Fericirile

3. Barca uşoară a vieţii

By Felix Roca

Posted on 27 ianuarie 2016

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Începem cu acest articol să aprofundăm mesajul fiecărei fericiri evanghelice proclamate de Cristos oprindu-ne asupra celei dintâi:

„Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor” (Mt 5,3).

În înţelegerea acestei fericiri ne ajută Papa Francisc care în Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului din anul 2014 se adresează tinerilor pentru a le explica valoarea acestei fericiri.

Este greu să se vorbească despre sărăcie mai ales în aceste timpuri de criză economică sau să se vorbească despre acest lucru tinerilor care, oricum, nu posedă prea multe bunuri materiale. Dacă sărăcia a fost proclamată de Cristos ca fiind o fericire înseamnă că ea are o valoare profundă care trebuie să fie descoperită, înţeleasă şi trăită, trecând dincolo de uşurinţa unei interpretări. Papa Francisc scoate în evidenţă, înainte de toate, că însuşi Cristos s-a făcut sărac atunci când, deşi fiind Dumnezeu, a ales să se întrupeze, despuindu-se astfel de gloria sa. În Sfânta Scriptură termenul de „sărac” nu se referă doar la condiţia materială ci face referinţă la o atitudine de umilinţă, de conştiinţă a propriilor limite, astfel încât omul este un „cerşetor” de Dumnezeu, singura lui bogăţie adevărată. Conştient fiind că tinerii au nevoie de îndemnuri clare, Papa Francisc propune acestora trei modalităţi prin care să trăiască sărăcia în mod concret. Prima este libertatea faţă de lucruri. Acest aspect presupune un stil de viaţă care să se bazeze pe sobrietate, renunţarea la lucrurile inutile, atenţia de a nu fi seduşi de mania consumului şi a dorinţei nestăvilite de a avea. Atenţia faţă de săraci ajută la construirea unei culturi a solidarităţii. Un adevărat ucenic al lui Cristos nu poate rămâne indiferent în faţa atâtor forme de sărăcie materială şi spirituală. Astfel săracii sunt pentru noi o ocazie permanentă de a-l întâlni pe Cristos. De ceea, putem să învăţăm de la săraci, căci ei ne amintesc că valoarea unei persoane nu constă în lucrurile sau bogăţiile pe care le are.

Fiecare persoană care trăieşte fericirile face să se răspândească împărăţia lui Dumnezeu. Papa Francisc mărturiseşte:

„Bucuriile cele mai frumoase şi spontane pe care le-am văzut în decursul vieţii mele sunt acelea ale persoanelor sărace care au puţin de ce să se agaţe. Evanghelizarea, în timpul nostru, va fi posibilă numai prin contagiul de bucurie”.

Scriitorul englez Jerome K. Jerome în urma unei călătorii cu barca pe Tamisa în sensul contrar curentului apei spunea:

„Câtă lume, în călătoria de-a lungul fluviului vieţii, încarcă propria barcă, chiar până la a o face să se scufunde, cu o infinitate de mărunţişuri, pe care le consideră necesare pentru ca această călătorie să fie plăcută, dar care, în realitate, sunt inutile şi fără importanţă. Mai degrabă, de ce să nu facem în aşa fel încât barca vieţii noastre să fie uşoară, încărcată numai cu lucrurile de care avem nevoie cu adevărat: o căsuţă primitoare, plăceri simple, unul sau doi prieteni demni de acest nume, cineva pe care să îl iubeşti şi cineva care să te iubească, o pisică, un câine, o pipă sau două, necesarul pentru a mânca şi pentru a te acoperi? Am descoperi că în acest fel va fi mult mai uşor să împingem barca. Am avea timp pentru a gândi, pentru a lucra şi, chiar, pentru a bea ceva întinşi la soare”.

Sărăcia evanghelică nu este un atac la bogăţiile materiale câştigate cinstit, cu sudoarea frunţii ci un îndemn de a nu ne baza pe siguranţele materiale, de a avea inima deschisă spre necesităţile aproapelui şi de a-l considera pe Dumnezeu cea mai mare bogăţie. În felul acesta viaţa este mult mai liniştită!