Spiritualitate

Produsul unei rulete sau rodul unui plan?

Speranţa este strâns legată de sensul pe care îl are viaţa pentru noi. O fată scria următoarele rânduri:

„Dragi prieteni, am 19 ani. Nu ştiu ce caut în lumea aceasta: nu am cerut eu să mă nasc şi nu accept viaţa. Pentru mine aceasta nu are niciun sens. Însă ştiu că nu am dreptul să o refuz pentru că nu am ales eu să vin pe lume. Şi totuşi iubesc viaţa! Ce ziceţi de aceste contradicţii? De mult timp am impresia că sunt dezintegrată în mii de bucăţi şi că trebuie să mă reconstrui.”

De aceste trăiri probabil nu scapă nimeni dintre cei care caută cu adevărat un sens al vieţii lor. Nu este suficient să păşim pe drumul vieţii, trebuie să cunoaştem şi direcţia, iar marea problemă a zilelor noastre este că sunt multe indicatoare şi totuşi destinaţia este greu de găsit. Unii psihologi vorbesc despre un gol existenţial.

Întrebarea fundamentală este: suntem fiii unei întâmplări sau fiii unui plan? Numărul nostru a ieşit la ruletă sau cineva ne-a dorit şi ne-a pus în această lume cu un scop? Un biolog francez spunea:

„Omul? Atom derizoriu, pierdut în univers, inert şi nemăsurat. Nu este decât un mic fenomen local, efemer, nesemnificativ şi fără scop. Ştie că valorile sale nu au importanţă decât pentru sine şi că, într-un fel, căderea unui imperiu sau distrugerea unui ideal nu contează mai mult decât un muşuroi zdrobit de piciorul unui trecător neatent.”

Pentru creştini omul nu este un „atom derizoriu”, fiul unei întâmplări, ci este fiul unui plan. Cineva l-a gândit şi l-a dorit. De aceea viaţa are un sens profund! Un sens care provine dintr-un plan de iubire şi care cere un răspuns plin de iubire. Acesta este sensul ultim al vieţii. Astfel întrebarea „de ce viaţa?” se transformă în „pentru cine viaţa?”.

Unui grup de tineri cu care discuta despre sensul vieţii, André Frossard, cunoscutul scriitor francez, spunea următoarele cuvinte:

„Privirea prea insistent aţintită asupra ta însuţi nu întâlneşte în cele din urmă decât abisul neantului de unde am fost scoşi de o tainică bunătate.”

Nu putem să înţelegem în totalitate sensul vieţii noastre dacă nu ieşim din noi înşine şi nu ne îndreptăm spre ceilalţi. Numai din întâlnirea cu aproapele şi din disponibilitatea de a ne pune în slujba lui se poate naşte adevărata descoperire a sensului vieţii, care înseamnă împlinire prin dăruire. A avea o inimă deschisă faţă de alţi semeni ne ajută să descoperim valorile extraordinare pe care le avem în noi. Această descoperire este izvor de o mare bucurie care valorează mai mult decât orice, astfel încât nu este nevoie să căutăm împlinirea noastră în ceea ce de fapt adânceşte nemulţumirea: bani, putere, poziţie socială etc. Nu întâmplător toată industria publicităţii mizează pe ideea garantării unei mulţumiri şi pe creşterea valorii de sine cu ajutorul a ceea ce se posedă, fie că acest lucru este un şampon sau un autoturism. A avea, după această logică, înseamnă a fi. Nimic mai amăgitor!

Papa Benedict al XVI-lea răspunzând unor întrebări în cadrul întâlnirii cu tinerii italieni, aproape de Loreto la data de 1 septembrie 2007, spunea:

„Adevărată este marea sete care ne vorbeşte despre Dumnezeu şi ne îndreaptă spre Dumnezeu, dar trebuie să ne ajutăm reciproc. Cristos a venit tocmai pentru a crea o reţea de comuniune în lume, unde cu toţii împreună să ne putem purta unii pe alţii şi astfel să ne ajutăm să găsim împreună drumul vieţii şi să înţelegem că poruncile lui Dumnezeu nu sunt limitări ale libertăţii noastre, ci sunt drumuri care conduc spre celălalt, spre plinătatea vieţii.”

În concluzie sensul vieţii, plinătatea vieţii nu se descoperă decât lăsându-l pe Dumnezeu să lucreze în viaţa noastră şi îndreptându-ne spre semenii noştri, astfel cunoscându-ne mai bine pe noi înşine.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top