Portret de voluntar

Arta de a educa cu iubire

Implicarea ei în voluntariat a început acum 7 ani. Prima experiență a Biancăi a fost la secția spitalului de Neurologie unde, datorită halatului pe care îl purta alături de ceilalți voluntari, pacienții obișnuiau să îi numească „îngerii în halate albe” – pentru ei, orice vizită, orice cuvânt era ca o mângâiere.

M-am bucurat că pot fi de folos oamenilor de la această secție, în marea parte a timpului îi vizitam, îi hrăneam sau stăteam să le ascult poveștile de viață; am râs împreună, am plâns și am învățat acele lecții care m-au ajutat să pășesc mai sigură în viață.

Pentru prima dată, Bianca simțise că voluntariatul are gust de „mai vreau”! Și s-a gândit: dacă la spital poate ajuta adulții și vârstincii, de ce nu ar face același lucru și cu copiii? Zis și făcut!

Pașii m-au purtat către Oratoriul Salezian „Sf. Ioan Bosco” de care pur și simplu m-am îndrăgostit! Prin salezieni am descoperit una dintre cele mai frumoase arte: ARTA DE A EDUCA CU IUBIRE.

Aici a început prin a participa la programul de afterschool al centrului de zi „Domnic Savio”. O încânta faptul că îi poate ajuta pe copii la teme. Mai târziu, oamenii responsabili de la centru au început să vadă în Bianca acei talanți de care ea poate că nu era încă conștientă că îi are și au învățat-o cum să-i fructifice. Așa a început cursul de chitară cu copiii. Datorită lor, Bianca a reușit să își învingă nesiguranța, a căpătat încredere și, pas cu pas, a ajuns să-l cunoască pe Don Bosco ca tată și maestru al tinerilor.

Don Bosco este pentru mine acea sursă care îmi dă puterea să-mi mențin alegerea pe care am făcut-o, cea de a educa. Viața acestui sfânt este pur și simplu fascinantă! Văzând exemplul viu al salezienilor al căror fondator este don Bosco, am învățat că educația este dăruire. Sfântul Ioan Bosco este pentru mine unul dintre cei mai importanți pedagogi, este un ghid, este un punct de referință, pentru că asemenea lui, vreau să educ cu IUBIRE, vreau să acord ÎNCREDEREA de care fiecare copil are nevoie pentru a crește armonios. Dacă nu aș fi făcut voluntariat, nu aș fi avut șansa să-mi descopăr drumul pe care trebuie să merg în viață.

Datorită experienței de voluntariat, Bianca a luat decizia de a fi educatoare. După ce a absolvit liceul și s-a mutat la Iași, a încercat să găsească noi portițe spre implicarea ei. Treptat a aflat de micuța căsuță de printre blocurile gri: Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco”, din cadrul Centrului Diecezan Caritas. Deși e micuță, ea dă culoare întregii zone prin glasurile și energia copiilor. Am simțit o bucurie enormă în momentul în care m-am reîntors între copii. Printre ei simt că sunt vie și nu doar că trăiesc.

În același an, a început să facă voluntariat și la Grădința „Surorile Providenței”. Acel loc este pentru Bianca ca un colțișor de Rai, este un loc atât de armonios și primitor unde blândețea și bunătatea sunt la ele acasă. Datorită acestui loc și datorită surorilor și educatoarelor, ea a învățat să-și „șlefuiască” caracterul de educatoare și modul în care va alege să-i formeze pe cei mici.

Văd voluntariatul ca pe o oportunitate pe care mi-a dat-o Dumnezeu, ca să mă ajute să mă cunosc mai bine, să Îl cunosc mai bine dar și o oportunitate în care pot valorfica talanții pe care mi I-a dat. Desigur, nu-mi este ușor… dar nu vreau să treacă nici măcar o zi din viața mea fără să fac ceva pentru aproapele meu.

Un cunoscut citat ne învață „Nu luăm cu noi nicio avuție. Ceea ce ne rămâne moștenire este numai ce am dat”. Lucrurile pe care le facem pentru noi se uită… dar cele pe care le facem pentru ceilalți, rămân pentru veșnicie. Bianca a reușit să facă toate acestea datorită oamenilor speciali de care este înconjurată: familie, prieteni, preoți, surori. De la familia ei a învățat că cel mai prețios dar pe care îl poți oferi cuiva este TIMPUL tău și că nu ai nevoie de multe ca să duci o viață fericită, acel „puțin” este suficient, iar din el mai poți da „puțin” și celorlalți. Prietenii au ajutat-o să treacă peste toate momentele dificle pe care le-a întâmpinat, iar prin sinceritatea și criticile lor constructive, Bianca a reușit să-și modeleze mai bine personalitatea. Preoții și surorile reprezintă un element foarte important în viața ei, cu ajutorul lor și-a consolidat baza credinței pe care au pus-o părinții, și de la ei a învățat să-L pună pe Dumnezeu în tot ceea ce face, pentru că astfel îl va găsi în tot ceea ce i se întâmplă.

Această bază de credință m-a ajutat foarte mult și în experiența de studiu pe care am avut-o în Danemarca. Atât clima cât și credința de acolo erau extrem de reci. M-am întrebat de multe ori, oare chiar trebuia să am experiența asta? Și mereu îmi vine în minte că, DA, era necesar, pentru că îmi doream să mă pregătesc cât mai bine în domeniul pe care l-am ales, am vrut și vreau să investesc în educația mea pentru a putea oferi ceva de calitate copiilor a căror educatoare voi fi. M-am simțit norocoasă că în orașul în care am studiat, Aarhus, era o singură biserică catolică.

Biserica era un refugiu pentru momentele în care îi era greu; prin intermediul ei a cunoscut grupul de studenți internaționali și astfel a ajuns să cânte împreună cu ei la sfânta Liturghie în limba engleză, care era în fiecare marți seara. Ceea ce a bucurat-o pe Bianca cel mai mult a fost că în acea regiune, de două ori pe lună, se celebra sfânta Liturghie în limba română. A simțit-o de-a dreptul o binecuvântare! Prin intermediul liturghiilor în limba română, a cunoscut grupul de români din Danemarca. Și cum nimic nu e întâmplător, datorită preotului și acestui grup, a reușit să nu se simtă atât de departe de țara de care îi era atât de dor, de familie, de liturghiile și adorațiile de acasă. Și tot datorită lor, a învins obstacolele financiare și de acomodare la cultura cea nouă.

Prin experiența aceasta, am învățat un lucru foarte important: să fac diferența dintre „a crede” în Dumnezeu, și „a avea încredere” în El. Dumnezeu este olarul, iar eu lutul; acel lut, până devine ceea ce a fost menit să devină, suferă niște transformări care dor, dar… care au un scop! Nimc nu este întâmplător, lasă-te modelat de Dumnezeu, ești în cele mai sigure mâini!

Bianca este un exemplu puternic de implicare, de hotărâre și mai ales de curajul de a-ți lua în mâini propriul vis și a face orice îți stă în puteri ca să-l împlinești. Dacă te golești puțin ca să-i faci loc Domnului să intre în viața și în inima ta, în urma ta, nu mai departe de un pas, pot să răsară minuni! Așa sunt și pașii Biancăi alături de copiii pe care își dorește cu toată inima să-i ajute să crească frumos: mici, fragili, dar îndrăzneți și plin de iubire și de Dumnezeu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2015 - 2018 Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului, Iaşi. Site realizat în colaborare cu www.alexpricope.com

To Top