Ziua Tineretului

Buruienești: Ziua Tineretului la nivel diecezan

Sâmbătă, 7 mai 2016, a avut loc cea de-a XXIV-a ediție a întâlnirii diecezane a tineretului din Dieceza de Iași. Ziua Tineretului la nivel diecezan se sărbătorește în fiecare an în prima sâmbătă din luna mai. Întâlnirea din acest an, cu tema „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7), a avut loc în parohia „Sfântul Iosif, Muncitorul” din Buruienești,. Tema a fost propusă de Papa Francisc pentru cea de-a XXXI-a Zi Mondială a Tineretului. La întâlnirea din acest an au participat aproape 3000 de tineri din 96 de parohii ale Diecezei de Iași. Împreună cu ei au fost prezenți la sărbătoare și 130 de preoți și zeci de seminariști din institutele diecezei.

ZT-Buruienesti_13Programul de la Buruienești s-a deschis cu un moment de animație, coordonat chiar de tinerii gazdă, care i-au invitat pe toți cei prezenți să li se alăture la dans. Deschiderea oficială a fost făcută printr-o scurtă rugăciune condusă de doi voluntari din comunitate și de părintele Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Tineretului și parte din echipa de organizare a evenimentului. Tinerii s-au rugat pentru sărbătoarea lor, pentru cei dragi și pentru lumea întreagă.

Întâlnirea a continuat cu interpretarea imnului sărbătorii de către toți cei prezenți, alături de corul din comunitatea gazdă şi din alte comunităţi și de instrumentiști, coordonați de părintele Iulian Claudiu Petrea. Imnul, cu titlul „Milostivi ca Dumnezeu”, a fost compus de părintele Iulian. Textul îi aparține părintelui Alin Remus Toma iar armonizarea și orchestrația părintelui Marcel Balint.

A urmat apoi un moment de cateheză, susținut de părintele Marius Petru Bîlha. Părintele Marius este unul dintre misionarii milostivirii trimiși de Papa Francisc în lumea întreagă pentru a face cunoscută tuturor milostivirea fără margini a lui Dumnezeu. El le-a vorbit tinerilor despre ce înseamnă a fi milostivi precum Tatăl, le-a vorbit despre iubire și iertare și i-a îndrumat să fie curajoși în bunătate și blândețe. Părintele a încheiat îndemnându-i pe tineri să lucreze împreună pentru a face din lumea aceasta o rețea de milostivire.

Cu aceste cuvinte primite în suflet, tinerii s-au pregătit pentru sfânta Liturghie care a urmat. Celebrarea a fost un adevărat prilej de sărbătoare, primindu-i în mijlocul tinerilor pe PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă. Un oaspete deosebit a fost ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de București, care a acceptat invitația de a participa la întâlnirea diecezană din acest an și de a le vorbi tinerilor. La cuvântul de învățătură, ÎPS Ioan a prezentat tinerilor importanța prezenței lor în Biserică și misiunea pe care aceștia o au din momentul în care au devenit creștini. El le-a explicat tinerilor participanți ce presupune libertatea fiilor lui Dumnezeu și cum poate fi ea trăită: „Libertatea fiilor lui Dumnezeu este atunci când se respectă legea divină și se respectă legile omenești.” ÎPS Ioan a dorit în mod deosebit să le amintească tinerilor că, asemenea multor exemple care au fost de-a lungul timpului în Biserică, dar mai ales a exemplului Sfântului Ioan Paul al II-lea care atinge în primul rând inimile celor tineri, fiecare este chemat să trăiască și să dea mărturie despre Isus și Biserica sa.

ZT-Buruienesti_05La sfârșitul sfintei Liturghii, PS Petru a dorit să felicite tinerii pentru că au ales să vină la Buruienești. El a dorit să-și exprime bucuria de a vedea atâtea suflete și comunități frumoase împreună pentru un singur scop: Dumnezeu. Totodată, el i-a îndemnat pe tineri să vegheze și să nu lase niciodată ca flacăra iubirii divine să se stingă în viața lor. Cuvinte alese au fost adresate tinerilor și de către părintele paroh al comunității din Buruienești Iosif Bisoc, care a mărturisit că este copleșit de emoția sărbătorii deosebite pe care tinerii o încununează prin prezența lor. În numele Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului şi a tuturor tinerilor prezenţi, părintele Felix Roca a mulţumit gazdelor pentru implicare în organizare şi pentru ospitalitate. Înainte de binecuvântare, PS Petru Gherghel a anunţat că în anul 2017 Ziua Tineretului va avea loc la Frumoasa.

Cea de-a doua parte a zilei a fost plină de energie și voie bună. Festivalul tinerilor a adus pe scena din acest an adevărate talente ZT-Buruienesti_32din mijlocul tinerilor Diecezei de Iași. Spectacolul susținut la Buruienești a fost unul complet. Tinerii care au urcat pe scenă au dovedit că știu să cânte și muzică populară dar și muzică modernă, au arătat tuturor că sunt pricepuți și la dansuri populare dar și la dansuri moderne, ba mai mult, că sunt și instrumentiști grozavi: chitară, acordeon și… beatbox. Chiar și episcopii diecezei au fost la înălțime prin recitalurile de tobe pe care le-au susținut pe scena din Buruienești. Publicul a ținut și el pasul cu artiștii: au cântat, au dansat și au dovedit încă o dată că împreună cu Cristos viața este mereu veselă și plină numai de lucruri frumoase!

După ce au primit din partea PS Petru și a PS Aurel binecuvântarea la finalul zilei, tinerii s-au întors bucuroși acasă, deja nerăbdători pentru întâlnirea de anul viitor de la Frumoasa. Dar, până atunci, ei își vor face bagajele pentru Ziua Mondială a Tineretului de anul acesta, care va avea loc în luna iulie la Cracovia (Polonia). Acolo, peste două milioane de tineri din lumea întreagă se vor întâlni cu Papa Francisc la cea mai frumoasă și mai semnificativă întâlnire mondială de tineret.

Foto Tineri Conectati

Foto Adrian Cuba

Foto Ovidiu Bisog

Foto Emilian Lupu

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top