Vocaţie

Iată-mă!

Omul care îl percepe pe Dumnezeu ca tată, nu ezită să i se încredinţeze, să răspundă la apelul lui şi să i se pună la dispoziţie. Iată-mă înseamnă astfel a spune „prezent”, a intra într-un dialog existenţial cu Dumnezeu şi a manifesta dorinţa de a face parte din proiectul său, din planul său. Se deschide întreaga aventură a vieţii înţelese şi trăite ca o vocaţie. Dumnezeu când iubeşte cheamă, omul când se lasă iubit răspunde! Tinereţea este tocmai timpul potrivit pentru un astfel de răspuns. Papa Francisc se adresa astfel în Scrisoarea către tineri, din data de 13 ianuarie a.c.:

„Şi spre voi Isus îşi îndreaptă privirea şi vă invită să mergeţi la El. Preaiubiţi tineri, aţi întâlnit această privire? Aţi auzit acest glas? Aţi simţit acest impuls de a porni la drum? Sunt sigur că, deşi zgomotul şi buimăceala par să domnească în lume, această chemare continuă să răsune în sufletul vostru pentru a-l deschide la bucuria deplină. Acest lucru va fi posibil în măsura în care, şi prin însoţirea făcută de călăuze experte, veţi şti să întreprindeţi un itinerar de discernământ pentru a descoperi proiectul lui Dumnezeu cu privire la viaţa voastră.”

Sunt unele voci care vorbesc despre tinerii de azi ca fiind o generaţie „fără vocaţie”. O parte de adevăr există în această afirmaţie. Pe de o parte tinerii caută să descopere sensul vieţii, au o dorinţă de autenticitate, tânjesc după afecţiune, doresc să instaureze relaţii umane autentice, însă, pe de altă parte, sunt „răniţi” de dificultatea de găsi un spaţiu de inserare reală în societate, de fi protagonişti, de a-şi făuri un viitor senin. Într-un astfel de context devine destul de greu ca tinerii să îi spună lui Dumnezeu „iată-mă”. Astfel, se conturează tot mai mult atitudinea de autoreferinţă, fără a mai căuta un răspuns la apelul lui Dumnezeu şi fără a mai considera că viaţa este o vocaţie, chemare şi răspuns, trimitere şi misiune.

Viaţa ca vocaţie se descoperă pornind de la faptul că înainte ca omul să îi spună „iată-mă” lui Dumnezeu, acesta este cel care îi spune „iată-mă” omului. Însăşi creaţia este semnul acestei dorinţe a lui Dumnezeu de a instaura un dialog cu omul. Alianţa cu Abraham este promisiunea unui Dumnezeu care doreşte să fie prezent în viaţa omului: „Iată, eu [închei] alianţa mea cu tine: vei fi tatăl unei mulţimi de popoare” (Geneză 17,4). Poporul israelit recunoaşte această apropiere a lui Dumnezeu: „Atunci îl vei chema pe Domnul şi el îţi va răspunde, vei striga  şi el va zice: «Iată-mă!»” (Isaia 58,4).

Multe personaje biblice prin manifestarea acestui „iată-mă” inaugurează răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Moise răspunde la glasul divin: „Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis: «Moise! Moise!». Iar el a răspuns: «Iată-mă».” (Exod 3,4). Maria nu ezită să se încredinţeze lui Dumnezeu: „Iată, slujitoarea Domnului; fie mie după cuvântul tău” (Luca 1,38). La fel fac multe alte personaje din sfânta Scriptură care se deschid lucrării lui Dumnezeu.

Pentru un tânăr creştin „iată-mă” înseamnă să fie mereu conştient că viaţa este darul lui Dumnezeu, cu un sens bine stabilit. De aceea, orice viaţă este o vocaţie! O astfel de viaţă nu poate fi construită după propriile criterii, ci este chemată să urmeze planul lui Dumnezeu, să răspundă în prezent pentru a construi un viitor plin de fericire. E adevărat că viitorul nu poate fi citit, dar poate fi scris. Răspunsul presupune curajul de a-i încredinţa lui Dumnezeu propriile proiecte şi de a armoniza deciziile personale cu voinţa sa. Din acest răspuns nu poate să lipsească dăruirea şi slujirea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top