din diferite părți ale lumii. Și cinci răspunsuri ale Papei Francisc, de la demnitatea femeilor la formarea spirituală.

Luni, la întâlnirea pre-sinodală, Papa Francisc a răspuns la cinci întrebări despre problemele cu care se confruntă tinerii din întreaga lume.

Cum pot tinerii să ajute victimele traficului de persoane?

Papa Francisc a fost profund mișcat de prima întrebare care se referea la realitatea prostituției. El a făcut referință la povestirile pe care le-a auzit de la femeile traficate despre pericolele cu care se confruntă încercând să scape de traficanții lor. Papa a descris acest abuz, chiar tortură, ca „sclavia de astăzi”. El a continuat să denunțe răul de exploatare a femeilor. A avut cuvinte deosebit de puternice pentru catolicii botezați care plătesc pentru prostituate. Aceasta este o „crimă împotriva umanității”, a spus el. Papa Francisc a cerut tinerilor să lupte pentru demnitatea femeilor și a încheiat cerând iertare pentru toți catolicii care iau parte la aceste „acte criminale”.

Unde ar trebui să caute un tânăr îndrumare în a lua decizii pentru propria viață?

Papa Francisc a răspuns unui tânăr student francez în căutarea drumului în viața sa, sugerând să ne încredem în cei care au înțelepciune, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni. „Omul înțelept”, a spus el, „este cel care nu se teme de nimic, dar care știe să asculte și are darul dat de Dumnezeu de a spune ceea ce trebuie la momentul potrivit”. Papa a avertizat că atunci când tinerii nu reușesc să-și găsească „calea de discernământ”, riscă să se închidă în ei înșiși. Acest lucru poate deveni ca un „cancer” în interior, a spus el. Și asta riscă să îi tragă înapoi și să le răpească libertatea.

Cum îi putem învăța pe tineri să fie deschiși față de vecinul lor și față de transcendent?

Papa Francisc a spus că educația ar trebui să predea trei limbaje de bază: cel al capului, cel al  inimii și cel al mâinilor. Limbajul capului, a spus el, înseamnă să gândești bine și să înveți lucruri concrete. Cel al inimii înseamnă înțelegerea trăirilor și a sentimentelor. Limbajul mâinilor înseamnă să folosești darurile pe care Dumnezeu ți le-a dat pentru a crea lucruri noi. Cheia, a spus el, este să le folosești pe toate trei împreună. Papa Francisc a criticat ceea ce a numit „natura izolatoare” a lumii virtuale, digitale de astăzi. Mai degrabă decât să demonizeze tehnologia, Papa a numit-o o bogăție care trebuie folosită cu o „concretețe care aduce libertate”.

Cum ar trebui să răspundă un tânăr care se pregătește pentru preoție la complexitatea culturii actuale – cum ar fi tatuajele, de exemplu?

Papa Francisc a folosit această întrebare din partea unui tânăr seminarist ucrainean pentru a reflecta asupra preotului ca „mărturie a lui Cristos”. Clericalismul, pe de altă parte, a spus Papa, este „una dintre cele mai grave boli ale Bisericii”, deoarece confundă „rolul de tată al preotului” cu „rolul de conducător al șefului”. El a vorbit de asemenea despre relația dintre preot și comunitate și despre modul în care această relație este compromisă și poate fi distrusă prin „bârfe”. Răspunzând în mod special la problema tatuajelor, Papa Francisc a reamintit cum diferite culturi le-au folosit pentru a se distinge și pentru a se identifica, așa că „nu vă fie teamă de tatuaje”, a spus el – dar nu exagerați. Dacă nu, folosiți tatuajul ca punct de discuție pentru a începe un dialog despre ceea ce semnifică.

Cum pot femeile tinere să găsească un echilibru între cultura dominantă din societate și viața spirituală în îndeplinirea misiunii lor?

Papa a răspuns la această ultimă întrebare spunând că o formare adecvată în viața religioasă trebuie construită pe patru piloni: formarea unei vieți intelectuale, comunitare, apostolice și spirituale. Având doar o formare spirituală duce la imaturitate psihologică, a spus el. Chiar dacă acest lucru este adesea făcut pentru a proteja tinerii religioși de lume, Papa Francisc a spus că nu este protecție, ci „deformare”. Cei care nu au primit formarea afectivă sunt aceia care au ajuns să facă răul. Permițând oamenilor să se maturizeze afectiv este singura modalitate de a-i proteja.

Sursa: http://www.vaticannews.va/en/pope/news/2018-03/pope-young-people-questions-pre-synodal-meeting.html

Traducere: Raluca Cocuț

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top