Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Sărbătoarea Învierii lui Cristos, cea mai importantă celebrare a creştinătăţii, este ocazia cea mai potrivită să ne întrebăm cât de important este Cristos pentru noi. Celebrăm de peste două mii de ani învierea Fiului lui Dumnezeu care a învins pentru totdeauna întunericul, răul şi moartea. Cu toate aceste rămâne valabilă întrebarea: a înviat şi pentru mine?

M-a impresionat mereu figura Mariei Magdalena care plânge la mormântul lui Isus pentru că nu a mai găsit nici măcar trupul său neînsufleţit. Este imaginea unei persoane pentru care Isus este pe primul loc în propria viaţă şi nemaiavându-l pe El, nu mai are nimic! Dimineaţa Paştelui este răsăritul minunat al mântuirii când, aşa cum recită Prefaţa de Paşti, „renasc la viaţa cea nouă fii luminii” şi „în Cel Înviat toată viaţa învie”. În această dimineaţă plină de albul splendid al luminii străluceşte roşul iubirii Mariei Magdalena aflată în căutarea Vieţii! În Maria se regăseşte omenirea în căutarea luminii, în Mântuitorul se condensează lumina căutată de iubire!

Meditând la aceste lucruri mă gândesc la tinerii care nu îl cunosc pe Cristos, la cei care au auzit de el dar nu li se pare prea „interesant”, la tinerii care fac eforturi disperate pentru a se putea apropia de El, la cei care cu greu reuşesc să meargă pe calea Lui, la cei care îşi trăiesc cu fidelitate credinţa, la acei tineri care împinşi de dragostea faţă de Domnul vieţii se îndreaptă spre alţi semeni pentru a le arăta calea către viaţă,…

Tinerii în faţa pietrei mormântului. Sunt acei tineri care sunt blocaţi de diferite obstacole din cauza cărora nu pot ajunge la plinătatea vieţii lor şi la întâlnirea cu Cristos. Suferinţele, rănile, amăgirile, rătăcirile,… fac ca în continuare piatra să rămână imobilă iar Cristos să fie încă mort pentru ei! Perspectiva rămâne întunecată deoarece se „gustă” moartea, în doze mici.

Tinerii care au ochii înceţoşaţi. Sunt acei tineri care doresc să îl întâlnească pe Cristos, îl caută! Îl întrezăresc uneori în experienţele din viaţa lor dar apoi îl pierd din vedere deoarece în raza „radarului” lor intră ceea ce îi orbeşte şi mai mult. Îl întâlnesc de fapt pe Cristos la orice pas dar ochii lor, străfulgeraţi de năluci, nu sunt abilitaţi să marcheze o astfel de prezenţă. Sau sunt acei tineri care în faţa strălucirii lui Cristos îşi „pun ochelarii de soare” considerând că este prea puternică pentru ei o astfel de lumină.

Tinerii în căutarea Învăţătorului. Sunt acei tineri care îl caută pe Cristos pentru că încă nu l-au întâlnit sau aceia care îl iubesc pentru că l-au găsit. Căutarea este răsplătită de credinţă care devine un dar şi o chemare. Pe aceşti tineri Cristos îi chemă pe nume pentru a-i trimite apoi spre a fi mărturisitori ai învierii sale, ai victoriei sale asupra răului şi a morţii. Sunt acei tineri care proclamă că răul şi moartea nu au ultimul cuvânt, că Învierea rămâne în timp ce scenariile acestei lumi trec!

În toată experienţa căutării lui Cristos de către Maria răsună plânsetul apăsat al celei care nu îşi poate închipui viaţa fără cel care a eliberat-o de tot ceea ce o înspăimânta şi o încătuşa. L-au luat pe Domnul meu spune cu durere Maria. Mă întreb: în câţi tineri şi-a găsit loc această durere? Câţi întreabă cu disperare: unde este Domnul meu? Câţi nu îşi găsesc liniştea până nu îl ating pe Dumnezeu?

Sper ca sărbătoarea Învierii Domnului nostru, Stăpânul vieţii şi al istoriei, să facă să crească în tineri dorinţa de a-l întâlni de Cristos şi teama de a nu-l mai pierde!